Mihai Chira

te rog să nu mai pleci în grabă nici ușa să n-o mai trântești căci umbrele își văd de treabă te-ajută să înnebunești fantome din închipuire se îmbulzesc în încăpere lampa din colț geme

a vrut să-nvețe-o meserie sau să urmeze-o facultate dar i-a rămas o bucurie să stea întins culcat pe spate

regele junglei se pare leul nu are concurent dar într-o junglă și mai mare el e bolnav și decadent.

plâng norii udă toate umbrele care se prefac că sunt oameni și toți oamenii care se prefac că sunt ieri era mai bine nici nu știam că exist dar azi mă picură ploaia strivind norii de

codruleț cu straie verzi ce în cetină te pierzi mult dor am purtat de tine lumea de-mi spunea străine când departe am plecat eu de tine n-am uitat frunza ta se legăna inima îmi alina din

afară-i soare dar vremea e rea și-ncet curge liniștea în încăperea unde mi-am pus gândurile la uscat ușor ușor de toate am uitat am uitat că mă cheamă cumva iluzie e totul viața de

se scoală buimac pe la amiază de-atâta somn pare c-a obosit cu ochii larg deschiși încă visează la clipa când va fi iar odihnit

sunt condamnat la iubire ghilotinați-mă deci sau aruncați mai degrabă în mine cu mii și mii de săgeți ștreangului hrană mă dați căci inima-mi bate puternic sau ani din viață-mi luați sunt

am visat mereu să fiu Prometeu să ard zi de zi să iubesc cum vreau eu să zbor spre înalt să mă joc printre stele să cuprind universul cu brațele mele tu spui că mă iubești dar m-ai da hrană la

dacă vrei să mă ucizi din nou fă-o la noapte și mă aruncă-n hău să nu eziți sau să ai vreun regret furi inima doar la un biet poet câte minciuni ai spus le cred pe toate adevăru-i doar volbura

mă simt o clepsidră nisipul se scurge peste mine prin mine peste tot iar timpul mă înghite flămând dispare și ultimul gând mă cred valul ascuns adânc în mare ieșind la suprafață uneori să

Neamul nostru cel străvechi Se trage din daci și geți Burebista-i primul care Face Dacia cea mare. Mulți au încercat se pare Să ne fure din hotare Dar le-am dat la toți pământ Ca să-și sape

sunt fascinat de Egiptul antic cu cerul construit peste piramide cu vântul modelat peste Sfinx și Nilul ca o venă pe nisipul fierbinte. și țara îmi place cu Carpații biserici de piatră cu

sunt martorul iluziilor mele mă pierd prin viață dar și printre stele da recunosc sunt doar un visător însă nu pot să fiu nepăsător. iubesc căci oamenii iubesc adesea urăsc atât cât să îmi

crezi că sufletul meu a luat-o razna și-a mers la plimbare spre mare poate crezi c-am înnebunit pentru vreun sfert de veac să-ți vin de hac să te urăsc de dragul tău și-al meu poate ai

mi-e frig iubito acoperă-mă cu ochiul tău și mă îneacă în marea unde sirenele își așteaptă rândul la potcovit și la pus părul în bigudiuri mi-e frig iubito acoperă-mă cu coapsa ta și dă-mi să

ca de obicei ceasul sună obraznic la 05:30 mă trezesc spăl visele ce-au mai rămas agățate pe ici-colo beau o ceașcă de cafea marca la vita e bella îmi pun gîndurile într-un sandwichmaker să

totul e să știi ce vrei îmi spunea tata pe când eram copil dar nu înțelegeam de ce repeta asta mereu eram atent la jocul meu cu cowboy și indieni și la tava cu prăjituri de pe masă. ai grijă