Mihaela Maxim

mă bucur, mă bucur mult că mă citești... deși sufletul meu este un lac rotund, undeva este o coadă lângă inima mea...
vă iubesc mulțumind, sau invers.

dacă lumea ar fi fost roz, eram printre primii cu flamura alb-purpurie... din păcate... sânge și lacrimi...restul e tăcere... bucuria, dacă s-ar trezi vorbind, sunt mulți care i-ar spune... tu ce cauți aici? cine te-a chemat? nu vezi cât de mult zgomotești? nu auzim...lacrima sângelui...
dar ce-ți spun eu aici, tu știi...

îngroapă în flăcări de aer suferințe abia zărite, ce rănesc, fir-ar să fie, încrustează adânc tăceri abia umbrite în priviri... mulțumesc pentru descifrare...
o secundă am simțit frica mușcând, credeam că-ți ceri scuze pentru intervenția sub text, e-adevărat, subtitlul a fost ultimul..secerat, și-am crezut pentru o clipă că am stricat ...recolta. merci.
Claudiu...
întorc pe toate fețele tăcerile tale, uneori nici nu mai știu care cui aparțin...
știu, te-ai trezit lângă ea, și n-ai mai vrut să plece...apoi... îți spunea ceva... despre lume și purtările ei... nu e rău, nu e rău deloc... dar ea n-a făcut decât sa-ți culeagă spinii din palme... drumurile, erau deja acolo...dar asta, vei afla atunci... micuța magiciană...

\"neînlemniți în păduri\"
săgeata gândului tău înfiptă într-o nouă tăcere, de milenii... frumoasă...istorie!

nu suntem decât noi, și noi...
și aceeași agonie ne sapă tăcerile
noi punem, doar, răsad, gândurile noastre...

deși naivă, e drept
remarc însă maturitatea gestului-
\"Cu gândul șarpe din durerea
Prea multor lacrimi de învins\"
după părerea mea, textul nu este...chiar... de lepădat.
e chiar...dulcică.

puțin câte puțin pieptul
citind...puțin câte puțin
alegoria spaimei alerga prin venele
cu dinții strânși
eu ți spuneam intră, moarte
și la mine-n piept
caută-ți aroma de vise
și uită-mă!

ți se potrivește, cristina,
sper că ai văzut...salcia
este fabulația mea, pentru tine...

nu știu de ce mă bucur, la un text așa de trist...
să fie oare pentru că locuim colțurile acelorași zile, aceleiași lumi?
sonetul este o lucrare frumoasă.
tristețea lui să nu te apese și
ramurile bucuriei mele să te tragă de mânecă
spre țărmuri calde de vis în noapte...

însemnele trecutului ne zăvoresc aduceri aminte
hai să ne unim tristețea cu piatra destinului, dar
să dănțuim la nuntă!...
să-ți fie visele casă deschisă către soare,
iar norul tristeții să împiedice doar călcâii arșiței pornite la drum!

ai dreptate, bună dimineața!
să uităm tristețile într-un buzunar găurit,
să ne călcăm pe umeri speranțele...
descântecul tău se uită deja prin casa sufletului meu...

:):) săru-mâna pentru lemne!... da, așa era inițial, apoi m-am gândit la bacterii săracele...cred că voi reveni la formula inițială. sigur, cu plăcere. mă mai uit la cerculețele de pe valuri... mercic, suflețel inima mea îndoită pagină cu pagină împachetează un salut!
în general mă citești, sau în general cu plăcere?
(sper că surâzi...)
vă mulțumesc... nu știu ce am, parcă mă înverșunez să pun pe site, apoi îmi dau peste mână remușcările, și veniți voi și nu le mai pot scoate, încep să... mă bucur...
cred că voi dormi cu vise!
welcome!

ne întâlnim...acolo!
:)
dacă nu, coboară tu, din când în când, este cald tare aici...
:):)

ai răspuns!
știu, asta am încercat să fac și eu, în ultimele zile, pornind de la jurnalul fericirii, să le dau nume... însă, ale mele au ieșit un picuț mai...triste.(mi-au intrat picioarele la apă, printre amintiri...:)... ajunsesem la ... viața mea, un artificiu poetic, idee f. periculoasă, norocul meu sunt prieteni care mă trag de mânecuță, îmi spun: vezi, iar ai intrat în lapte! și le mulțumesc și pe această cale (ioana,silvia,lucia&comp).)
mercic de răspuns.

săru\'mâna... necoaptă încă, steaua, în privirea mea...
păiii, da. roșu, sângele.
n-am specificat, am zis... că nu mai este nevoie, vezi?
acușica îmi schimb și... veșmintele...
mercic umflățel..

adineaori am verificat, și textul meu dispăruse... sorry.

speranța îngropată în versuri
ca un strop de vin salvând sufletul de la... tăcere
cu lacrima bucuriei înfiptă în zâmbet...

că n-ai reușit să treci prin text...
nu-i nimik, poate altă dată... Mike Oldfield este o pasiune mai veche, care a revenit pe scena muzicală cu un nou concert, Tubular Bells III, ceva... care împletește cumva, pentru mine, influențe Pink Floyd, Jean Michel Jarre, și bineînțeles Mike Oldfield. îmi vorbește despre Moulin Rouge, Lorzii Dansului și Cirque du Soleil...
sau poate numai imaginația mea bolnavă îi pune împreună, pe aceeași scenă. concertul ,însă, este teribil... acum, parcă mi-aș pune niște Camel, Barclay James Harvest sau Electric Light Orchestra... scuze pentru ...lungitudine, mă gândesc, poate, va îndemna măcar pe cineva la o seară de audiție... recompensă la ...latitudinea textului
places inside my soul where
I can’t imagine my foot
locuri in sufletul meu unde
nu-mi pot imagina piciorul

adică locuri ascunse în suflet
unde tace sfințenia,
mi-este și frică să calc...
doar ating cu vârful unui vis
la înălțimea unei rugăciuni...

bucuria asta cu două tăișuri... jumătate lacrimă, jumătate tăcere, născută la umbra trecerilor voastre prin...mine. merci.
da...era o construcție mai veche, \"puțin, mai era puțin\" e într-un fel o accentuare a momentului... mai aveau puțin înseamnă ceva când aștepți într-o stație, ...dacă nu vine, există un mâine pe undeva. și nu asta am vrut. mâine nu mai era. da... a devenit, puțin câte puțin.. ficțională... mi-am amestecat culorile amintirilor și... a țâșnit fără să vreau, fără s-o pot opri...
da, acum... m-am oprit... mi-am ...revenit...
uneori e mai bine...la rece
dar nu... acolo.
am distrus targa, buza falezei pentru săritura de la înălțime... uneori nici nu-ți dai seama cât de departe ajungi...cu fascinația
doar mă uitam, mi-am promis că nu, niciodată...

bucuria asta cu două tăișuri, trecerile voastre prin...mine
jumătate lacrimă, jumătate tăcere...
îți mulțumesc, suflete, n-ai grijă... doar mă uitam... fascinația asta... mi-am promis demult, de tot, că saltul nu va mai avea loc, am zdrobit cândva targa săriturii de la 7 metri peste capetele falezei cu solzii de sticlă...