noapte cu lac și lumini

...numit viață în care:

\"dăm jos hainele și încălțările
ne umflăm pieptul
colac de salvare\"

ce ne trebuie de altfel altceva decât să dăm jos orice mască sau veșmânt , să fim noi înșine și să înfruntăm cu pieptul sus viața .

citit, plăcut,

același,

Narcis

Frumoasă poezie, cu un înțeles mai adânc decât lasă prima citire.
Oameni îngeri prin iubire, oameni fără mască, oameni efemeri întruchipați de fluturii gingași atrași de lumina orbitoare, oameni ținând piept vieții, umflând pieptul drept colac de salvare.

Lacul, universul de lumini în care plutim câteva clipe, câțiva ani, inspirăm adânc din mirosul vieții apoi tăcere...

Mi-a plăcut foarte mult ultima strofă, mai întîi în intrinsecul ei, apoi în cercul poemului pe care-l tot închide cu fiecare inspirație. Îmi imaginez în fundal un tablou al lui Chagall. Nu știu dacă vă place. Dacă nu, îl înlocuim:)

Narcis, cu cît mai rară trecerea, cu atît mai recunoscător sînt.
Mihaela, o înțelegere profundă a mesajului.
Iarina, da, îmi place.

Mulțumesc. Un salut prietenesc, LIM.