marius nițov

Răspunsuri: Liviu-Ioan, cred cu tărie faptul că prin cunoaștere omul devine bun, se produce o transfigurare, înțelege mai adânc esențele, rolul lui în mecanismul lumii, vede dincolo de iluzie. Mântuirea stă în cunoaștere și dacă rezultatul ei, bunătatea, s-ar dărui la fel de ușor ca virusul gripei, în cazul de față, cu certitudine ar fi o lume mult mai deschisă, mai înțeleaptă. Dacă bunătatea și dragostea nu urmează cunoașterii, pot spune că nu cunoaștem nimic sau nu e vorba de cunoaștere, ci de o acumulare mecanică de informație utilă doar pierderii timpului.

Maria Gabriela, mulțumesc de felicitări,e un trust de presă cultural istoric al românilor de peste hotare, n-am fost la premiere, am un contract cu gripa și nu pot să ies din cantonament, degeaba mă dau eu tare la ea, cedează greu. Dar e remarcabil faptul că am scris poenul acesta, mai mult o relatare a stărilor febrile la o temperatură de peste 39 grade. Cu alte cuvinte sunt trup și suflet pentru Agonia.

Dragă Maria, așa cum se înțelege din poem, cred, am făcut un an pe Agonia și, contrar avertismentelor că prin poezie sau literatură îți pierzi sufletul, pot spune că am străbătut cu adevărat un an lumină, s-a schimbat ceva în mine și uite că și în trupul meu de demn urmaș al lui Hercule stă o lumină care se rostește prin vers. Un paradox, dar lui Dumnezeu îi plac paradoxurile, adică să facă din mine un poet, un om bogat în stare să dăruiască!

Cu întârziere, dragă Diana, mulțumesc de comentariul cu variantele surprinse, pertinente! Ești sensibilă să înțelegi conținutul, transparența, poți să privești în adâncul meu prin oglinda unor versuri destul de simple, nici nu-mi place să complic lucrurile simple, dar nici să simplific pe cele complicate. Mulțumesc de trecere!

Ela, o trecere prin viață cu puterea și frumusețea cuvântului, să ai inspirație și înțelepciune în toate alegerile pe care le faci! Este o profesiune de credință în versurile tale, un fel de jurământ aici al semănătorului de mai multă viață: \"am scris atât cât am putut ieși din carnea asta sălbatică
și căutătoare de lumină
cu pleoapele închise am scris cu prudență
să pot fi citită fără deformări definitive
am scris mai ales pentru cei adormiți pe clavicula mea
am dorit să îi pot trezi măcar o dată
când Dumnezeu pășea cu stângul prin destinul lor\". Mulți ani fericiți!

Remarcabilă imaginație, metafora trecerii cu gustul de dragoste și miros de fum, ai o simbolistică a cuvântului venit din trăire, neartificial, neconfecționat. Mi-a plăcut exprimarea ta poetică mai ales aici în inima textului: din unu doi se face strâmt decolorat ca cerul
în care păsările cârd ne adorm în sănii
am recunoscut linia luminoasă la primul popas

apropierea celor două guri au luat
forma gutuiului bătrân din curtea poetului
necunoscut de zodii
ultima respirație a eliberat un cărbune. Multă inspirație!

Am citit textul, e limpede, curat, curge ca un izvor la munte, un cuprins suficient de sentimente sincere, pe șleau ca să înțelegem că iubirea este o rațiune existențială! Love story e de ajuns, cred că rural nu are sens. Cu plăcerea lecturii.

Cezara, concentrezi bine mesajul tău sentimental în cuvinte simple, alese, ai un talent năucitor și sinceritate așa cum stă bine celor ce văd: \"toamna asta
n-a fost niciodată
atât de magică\"

Iolanda, autoironia nu-mi lipsește niciodată, e un semn că plutesc la un nivel acceptabil, așa cred, poate o fi mai rău...sunt sub nivel și-mi obosesc pe răbdătorii mei cititori. Dar faptul că mă citești cu plăcere și-mi dăruiești un comentariu mă bucură. Chiar mă întrebam dacă merită să mai postez, fac și eu un an pe agonia, mi-au dat dinții de lapte, nu colții. Mulțam de trecere prin sufletul meu! Aici e intrarea!

Liviu, da paharul meu poate să fie un graal pe care-l sfințește iubirea, inspirația ce dă iraționala iubire...irațională- înțeleasă în afara unor modele consacrate, o experiență întotdeauna nouă, asta-i frumusețea vieții. Hristos este totuși modelul exemplar existent în fiecare iubire prin forma sacrificiului.

