Culisele ceramicii la Horezu

De-o parte și de alta a intrării în Horezu se întind tarabe pline cu obiecte unicat la a căror ”naștere” poți să asiști voluntar odată ce pătrunzi în tainele atelierelor de ceramică. Oamenii locului sunt obișnuiți cu trecătorii care se opresc și admiră exponatele, unii cumpără pentru cei dragi ceea ce ei numesc suveniruri din trecerea lor prin Horezu. Puțini se întreabă cine sunt creatorii acestor ceramici. Puțini știu câtă muncă se ascunde în spatele fiecărei farfurii, vaze sau căni de Horezu. Poposesc și eu la Horezu, ca orice alt excursionist, obiectele colorate de la marginea șoselei mă atrag invariabil și mă opresc în fața lor. Merg printre obiecte, admir, mă gândesc la ce cadouri să fac familiei, celor dragi. Sunt unul dintre ei, căutătorii de suveniruri. Ochii îmi fug în toate direcțiile, mă entuziasmez și arăt cu mâna spre unul sau altul dintre obiecte. Negociez, calculez banii, fac fotografii în stânga și-n dreapta cu obsesia celui care vrea să imortalizeze totul și să nu uite nimic. Multe flash-uri, multe voci, multă vervă. Mă opresc la un moment dat și-mi dau seama că nu știu nimic. Nu m-am îmbogățit sufletește, nu m-am armonizat cu locul. Am fost doar un trecător. M-a salvat clipa, proprietarul unul atelier de ceramică care văzându-mi entuziasmul copilăresc mă invită în culise. Și atunci apare liniștea și tăcerea lucrului. Atunci văd creatorul și mă simt un om mic în fața unui univers de creație. Un univers silențios în care clipa definește o lume, în care momentul, secunda creează impactul decisiv în sufletul unui om. Azi scriu despre mâinile de lut cu care olarul modelează formele ce mai târziu odihnesc în vitrine colorate. Istoria din spatele fiecărei cești sau farfurii se scrie pe-nserat de mâini ce nu cunosc odihna nici plictisul. Curios e faptul că niciun obiect de ceramică nu e identic pentru că starea olarului a fost de fiecare dată alta. Avem câte un unicat pentru fiecare atingere de mâini, pentru fiecare contur trasat. Viața în atelierul de ceramică de la Horezu poate părea monotonă la prima vedere, dar ochiul de artist diferențiază rutina de creație. Nu știu în ce moment ești captat în interiorul modelării, dar după câteva minute îți dai seama că acest ciclu de creație neîntreruptă te prinde în mrejele lui și-ți dorești să vezi și să cunoști mai mult. Și captată de frumusețea lucrului olarului văd istoria poporului român. O istorie veche de mii de ani, cu oameni frumoși, cu oameni creatori de frumos. Cu simboluri, cu tradiții, cu obiceiuri păstrate încă de o mână de oameni cu suflet mare. Și atunci vine mândria de a fi român, pentru că am văzut scriindu-se istoria unui loc în care am avut onoarea să mă aflu într-o zi de toamnă târzie.