Marta Cremeny

Da, Iuian, reușită însumare de esențe risipite-n noi ai prins în poezie...și ce ne definește mai bine unicitatea(cu singurătatea implicită) decât freamătul continuu pentru autodefinire prin simțirea a tot în toate?
,,dérèglement de tous les sens\", ca repetiție-obsesie a obsesiei de a fi vine ca o încununare ce închide cercul deschis în zbaterea ieșirii din sine, demonstrând că ne începem și ne oprim în noi, dincolo de orice încercare de evadare demnă în spirit, logică, cuvânt.
Frumos, Iulian. Felicitări pentru poem!
Cu drag,
N.

Iulian, acum, încercând să mai și privesc(mi-o cere subtitlul ce revendică un peisaj) într-o mecanizare silit-citadină a sufletului, mai pregnantă și de neocolit îmi pare nevoia de ,, à la recherche du temp perdu\", pe care o continui -nu știu dacă voit- și în poezia asta. Se poate să fiu influențată în apreciere și de suprasolicitarea simțului olfactiv cu trimitere directă și în grabă mare a mea în salvatoarele amintiri cu câmpuri și verde-auriu pe care mi-o provoacă versurile tale, însă nu e doar atât, e singura cale de a mă smulge din senzația de prezent izbitor fără de sentiment, fără de natural.
M-aș fi așteptat să închei într-o notă de :e seară
naturii i-a ruginit vopseaua :),,sub cer citadin\" ; oricum, o imagine în acord cu restul sufocant de actual al poeziei. Mai apoi m-am gândit că de fapt așa, printr-o aparentă antiteză, printr-un contrast de imagini-senzație ai subliniat mai bine ideea și ai trimis gândul revoltat de recunoaștere să caute un apus. Vom fi obligați, firește, să ieșim din citadin. Ne obligă dorul de apus. :)
Interesant și așa de bine realizat încât -paradoxal- acum chiar îmi pare un peisaj :).
Cu drag și apreciere,
N.

Cu ochii închiși aș putea pipăi reunirea în mine a două singurătăți primordiale, într-un spațiu fără de cer, loc de popas captiv pentru suflet ostenit. Streașina îmi subliniază o grănițuire a libertății, un aparent refugiu pentru atunci când încerc să mă adun și să-mi reiau drumul. E o continuă plecare și întoarcere în toate și în noi. Și pentru că m-a mirat mereu, am simțit-o mereu. Acum am obosit, dar încă mă gândesc la tenacitatea pe care o implică fluxul și refluxul. Aș vrea să adorm...și mai zăresc pâlpâirea stingerii ...parcă mă liniștește.
:) așa mi-am imaginat poezia ta. Și mi-a fost bine.

Da, Florin ...așteptam și aura asta de ,,înșiră-te mărgărite...\" care să întregească ideea și construcția poeziei. Sau să o lumineze :)
Mult mi-a mai plăcut! (scuză-mi graba ...e doar a trecerii scrise :) )
Cu drag,
N.

Florin, iar am întârziat și s-au spus atât de multe înaintea mea.. :)
Oricum și eu voiam să aduc în discuție cele două poezii, mie apărându-mi însă corelative. Și nu știu de ce de la tine m-aș fi așteptat să inversezi și ordinea postării lor, dacă nu pe cea a scrierii :)
Remarc în mod special:,,umbra mâinii rămase
bâjbâia crispată
după cealaltă jumătate
ce nu se vedea
de nici o parte a universului
cunoscut\" ca și construcție poetică, dincolo de ideea poeziei deja dezbătută.

P.S. adaugă un ,,l\" la cealaltă.
Cu același drag de provocarea poeziilor tale,
N.

Florin, am citit poezia ta în forma inițială, dar nu am avut timp să las un semn. Revin și ...găsesc o altă poezie!E drept, poate că era nevoie de ,, deja te-am cunoscut\", ca să înțeleg de ce, într-o viziune a sufletului, matematica nu a mai spus nimic după unu. Subiectiv, ar trebui să înceapă să plouă ,,un pic și încă un pic\", pentru a simți de ce acum și nu și altădată o potențială ploaie ar lăsa un semn neutru de înțelegere. Tot subiectiv, păstrez în mine prima variantă a poeziei pentru că, vezi tu, ,,în definitiv
trăiesc o singură dată
altădată\" :)
Frumos.

