mihaela aionesei

„nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecționar de răni
pe care și Dumnezeu l-a uitat”

imagini care rămân bine scrijelite în scoarța memoriei, emoție și o stare de sublim în așteptarea din finalul poemului.

felicitări pentru un binemeritat premiu.

felicitări câștigătoarei, celor aflați pe primele locuri și tuturor participanților.
mulțumiri celor care și-au făcut timp să citească și să puncteze, rămân îndatorată.
aprecieri organizatorilor pentru efortul depus în realizarea acestui concurs și modul armonios de a gestiona discuții apărute.

este plăcut să-ți vezi încununată munca, dăruirea cu bucuria și emoția celor antologați. participând la lansarea acestei antologii , am avut sentimentul unei mari sărbători a sufletului în care fiecare a contribuit cu acel ceva diferit, așa cum bine ai evidențiat în cronica de mai sus.
carTe diem-nu este o întâmplare, este o zidire de suflet din care a luat naștere atâr de frumos, ea, marea doamnă a artei POEZIA.
felicitări pentru acest proiect care este cu siguranță un deschizător de drumuri spre alte proiecte, pe care ambițioasă cum te știu, sigur le vei finaliza la fel de frumos.
felicit pe această cale și autorii.
inspirație și succes tuturor!

așa am învățat la școală, așa spunea și părintele Arsenie Boca și atâta timp cât cred și îi voi recunoaște măreția, nu voi pune niciodată semnul egal între mine și El. asta înseamnă în mintea mea să-L scriu cu literă mică. nu înțeleg de ce ar trebui să-L sugerez dacă El există în viața mea. fiecare are dreptul să-L perceapă așa cum simte.
rateu, nerateu e petecul meu cu care mi-am mai acoperit o rană și nimănui nu i se poate lua acest drept. nu scriu să impresionez, scriu să mă tratez de mine.
ceea ce ați omis domnule Bot Eugen, este acel în realitatea mea care scuză oarecum generalizarea, deși am trăit suficient să realizez că marea majoritate a oamenilor umblă cu desaga plină de nemulțumiri, părândui-se mereu capra vecinului mai frumoasă....sunt unul dintre ei și recunosc! îmi asum tot ce am scris cu toate imperfecțiunile!

ceea ce nu înțeleg însă este de ce se ia autorul în discuție?!
„, ceea ce nu-mi place mie la acest text, e faptul că ceea ce spui tu, nu se sprijină pe lucruri care fac parte din tine sau din viața ta reală. E un fel de poezie „vaporoasă” cu iz filozofard și moralist, care, din păcate nu se sprijină pe niște realități palpabile, pe lucruri pe care le-ai trăit tu pe propria ta piele”…

știți d-voastră domnule Bot Eugen de câte ori am clacat eu pe pielea mea? de câte ori mi-a deraiat coloana până am acceptat artrodeza și folosesc acest termen pentru că știu că sunteți medic și chiar unul bun și înțelegeți mai bine…

” acele realități sau lucruri nu sunt suficient vizibile în text”-aveți dreptate! nu sunt vizibile pentru că-mi este rușine și foarte greu să-mi recunosc neputințele.

apreciez timpul acordat și părerea1
totuși nu sunt de accord să punem etichete atât de ușor…
cu tot respectul și considerația,
Mihaela.

ce frumos ai spus, Ottilia!
cred că dacă s-ar înălța atât de ușor, am uita să rămânem oameni...
da, mi-e greu să spun ce simt, ce sunt...doar încerc să fiu!
mulțumesc pentru semnul de încurajare!

prezența și aprecierea d-voastră, domnule Victor Țarină vine într-un moment extrem de delicat. momentul acela când vrei să-ți încerci zborul fără să mai ții cont de furtuni. nu-i ușor să te arunci în lume așa cum ești...mereu se va găsi cineva să-ți întoarcă aripile înapoi. mă bucur să descopăr însă că sunt și cei care nu doar că susțin acest zbor, dar îl și încurajează. voi încerca să bat timid din aripi, împotriva curentului voi rămâne la „tonul amărui” care mă caracterizează.
aveți dreptate în privința lui „clachează”, mi-aș fi dorit un sinonim mai potrivit întregului, dar nu am găsit unul care să exprime atât de bine această stare.
chiar dacă am adoptat scrisul cu literă mică, Dumnezeu niciodată nu-l voi scrie la fel. pentru simplu motiv că nu pot! în mintea mea este ca și cum nu i-aș recunoaște măreția și n-am niciun motiv să fac asta.

vă mulțumesc pentru semnul luminos, dar mai ales pentru gândurile bune.

respectele mele.

onorată de aprecierea d-voastră, domnule Teodor Dume!
cred că-mi lipsește curajul de-a mă arunca în lume, nu în cuvinte...


