dar eu spre ei trimiteam vulturii să suspine,
cuvintele se curbau într-o parte și-ntr-alta
de parcă eu port vina morții milei mele,
de parcă ochiul meu v-ar fi iubit mai mult...
am două coji
buna
ce faci?
imi pare rau ca o spun:
sunt probabil eu
ma doare ca nu raspunzi
ca sunt intre noi cuvinte care nu sunt spuse
ca eu ascult si tu nu,
ca tu poti murdari intr-o parte
simt aerul cum fierbe în palma mea:
am controlul,
cuvintele toate îmi aparțin,
ele și rugăciunea sfinților poeți de care
nu pot să mă desprind dimineața:
cuvintele toate îmi aparțin,
mi-au
sunt prins în trafic:
instinctele criminale mă bântuie,
și tremur când privesc bondarii cum se-nneacă
în bolta de azur a aerului pur -
acum sunt singur printre resturi de țigară
cu fluturi
vreau să mai stau puțin plecat,
afară vântul s-a-nnoptat
și singur simt însingurat
că am rămas...
de ce sunt roșu în obraz?
de ce cu pietre de granit
spălasem sângele spre care,
dobitoc,
și mă feream de ele, laș,
cu gâtul înconvoiat ca un vierme cerând milă,
din sângele meu se năștea un oraș
cu străzi nepavate și steaguri murdare-
eu sunt murdar
căci ieri pisica mea a vomitat
eu vreau două,
rupte una de alta cu fir de viață;
nins pare ochiul din cer cu mătreață
dar eu sucomb
printre guri flămânde de mine,
de rime, de sân transparent
prin care se lasă văzută
vreau să las vulturii să alerge prin părul meu
și cai înaripați să mă scufunde
în cântec de-ngropare, violet:
căci totul e culoare,
culoarea-și schimbă lent
ochiul de crom
în os [armă
***matei visniec***
***la noapte va ninge***
.............................................
I. GETICA
hei,e cineva-nauntru? intreaba fluturele
asezandu-se pe gura fierbinte a pustii
prin
te-am iubit poate
cu ochiul drept,cu oachiul stang,
cu ochiul trei din care plang
sau rad inecat;
te-am iubit poate
cu sete de bour,
cu umbra de nour
in livezi, pe-nserat;
te-am iubit
am inceput sa alerg intr-un sens pe care nu-l cunosc:
copacii se aplecau dincolo de mine
si flori de mar se incurcau in tampla mea.
ma gandeam la tine,
la cat de poetic pot sa te cuprind
cu
\"Mama, mama, ce noroc ca mi-am gasit lanticu\'!
Ca altfel, daca mi-l pierdeam, ma omora taticu\'\"
adica asta nu imi apartine mie,
dar nici ca il am furat nu pot spune:
in lume sunt crime...o
e incitant scrisul asta, ca un drog de care parca nu te mai saturi.
si uite cum in mileniul trei a scrie inseamna timp pierdut on-line si cautare a stilului.
eu nu caut sa plac...
altii poate
a trebuit sa te caut
in vechi dosare ruginite
caci ochii tai albastrii, iuti,
m-au tras spre cornul cel dormind...
ce vrei sa fac?
iaurtul pute si eu iubesc cuvantul moarte,
mirosul vested se
cafeneaua argintie pare sa se rostogoleasca
peste lume, peste rau de bine,
fara sens, fara rusine-
e doar prea trist,
prea-nchis in sine
sa poata fi ce a promis,
sa fie ieri ce-a fost mai
sau roz sa ma nasc,
cu grea povara si menisc subtire-
chiar nu prevad
cu pasul meu adanc de profet
cum stanci din cord se pravaleau spre mine
si sentimente rancede ma napadeau.
am inteles
ma chema spre nu-stiu-unde,
eu nu stiu limba lui de lemn,
de aluminiu si stejar batran...
sunt prea ranit sa pot gandi macar
ca fluturi albi imi pot gasi brelocul
si cheile de la acel castel
ma scufund in negura de-o zi,
de avortat apus, neinflorit:
dar cat o sa suport neinzecit
curentul repede ce ma atrage
spre cantecul murdar al inocentei aripi...
hai ma, glumeam,
mi-a placut
eu am ceva ascuns in mine,
cat un cap de bou care rage,
ma cheama spre asfintit,
spre focul in care-am muri-
leguma tanara, cu sange inert,
rupt de tot, de raget, de sunet...
nimic nu ma opreste sa zidesc-
am intr-o mana lespezi de granit
si in cealalta inima constructiva cat un corb mut
si o lebada trista, ranita-nspre aripi demult...
de ce totul se reduce la
Cetosul far al noptii, luna, nu mai orbea pe nimeni...
Raze palide ale astrului-tata alergau spre pamantul incleit sub roua de lacrimi a diminetii. Deloc albastru si deloc rosu ca de sange-cerul
m-am lins pe bot,
si cu pantofi murdari de necuvant
te-am scos de pe lista damelor de companie...
ce pacat...
imi cautam atat de mult inspiratia
cand iti tranteam peste fata arghezi si
iubit-o,
atat de repezi fluturii se-neaca-n parul tau
si-atat de lenes ma despart de mana ta!
da-mi caldura, tu, fiica a vechilor stalactite,
da-mi din umbra ta o umbra a mea,
caci prea dulci
exista o inima acolo, in lume,
pentru care ochiul meu e-nfometat;
exista un nume al tau
pe care nu pot sa-l desprind de pe buze-
voi, degete rugoase ale marelui SENTIMENT,
de ce atat de calm si
MD