jurnal apocrif 34

soldații de carton sunt în adânc presați în ipostaze diverse ca-n ierbar fac plajă la-ntuneric și imposibil plâng refugiul orb din spațiul arbitrar deasupră-le e ascetă și iarba se răsucește palidă subțire – pământule nu te mândri cu barba unicul semn al celor trecuți în amintire că-n nici o piramidă diformă minusculă nu-i aurul vreunui faraon în gropile comune cu țipăt surd în gură soldații dorm soldații de carton (până și copiilor le place de-a războiul mărșăluiesc în coloane dezordonate până epuizează toate cântecele cu săbii de lemn se bat până și le rup învingătorii sunt stingheri și trec în tabăra cealaltă la râsul prizonierilor apoi din nou se-aleg c-un nasture ascuns se regrupează și totul continuă părinții le fac aspră morală profesorii la școală scad note la purtare dar ei tot mai mult cu încăpățânare se joacă astfel din generație în generație invadând străzile parcurile piețele publice câmpiile până la varianta cu maturi plictisiți) soldații de carton sunt în adânc presați în ipostaze diverse ca-n ierbar fac plajă la-ntuneric și imposibil plâng refugiul orb din spațiul arbitrar deasupră-le e ascetă și iarba se răsucește palidă subțire – pământule nu te mândri cu barba unicul semn al celor trecuți în amintire că-n nici o piramidă diformă minusculă nu-i aurul vreunui faraon în gropile comune cu tipăt surd în gură soldații dorm soldații de carton