Poezie

Cursa șobolanului

1 min lectură·15 septembrie 2009

Mediu

De la o vreme caut răspunsuri. la întrebări pe care nu mi le-am pus

ca să nu mă bântuie noaptea pe întuneric.

Biserica era plină de osanale

și de-o forfotă aparentă.

eu priveam din depărtare și gândeam că dacă s-ar rupe în două pe mijloc

ar ieși lumina din suflete

precum tămâia din cădelniță

în strat gros spre cer.

Îmi spuneam: dacă ăsta e ultimul lucru pe care ai să-l vezi

apoi nimic

ești mai fericită ca mulți care au orbit demult

gravitând în jurul propriei orbite.

Cursa șobolanului

mă ademenise strălucitoare cu ani în urmă

în ciclul ei neîntrerupt.

refuz apoi pe propriul drum

mi-am căutat muzele.

Căutarea m-a sacrificat pe rug-

ca cel dintâi alchimist

jonglam între yin și yang,

scufundată în ape tulburi

mistuită-n focul viu

șlefuită pe lemnul crucii

cu gândul în eter

înrădăcinată în pământ.

Dincolo de toate îmi strigam dumnezeul

uitării,

dumnezeul creației

îngropat în mormântul nou

în care n-a mai locuit nimeni.

el m-a găsit pe mine

eu încă-l strig.

022.961

Mihaela Roxana Boboc. “Cursa șobolanului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-roxana-boboc/poezie/13906442/cursa-sobolanului

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

fobică, încercare a înțelegerii. Mi-a plăcut limbajul moderat, forte, ca o siguranță a zicerii. Text ce merită receptat.
LIM.

Ioan, mulțumiri pentru popas și comment. Te mai aștept!