Cu tălpile goale

Ultimele două versuri mi se par cele mai reușite din acest poem. Eu aș înlocui cuvântul terestru, mi se pare prea livresc și alergarea cu tălpile goale, aș inversa versrile,

\"am fi alergat desculți
prin ploaie
așa cum se simte pământul
cu tălpile goale
cu lutul sub unghii
m-aș fi dezlegat
să nu luăm cu noi
mai mult de-o zbatere\"

Eu cam așa aș aranja. Dar tu poți și mai bine.

Este interesantă ideea și construcția și este bine să-i găsești cea mai reușită formă. Cu prietenie, Ioan.

Mulțumesc, Ioan! Am reformulat textul, aproape de versiunea ta.
Cu prietenie, Mihaela

Acum sună și arată ca un poem adevărat. Îmi place. Ioan

Mă bucur. Te mai aștept!
Mihaela

Între ființele voastre înlănțuite de dragoste ploaia aluneca, iar picurii colorați păreau vitralii.
Faci o analogie între alergatul prin ploaie cu tălpile goale și pământul cu tălpile de humă udate de ploaie.
O zbatere reprezintă o emoție reciprocă care fremătează.

Frumoasă interpretare a acestui poem, Răzvan! Te mai aștept!
Mihaela

mihaela, imi place mult textul acesta... pesemne ca mereu exista ceva ca un vitraliu mut intre fiinta si desavarsite, intre iubiri, sa spun asa... Am mai gasit in textele tale acest obstacol, fireste, exprimat diferit de la text la text. Aici e un vitraliu, altundeva era amintirea, timpul, etc... Finalul este reusit si da, ce frumos sr fi fost daca...
Am remarcat imaginea pamantului cu lutul sub unghii, e superba :)

alex

Alex, mă bucură înțelegerea ta și interpretările frumoase pe care le dai de fiecare dată poemelor mele. Mulțumesc!
cu prietenie, Mihaela