Mihaela Ionescu

Sunt încă pe-aici, Topit în văzduh, Printre îngerii de sticlă, Mileul de pe masă Și-o poză dintr-o toamnă, Pe margine cam roasă. Încă prezent În dosarul cu file De vise citadine, Rămas

De-aici din rai te văd în ceață Și toate cele-mi par mai mici, E doar lumină și verdeață, Nu sunt spini nici pe arici. Aici în rai nu suflă vântul Și frunzele prea rar foșnesc, În veci nu

-Inimă de toamnă, de ce-ai venit Să mori aici în poarta mea? Nu știi c-am fost și eu rănit De soare-n vara grea? -Ba știu și dinadins Ți-aduc în dar de nuntă Destin în vene scris Si

Mă privesc de sus copacii, aş putea Să fug, să mă pierd, să m-ascund, să mă... Las uitată... Înăuntru, departe, lipită de mine undeva demult. Mă privesc de sus copacii, mă oglindesc în ochii

mi-ai tăcut o poveste despre flori care înmuguresc sau nu funcție de... mi-ai tăcut pentru că nu știu. credai că-ți tac ? păi ți-am tăcut, n-ai auzit ? știu, nici tu nu ști în ce sens

Am îndesat Cerul într-un buzunar Și m-au închis cu fermoar. Ies doar când plouă, Să mă curăț de scame, Mă șterg pe-o mâță care doarme Și intru iar. Când îmi dă ăștia drumul Tot fac pe nebunul.

Nu m-am oprit din scris, dar scriu destul de rar de când mă știu, iar dacă îmi vizitezi pagina din când în când și citești o poezie mai infantilă trebuie să știi că am decis să public și poezii din

Se cununa Coama teiului bătrân Cu-n strop de Dumnezeu galben și rotund fumegând. Se înălțase Toată seva din pământ, Îl trăgea după ea fierbinte, flămând levitând. Mâini

Toate drumurile înspre ochii mei Sunt presărate cu frunze Cu iarnă uneori, Cu oameni de primăvară, vară... Să mă-ntregesc Îmi scriu toamna pe frunte. Când mă frige Iarna drumurilor pe

Îmi picură-n ureche Vorbele de lut, Îmi curge nemișcarea-n vene Și vuietul i-ascult Mă schimbă-n nouă, Mă schimbă-n veche, Mă scrie cu rouă Și-mi stă de veghe. Mă plouă pe vise, Să-mi

Curgi pe lângă un timp spart În așteptarea lui Mâine; Azi e în pântec ferecat Și nu mai vine. De te mușcă pereții Cu dinți de tăceri Ascultă-ți nămeții Și gustă din ieri.

Salcia-și plângea podoaba, Frunzele șopteau balade… În același trup Două gânduri înhămate, E frig aici, E fum departe… Mirosea apusul Tot mai frumos a noapte, Ploaie și cai

Frunzele ard Jelind nemurirea Cu glas roșcat. Iernile strivesc Oricărui puștan Nasul de geam. Florile mor Ca Alina-n banca-ntâi De gând călător. Verile viscolesc Valuri de pus în

\"Un mileniu s-a scris cu pene de gâscă. Gâștele au merite mari în promovarea culturii.\" (Valeriu Butulescu)

Aceeași pană, dar altă gâscă, biata Să ști că o doare dar Cui să-i mai pese, când vine alta Urcă, hai să mergem iar Luni, marți, miercuri, joi... Tu ține-mi mâna copile bine Începând de-acum eu

Sunt acei oameni rătăciți când dimineața adoarme prin parcuri cu iz de lacrimi la căpătâi. sunt oameni cu răni sângerânde pentru măcar o secundă în plus, oameni cuibăriți între

Sălbatică și târzie, Cu urletele atârnate de călcâie, Plânsă și crudă, cu buzele arse De ceruri și fețe de undeva înăuntru, departe, A venit să-mi zgârie poarta, Sărmana nebună, pentru-adăpost

De credința verii în cireși, de prea mult vin din pământul gravid de ploi, de secunde argintii curse pe tâmpla vremii, s-a îmbujorat apusul înflorind în noi..

Dacă nu se intersectau astea două cimitire rămâneam și azi gălbenuș în gât propriu, că mai uită omul cum e să te tragă viermii de coaste și mai uită cum are să ajungă după trei zile de

Un curcubeu de chihlimbar îmi crestează palmele în fiecare dimineață saturn își plimbă ansa pe tâmplele mele și gălbenușul lumii e tot la locul lui... cum altfel ar putea să fie? Iminența își

Închei înainte de a începe Zdrobim Călcăm Monologăm Și ne mirăm de ce, Deși avem martori, Nu avem camarazi de arme, Doar victime. Pe marginile șoselei Copacii tac Și vântul din frunze Se