Mihaela Roxana Boboc

Da, poezia ne-a inundat inimile și ne-a făcut să vorbim aceeași limbă. Un ocol al pământului al cuvintelor poetice, al lirismului și expresivității, un ocol care elimină orice barieră de comunicare din calea lui.

A citit cu plăcere,
Mihaela

Eu îl văd în categoria haiku. E adevărat că se folosesc cât mai puține verbe și aceastea de preferat nu la prezent, dar nu e bătută în cuie regula.

Dar ce ai reușit tu e ceva deosebit și apreciez expresivitatea cuvintelor.

Marius, cuvintele tale m-au mișcat profund și pentru aceasta îți mulțumesc.
Ești un norocos că ai descoperit credința adevărată, cerul te iubește.

Te mai aștept.
Mihaela

Despre trădare, ca un element ce completează sau nu portretul iubirii.
Iubirea umană, trădată de slăbiciunile ei.

Subliniez:

iar marginea nopții
mușca palmele noastre ca niște pahare de vin.

ca cele mai reușite versuri ale poeziei, forță, mister, expresivitate.

Ioan, un comentariu pertinent care mă pune pe gânduri. Mulțumiri pentru intervenție!
O să încerc să-l cizelez puțin.

M-ai botezat:)) Dai un miel?

Îmi place comparația cu ceasul:)

Și-ți mulțumesc pentru interesul acordat. Ceva trebuie să te fi motivat să scrii, deci ceva tot a mișcat textul meu în sufletul tău:)

Ca să explic poemul, în mare e vorba despre trăirile unui om dezrădăcinat, măcinat de gânduri și frământări lăuntrice căutându-și dumnezeul, care în final este singurul care fumează alături de el pipa păcii sale lăuntrice.

Cam acesta ar fi mesajul.

Pe mine nu încadrarea literară mă interesează, apropo de asta e păcat că se ajunge
la asemenea discuții pe acest site care se vrea unul literar și constructiv.

Daria, eu am citit și am simțit că stai cu mine de vorbă, tu pui problema unor subiecte deloc facile, și le tratezi frumos, le tratezi prin ochiul tău- de ciclop, cu oarecare tristețe, revoltă, de aceea concluzionez mi-a plăcut tot, cap-coadă pentru că m-a pus pe gânduri ce-am citit, pentru că textul naște în mine aceleași întrebări pe care ți le-ai pus, aceleași frământări.

Mihaela

Nu este un clișeu. Mă refer la faptul că un poem trebuie acceptat pentru ceea ce este nu pentru ceea ce poate fi. Cu inima deschisă lucrurile se înțeleg altfel și nu mai avem aceeași pornire față de orice cuvânt pe care-l catalogăm automat drept lozincă, clișeu sau romantism desuet.
Nu sunt de acord cu asta, poate îmi apăr creațiile, e normal s-o fac, cine altcineva o va face?
nu e vorba de atitudine rigidă dar sunt omul care nu fac afirmații deplasate vizavi de orice text pe care l-am citit și care întotdeauna am vrut să receptez/rezonez cu un poem chiar dacă l-am citit de 5-10 ori pentru a-l înțelege, așa sunt eu, vreau să cred că orice poem are un mesaj și un lucru bun în el.

nu sunt pro desființarea unui autor sau pentru remarci răutăcioase, am mai spus-o. Dacă asta înseamnă să cobor cu picioarele pe pământ din turnul de fildeș n-am s-o fac. aici unde sunt lumea încă pare un loc bun cu oameni frumoși.

nu caut laude, doar că argumentările tale nu mă conving, ți-am spus refă textul, demonstrează ce vrei să spui iar tu vii cu replica că nu se poate. Ce denotă asta?

Nu sunt de acord cu tine. Cataloghezi prea ușor poemele la constructii nefericite, cum ai spus si tu poezie rutiniera/romantism de opereta etc. și asta pt mine e dovada de superficialitate.

Și să spui că poemul nu se poate reface, la fel.

N-o sa încep să mă explic acum ce și cum, consider că s-ar distruge din misterul poeziei, cred că unele poezii trebuie privite și acceptate cu inima nu cu mintea.

