Miclăuș Silvestru

Ochii universului Descifrează Negrul întunericului Mustățile vântului Ajung până la Roșul sângelui Albastrul mării Sărută în valuri Verdele naturii Puterea luminii Îmbracă mireasa în Albul

Aștept ca noaptea să-ți conducă pașii Spre inima-mi robită de iubire, Apoi în rugăciuni cu îngerașii, Iertare să obții la-a mea greșire. Zadarnic număr gonguri de-orologii Cătând în noaptea

Fără tine totul e pustiu, Ca Paradisul fără îngeri Sau ca Pământul fără nici un râu, Ca săptămâna fără vineri. Pustiu e totul fără tine, Precum pădurea fără păsări, Ca vița-n vie făr’

Te rog, nu-mi refuza iubirea Ce ți-o trimit prin solul vis, În noaptea ce-ți alintă odihnirea. Cu tine ia-mă-n miezul de abis. De nu ai somn în toiul nopții, Nu-i de mirare; așa și

O zân-a coborât pe-un fulger Dintr-un nor, Să mă întâmpine cu-a sa lumină; Văpăi ardeau în ochiu-i ager, De amor, Dar jurământ avea de-a fi virgină. Cu dulci cuvinte în iubire M-a

Cucurigu-n zori de ziuă, Des ca bătătoru-n piuă, Se aude-n mii de volte Deșteptarea în voci forte. Cucurigu-n voci pripite, Cu silabe prelungite, Răgușite, răspicate: „Sus, că-s zorile

Am plâns destul, acum iar plâng... În noapte îmi lipsește alinarea; Tristețea nu pot s-o alung, Oftatul greu îmi stinge lumânarea. Prizonier...! Ostile legi, N-am șanse cât de mici să-mi

Când vrei iubirii să-i dai liber frâu, Ceva-ți va fi-mpotrivă-ntotdeauna; Doar dacă te consideri bob de grâu, Poți împleti nevinovat cununa. Cunună de-aur pur poți să-mpletești Din

Mă simt de parcă mi-e sfârșitu-aproape; Gânduri negre, ucigașe-mi dau târcoale. N-am casă, haine, prieteni, nici parale... Din ce-am avut, mi-au mai rămas două prosoape. Cu ele-mi

Ai milă Doamne de sufletul meu! Nu-l lăsa pradă flăcărilor iadului! Iartă-mi, în marea-ți îndurare, Păcatele făcute cu bună știință! Îngerul meu păzitor

De bunăvoie, câteodată, acceptăm să fim obsedați de anumite acte, fapte, lucruri, sentimente... Dacă pierdem controlul acestora, riscăm să naufragiem pe malurile negativității în estuarul

O pisică dă din coadă, Semn că-i mulțumită foarte, Căci, în miriște, sloboadă, Singură își face parte. A găsit o găurică Ce-i miroase a mâncare, Șoricel, ar vrea să zică Și-ar

Statuile plăcerilor Le înălțăm la-ncrucișările străzilor... Le-admirăm, apoi Afirmăm că sunt ale generațiilor anterioare. Proiectăm noi statui și mai scandaloase, Le înălțăm la-ncrucișările

Dintr-un balcon ornat cu flori, mușcate roșii, Privesc grădini, cu gust lucrate și la timp. Văd țărmul mării, marea-albastră, albatroșii Ce zboară-n sus și-n jos... sau

Într-un vis de noapte zbuciumată Mi-a apărut universul infinit Asemenea unui tort din zahăr caramel În care fiecăruia din trecut prezent și viitor Îi sclipea o stea cu coadă La fel de muritoare

Mi-aștept iubita-n miez de noapte Și-s trist, că-i prea târziu deja... E drept că-mi vine de departe. Să vină! Îndat’o voi ierta. Apare peste culmi, senină, Pe-un cal de raze aurii. Îmi

Îți trimit salutul meu Prin solul nevăzut, în noapte... E înger, e pasăre sau zmeu... Și-aștept răspunsul să mi-l poarte. Îți trimit sărutul meu Prin vântul ce ușor adie, Cu buze-n

Pune-ți ceasul la ureche Și ascultă pe-ndelete...! Ce crezi că-ți șoptește oare Tic-tac-ul fără-ncetare? -„Ia aminte! Ia aminte, Viața merge înainte... Þi-o trăiește-n

Din nou surâde luna Cu fața ei senină Și mângâie natura Cu raze de lumină. Privesc mirat tabloul Și-n tihnă îmi plimb pașii; Mirat e și zăvoiul... De veghe-s doar prădașii. Femeile-și

O clipă-n Paradis m-am rătăcit Și n-am văzut țipenie de om... Erau toți sfinți, în gradul potrivit... Pluteau cu-aripi de îngeri, peste-un tron. Orice floare-n parte-i o regină Și ți-e

Omagiu îți aduc măicuță dragă. Buchet de minunate flori-priviri, Ce vor avea mereu parfum de fragă. Oricând vei fi prezentă-n amintiri. \'n-al meu buchet doar două flori albastre, Ce tu

Un vânt uscat usucă florile-n grădini, Usucă rodul holdelor de-l coace, Usucă haturile-mbătrânite-n spini, Usucă inimi, în care înfinge ace. Un vânt uscat îmi poartă dragostea-n

S-a scuturat târziu de flori bătrânul tei Sub arșiță toridă-n vârf de deal; Ne-a așteptat dar noi lipseam făr’ de temei, Lăsându-ne conduși de-al lumii val. A plâns cu lacrime de flori

În miez de noapte Orologiul sună lung. Mi-e gândul la cafea cu lapte Deși în aer e parfum de tei. Deschis e geamul. Nori negri-n depărtare Semnale dau că vin tot neamul, Torențial să cadă-n