Anana, am intrat un pic mai ales pentru a-ți spune că profunzimea și fiorul nu țin de curente literare, nu țin de vremurile pe care le-am trăit sau nu, nici de cele care ne-au trăit sau nu. Dar tu știi asta :)
Nu am lăsat semn de fiecare dată, dar te-am citit de fiecare dată. Ești emoție, Anana. Și asta-i din ce în ce mai rar și totdeauna nevoie actuală.
Am văzut așteptarea albind ghemuirea înțepenită de încordarea gândului redus la puls încetinit de viață. Am zâmbit pe o ,, muzică răsturnată\" și am știut atunci că un surâs poate fi o relansare din noi ce s-ar întoarce tot în noi cu freamăt viu. O poartă deschisă captivității trăirii.
Frumos, Anana.

,,trăirea\"

Uf, Florin, astăzi pari hotărât să nu mă scapi de emoții grele! Tocmai o poezie despre drumul dinspre și înspre suflet trebuia să scrii acum?! Despre drumul închis în noi, despre gara unde ne contemplăm dictonul de viață ca vanitas vanitatum și unde - paradoxal- ne grăbim uneori să ne confirmăm fremătând așteptarea și căutarea, trărea însăși?!
Da, uneori nu mai există drum în gară, există doar suflet. Uneori gara este acasă, este emoție și atât.
Tare mult mi-a plăcut.
Cu drag,
N.

,,umblam cu luna după mine / o căram așa și-n spatele oaselor și-n retină / și mă urlau lupii tăi de sâni\"...mă opresc aici din a te cita, dar nu din a remarca întregul strigăt al poeziei căruia i-am spus( și mi-a spus):,,touchée\". Poate pentru că de o vreme și eu port luna în trup și-n suflet și-mi urlă patima a regăsire simțind-o la fel de pribeagă în miez de zi...
Și mă gândeam...cum ți-ar părea... ,,îmbracă-te cu mine și te vei privi...\"(neuitând că asta presupune asumarea instinctivă a dezbrăcării de sine).
Cu mare drag de aflare,
N.

,,cobor în cearșaf să-ți aduc nopți columbe\"/,,taci smintit lângă mine cu mii de cuvinte\"...am făcut abstracție de rimă și de imagine, expresivitatea sentimentului a fost prea bine redată. Un exemplu de poezie în care uiți de formă (deși bine conturată aici), savurând fondul.
Confesiunea ta e de o sinceritate-călău pentru orice speranță de izbăvire, mie îmi pare o reiterare a incontestabilului ,,unde dragoste nu e, nimic nu e!\" : ,,știu că-n zbor aripa de aer se ține /nu eu te iubesc ci poezia din mine\"....se poate mai mult?!
Mi-a plăcut mult.
Cu drag,
N.

Silvia, mai întâi felicitări pentru rima cu adevărat reușită - lucru tot mai rar în ultima vreme - apoi pentru frumusețea tristă a poeziei tale, a lacrimii noastre...uneori cred că fiecare am foste meduza din versurile tale, că am însângerat sîngeriul asemeni ei, nemaigăsindu-ne puterea de a oțeli plânsul în lipsa irișilor și în prezența uitării de dor.
Gravat în durere firul tău epic: ,,O lacrimă așteaptă / Pe maci scuturați /Oțelul menit s-o cunune… \"
Mi-a plăcut mult.
Cu drag,
N.

,,într-o zi aș putea să-mi pun penele pe bigudiuri și o rochie cu buline, dar patul este doar o colivie\"...și nu poți păcăli sufletul cu imagini, cu elemente artificiale și estetice, rămâne tot un stol de păsări gri, nici măcar un cuplu de înaripate...Comuniunea nu se mai poate face decât prin somn, deseori justificat de psihologi prin nevoia de speranță, așa că eu le doresc poemelor tale să rodească râzând în știuleți, iar păsărilor gri să devină oameni într-un pat fără dimensiuni, doar cu iubire...
Cu drag,
N.

Vezi tu, Mihaela, textul(și nu numai) e plin de pustiu - de aici așteptarea, căutarea, dorința emoției, aș spune chiar ca viața însăși. Fiecare trăim, maturi fiind, emoția deplină mai ales atunci când nimic nu o vestește (trebuie să fie abilă, să ne surprindă fără platoșă pe inimă). Plânsul devine mai mult decât descătușare, este semn de viu, de ,,încă mai trăiesc\".
Mă bucur că ți-a plăcut și că mi-ai simțit emoția finală.
Te mai aștept.
Cu drag,
N.