Nu știu ce să zic, mie-mi place chiar privind din afară. E desigur opinia ta, o respect, dar nu văd lucrurile ca tine.
De ce ar fi construcții nefericite? Ce definești tu prin construcții nefericite?
Hai că te provoc, refă tu textul în construcții fericite, să vedem ce iese.

Aștept cu nerăbdare!

am citit, te-am urmat pe drumul școlarului și-am râs cu poftă. Frumos scris!

Apropo de mărul lui Beniuc:
Mihai Beniuc deturnează sensul biblic: mărul ca simbol al cunoașterii și tentație a păcatului. Se îndepărtează și de sensul moral curent, situându-se tocmai la antipodul conotației negative din sintagma consacrată \"mărul discordiei\". Mărul-pom al lui Mihai Beniuc e simbol al comuniunii și al dărniciei naturale, iar mărul-fruct, roșu, \"fruct slăvit\" (cum scrie un comentator din epocă), are \"semnificația revoluției mature\". Mai concret, mărul beniuccian e simbolul poetului comunist ce oferă poporului roadele creației sale.

e bine de știut la ce se referă.

Aceste versuri:

Pe fluvii de aur
cămăși de mătase murdară
curg volburat
iar cântul corăbierului
prinde accente false.

mi se par cele mai reușite și desigur finalul.

Nu e un poem facil și am senzația că titlul, calea aceasta se referă la drumul poeziei și nu e un drum ușor, e unul în care

culorile curcubeului
s-au amestecat
și îmi străpung tălpile.

numai în cer rămâne speranța și adevărata odihnă:

Numai într-un ochi de cer
am putut trece câteva arce,
să mă odihnesc.

Prima stofă e echilibrată, un ușor aer volubil, o dorință de întoarcere la rădăcini.

Ce final!

“oglinzile și împreunarea trupească
sunt abominabile
fiindcă
sporesc numărul oamenilor”?.

Să știi că nu m-aș fi gândit la asemenea comparație. e ceva adevăr în ea:) Doar că nu văd nimic abominabil, dar aici se justifică titlul: cinism...


Îmi face plăcere să te descopăr ca pe un poet complex.

Mihaela

Frumoasă poezie, cu un înțeles mai adânc decât lasă prima citire.
Oameni îngeri prin iubire, oameni fără mască, oameni efemeri întruchipați de fluturii gingași atrași de lumina orbitoare, oameni ținând piept vieții, umflând pieptul drept colac de salvare.

Lacul, universul de lumini în care plutim câteva clipe, câțiva ani, inspirăm adânc din mirosul vieții apoi tăcere...

Mă încântă toamna din aceste versuri.

Subliniez:

Jur pe mere coapte-n spuze celestine,
Plopi cădelnițează zvonuri de ninsoare.

Toamnă-n prag de cramă, toamnă septembrină,
Jur pe nemurire, clipa ți se-nchină...

expresivitate, îndemânare în jocul cuvintelor.

Ioan, mulțumiri pentru popas și comment. Te mai aștept!

Iubirea personificată ca o pasăre cu patru aripi viu colorată, iubirea ta zburând spre ea cu toate cuvintele de iubire, iar ea primind cuvintele în inima ei dă naștere iubirii tot sub forma păsării. Îmbrățișarea văzută ca o contopire armonioasă, ce dă sufletului aripi să zboare împreună.
Frumos acest transfer!

Un text scris cu inimă de copil, văzut prin ochi de copil, cu puritatea și inocența caracteristică. Felicitări!
E minunat când un adult reușește atât de bine să pătrundă în lumea copilăriei și s-o deslușească așa cum faci tu!

Un text bun, e bine că a ajuns la recomandate. Începând cu titlul expresiv, continuând cu versurile bine așezate, cu o muzică a lor internă, până la adevărurile indiscutabile:

eu plătesc văzul cu viața
cu plecarea ta definitivă
cu umbra ta care nu se mai ridică din morți
cu începutul și cu sfârșitul

Tema ploii, ca personalizare a lacrimilor frumos așezată în finalul poeziei:

orice e posibil
oricând ploaia poate izbucni în plâns. oricând.

aduce sentimentalism, regrete...