*primul vers era titlul pe care l-am repetat din greșeală, nu avea ce să caute acolo așa este. mulțumesc mult pentru atenție.

o inițiativă lăudabilă care necesită timp, atenție și implicare!
semn de apreciere pentru oportunitatea oferită nouă tuturor, dar mai ales celor aflați la început. orice competiție de acest gen este valoroasă, pentru că oferă posibilitatea unei evaluări corecte, ținând seama de regulamentul care nu permite afișarea numelui până la aflarea rezultatelor.
felicitări și aprecieri pentru această inițiativă!

ce frumos este trofeul! :)
succes participanților!

sunt aici imagini uimitoare care nu vorbesc nicedecum despre o fragilitate a autoarei, ci mai curând despre un echilibru al eului căruia nu-i este teamă să se prezinte așa cum este:
”iată,
sunt o femeie în care cuvântul e o apă în vreme de secetă”.sugestivă imagine...
felicitări!

lucrurile care ”se întîmplă pur și simplu” trebuiau să se întâmple.mi-a plăcut atitudinea ta pe care ar trebui să o urmeze câți mai mulți autori care la 100 de texte scot un nou volum făcând de cele mai multe ori rabat la calitate. a aștepta 10 ani să scoți un volum presupune exigență maximă. apreciez asta așa cum apreciez și versurile pe care le citesc chiar dacă nu prea îndrăznesc să las semne. felicitări și succes!

am uitat să mulțumesc pentru atenționare. am corectat!

așa mi-am imaginat iubirea, ca un animăluț mic care nu își dorește decât să fie alintat. puțini sunt cei care au curaj să-și înfrângă temerile și să o atingă.desigur e doar o părere personală...
vă mulțumesc pentru aprecierea textului.
cu așa luminiță în frunte parcă s-a mai dezmorțit.

domnule Rachieriu, aveți un mod inedit de a pătrunde în sufletul poemelor și al autorului. cred că în fiecare stă ghemuit ceva...în lume cu siguranță stă iubirea care nu așteaptă decât o mângâiere sau o chemare.
mulțumesc mult!

mulțumesc pentru răbdare, înțelegere și semnul prețios,domnule Rachieriu.

carne nu mănâncă, Diana...și scapi de disonanța care strică toată frumusețe expusă aici. un poem bine condus care lasă multe posibilități de interpretare.
felicitări! ai crescut mult :) succes!

un semn este binevenit oricând, mai ales când aduce și atâta lumină.
vă mulțumesc pentru apreciere.
mi-aș dori să pot păstra această linie, dar...
o zi minunată!

care este adevărata problemă, steaua sau textul?
steluța se poate anula, textul se poate trece în atelier dacă nu este de ...personale!

mulțumesc pentru încurajare, domnule Teodor Dume.

mă simt descoperită :)

a trecut ceva timp de la scrierea acelui text, nu-mi pot aminti exact ce m-a tulburat, dar cu siguranță este unul din acele momente în care depui toate eforturile pentru a fi pe linia de plutire în timp ce sufletul zace pe undeva. așa am simțit așa l-am scris. mi-aș dori să nu fiu așa transparentă uneori.
mulțumesc pentru semnul lăsat.
mi-ai amintit...revin. o zi minunată!

în mare parte de noi depinde să transformăm în floare marele nimic.
are un mesaj optimist
-fii grădinar în propria viață și vei culege miresme...
cu plăcerea lecturării, M.

uite cum vii tu să-mi confirmi că nu trebuie să fiu rezervată.tocmai la acea imagine am avut rețineri, mi-a fost teamă să nu fie prea mult, deși exprima așa cum bine ai intuit „îndîrjirea” cu care unii suntem nevoiți să trecem prin viață.
cu timpul voi învăța să scap și de explicații,conjuncții,prepoziții:)

mulțumesc Ottilia. te mai aștept.
îmi prinde bine din când în când o atenționare.