Și vin și eu - deși mai târziu - să-ți spun că am avut o revelație de încântare ușor confuză când am descoperit că încă mai alătură cineva luna în dorința ce scrie doar ,,despre tine\".
Mai caldă simțire decât ,,timpul și spațiul se sfârșesc/ rămân doar plecările și/ venirile tale/într-o lume doar a mea\" , mai simplu - dacă tot se vorbește atât de simplitate și acurateță poetică pe site în ultimul timp - și totodată mai expresiv ca ,,tu oricum niciodată nu pleci
mai departe de-o amintire\"
nu știu unde să găsesc altundeva în seara asta. Nici nu mai caut. E prea frumos aici.
Cumva mai ,,altfel\" decât m-am obișnuit să citesc la tine, mult mai nuanțat sentiment, mai rafinată trecere, anulând parcă și distanța celor două bătăi de inimă.
Poate sunt subiectivă - îmi oglindesc gândurile în versurile tale ,,n-am văzut nici o secundă/ în plimbările noastre nici un drum/ doar aripi\", dar pentru mine asta e poezia poeziilor tale și nu numai...
Cu drag de a te fi citit,
N.

Anana, revin și eu pe pagina ta, că nu-mi dă pace scribul-ucenic din mine, ține neapărat să-ți spună că tare i-a plăcut priveliștea trudnică cu inspirată notă de mister adusă de poezia ta:,,muza/ca o imagine de scrib/egiptean\".
Mai departe, tu știi și o spui la fel de frumos că pustiul și apusul ars de sete(mai ales când vorbim de cel din noi) nu poate decât să-și strige chemarea de ploaie, de speranță...Poate că ne vom găsi și noi cândva un Sfinx pentru suflet, să mai odihnească o clipă și scribul, cine știe?!
Cu drag,
N.

...Și te regăsesc într-o continuă căutare a începuturilor, de data asta înscriind cu iz floral geneza iubirii.Spațiul este conturat:,,unde fântâni neîncepute așteaptă setea\",timpul este de o nedatare perpetuă,,uniform își răsturnase clepsidra\", simbolul iubirii se reiterează în fiecare paragraf -trandafiri de vară, iar cei care trăiesc simbolul,,– tu – eu, eu – tu\" încrustează imagini în fericire. Mai bine s-ar fi încrustat ei în fericire, să nu mai rătăcești acum prin cuvinte, nu crezi?
Frumos, ca și iubirea, de altfel. Și...eu-tu, tu-eu reprezintă o aliniere, o egalitate a iubirii în iubire sau o contopire, din păcate temporară, în vara neîncepută, dar sfârșită cu ei?
Cu drag de revenire și recitire,
N.

Aripi, trup, inimă și cer...un zbor nefrânt de omenescul din noi...un tot, un singur cuvânt. Urmărind firul logic, tot destrămarea pândește(,,cu fiece cuvânt/o despărțire\").Sau -îmi amintesc de Malagrida- tăinuirea gândurilor prin cuvânt și deci îngroparea inimii și anularea zborului. Dar,tot logic și -paradoxal- pur intuitiv ni se oferă o cale spre a mai putea fi noi: nenumirea și chiar nerostirea. Nu cred că doar pentru a păstra misterul, cât mai degrabă neprihănirea.
Cam asta mi-a spus mie poezia ta nenumită, păstrându-și astfel și forma și esența și puritatea. Să-ți mai spun că mi-a plăcut? ...Nu mai bine să nu-i dau nume impresiei.

Nu stiu de ce,dar voi pastra versurile tale spre a mi le putea canta cand fiorul ingrozit al tacerii isi va cere ofranda...
Stii,pentru mine poezia incepe cu sfarsitul..,,de dragoste / in soapte logodita\"...si va continua ...sfarsind cu primul sau vers,la fel cum tu ai inceput ziua asta cu noaptea nelasata sa treaca,perpetuand rasaritul luminii in intuneric.
Frumos,Vali! Mult drag mladiu astern ,,în ghiocul de lumină albă \".

Cea mai mare greseala ia nastere atunci cand devenim oglinda persoanei iubite,cand nu mai suntem noi..Fiecare trebuie sa stie ca de fapt iubeste eul pururi distinct,misterios al celuilalt..,,tangibilul necunoscut\".Nu pe noi trebuie sa ne gasim in cel pe care il dorim...ci pe el,asa cum e, el care te face sa zambesti cu sufletul tocmai pentru ca iti este complementar...pentru ca aduce un plus minusurilor tale de viata,o nota de melancolie in mijlocul rasului tau optimist...sau,dimpotriva,o sete neostoita de viata tristetii tale devenita metafizica..nimeni nu se vrea de fapt pe sine la patrat...de abia ne descurcam cu noi insine..
Chemarea ei,cred eu, si-ar gasi destula tarie pentru a-si afla raspunsul,limitandu-se la,,Da-mi mana...ramai cu mine.\"
Dezarmant de simplu si pur...cald si hotarat.O solutie de netagaduit,plina de curaj si asumare a ei, pentru orice chemare.