Ultima întîlnire

Nu trecuse mult de când ne cunoscusem, Eram nerăbdător să te-ntâlnesc din nou Pe-aleea cu trandafirii de-abia-nfloriți, Cu inima bătând ca aceea a unui turturel Prins de mâinile unui copil nu prea cuminte. Fără semafoare se-ntretăiau Esențele lui florar. Mă-mbătasem de-a binelea pân’ la venirea ta. Am rămas fără cuvinte la popasul tău. Într-un târziu ne-am luat încetișor în brațe. Departe, soarele cobora de pe cer Să-mi vină în ajutor timidității. Eu căutam de zor cuvinte de dragoste În traista dezordonată a vocabularului, Oprindu-mă la cele viu colorate, cu parfum. "Ce s-a-ntâmplat" - am ascultat cu-amară tristețe; Simțeam aproape clipa despărțirii. Te cuprindeam în brațe, înfiorat și cu-nfocare, tot mai mult, De nu ai fi rostit cu vocea ta de zahăr: Iubitule, mă doare! Aveai piciorul drept înfășurat în gips, de-o vreme, Și faptul l-ai ținut ascuns pân’ la-ntâlnire, Apoi ai spus că vei pleca acas’ la mama ta, departe, Că vei veni să reluăm iubirea de la început. Eu mă-ncredeam în vorbele rostite de-al tău grai. Ne-am sărutat... Nu te-ai întors... Nu te-am uitat.