Poem coloidal

vorbele nu pot face o aură în jurul capului

ele fug într-un lego complicat

câteva piese risipite îmi amintesc de mine

trecând peste podul Charles

cuvântul se legăna în brațele tale

ca un prunc

statui cântăreau din ochi trecătorii

cerșetorul încremenise anacronic într-o rugă

cu ploaia pe umeri-

un Kafka mai tânăr cu o sută de mii de rânduri

privind castelul și umbra arpentorului pe străzile-portativ

gândul înaintează spre est prin sud-

o salamandră crește peste oraș

muzica lui Dvoøák îi pâlpâie ochii

în parcuri au inceput să traseze drumul spre tine ciuperci fosforescente din scoarța umedă

un ziar uitat pe o bancă: au reușit să refacă măduva spinării cu celule stem

când îți treci palma răsfirată peste față

văd fâșii de lumină

e inexplicabil dorul ascuns într-un colț de pâine

nici dragostea nu mușcă nada

oricât ai pescui departe de țărm

uneori cel mai bun răspuns

te privește întors în piept

ca un semn de întrebare.

Mihaela Roxana Boboc & Laurențiu Belizan

04 ian. 2015