Răzvane, mulțam de trecere și comentariu! E o interpretare în traducerea afectivă care pe alocuri dă sensuri noi, dar până la urmă potrivite cu mesajul construit și cu gândul la iraționala iubire ... \"ce-și lasă amprentele dorințelor în sufletul iubitei, casant ca un pahar de sticlă\".

Adriana, în privința Sfântului Graal interpretările sunt mai multe, în legendele Evului Mediu se spunea că Sfântul Graal era un vas în care Iosif din Arimateea a adunat sângele lui Iisus sau paharul din care a băut Iisus și apostolii la cina de taină. Cum vinul este sângele Domnului și inspirația e legată de el, nu mă refer la beție, au ieșit cele de sus. În jurul unui pahar cu vin poate avea loc o împlinire a cuvântului în adâncul celor ce gustă din el.

Adriana, iau din versurile tale în semn de amintire: \"era iarnă era iarnă atunci miroseam a tren personal și a ger tăcerea pocnea cum lemnul în măruntaiele sobei săpam amândouă tunelul se îngusta către mijloc era mai întuneric decât în pântecul tău
Doamne lasă-mă să o nasc eu acum de prea multă vreme așteaptă
și ne iartă nouă greșelile noastre cum și noi
vom ierta…\" ...cu gândul la cea pe care n-o mai pot îmbrățișa, astăzi era ziua ei.
Dar toată poezia merită remarcată, e reușită, mișcă sufletul prin legătura sentimentală evidențiată atât de clar în versurile acestea: \"în astfel de toamne mi te strângi înlăuntru
spirală
tăcerii
trecutul rămâne sub praguri abia mai e loc pentru mâine
aprind depărtările să fie lumină să îmi dezghețe
glasul\" Mulțumesc celui ce te-a inspirat!

Maria, e un anotimp frumos, inspirația vine din culorile încântătoare, din întreg peisajul unic și inconfundabil, mi-e greu să nu scriu tocmai acum când cuvântul s-a îndrăgostit de sufletul meu!

Angela, asta e o realitate, nu o constatare subiectivă: \"în lumea asta ai nevoie numai de tupeu
să te definești drept un animal politic\". Să fiu înțeles, nu sunt de acord cu ea, dar din nefericire reprezintă societatea în ansamblu. Să fie iubirea care acoperă totul! Mulțumesc de trecere!

Angela, asta e o realitate, nu o constatare subiectivă: \"în lumea asta ai nevoie numai de tupeu
să te definești drept un animal politic\". Să fiu înțeles, nu sunt de acord cu ea, dar din nefericire reprezintă societatea în ansamblu. Să fie iubirea care acoperă totul! Mulțumesc de trecere!

re. Diana, am avut un concediu de pomină, am văzut autocarul nostru în flăcări, bagajele scrum, oameni speriați, derutați, minunea de la Adriatica, Budva, Dubrovnik, muntele coboară-n mare într-o spirală, ai impresia că un zidar a sculptat fiecare formă în stâncă... am strâns multă poezie în concediul acesta cu peripeții! Mulțumesc pentru fiecare semn de trecere prin încercările mele de a reda (Doamne, cât de stângaci și ignorant) frumusețea vieții!

un cuplu reușit! Doamne și ce a ieșit din dragostea asta contra naturii!

Cred că ar fi inspirată așezarea lui Soljenițîn pe soclul pe care nu de mult odihnea Lenin, ar fi o reparație cuvenită istoriei crizei de conștiință prin care a trecut nu numai România cu toate țările cuprinse sub \"Cortina de fier\", dar și a Occidentului care a acceptat la Moscova (prin Churchill), în oct. 1944, martiriul celor ce mai sperau în libertate! Reamintesc cuvintele lui Churchill din notele către Cabinet: noi nu știm nimic despre Rădescu...și nu vreau să știu nimic ce s-a întâmplat cu el!( era vorba despre guvernul gen. Rădescu înlocuit cu dr. Petru Groza, prima etapă a stalinizării).

Adriana, toamna cu versurile tale e o promisiune, uite aici am găsit inima poemului tău și îmi spune că nu ți-ai ratat viața, nu nicidecum: \"vin norii dragul meu, norii grei tomnatici
ascult vântul. de departe se simte ucigătoare de inimi
toamna


îmi vei spune încă e cald
la noi înfloresc trandafiri și te cred că e cald
numai sufletul mai răcește la câte-o simțire
numai sufletul știe
dacă mai e ceva de știut
pe urmă vine ziua de mâine
când trebuie să uiți
amintirile sunt o țigară fumată până la filtru\"

O exprimare poetică la înălțime, totul mi-a plăcut, semn că Adriana Lisandru își îmbracă sentimentele, sensibilitatea în cuvinte alese, toată negarea se transformă în acest poem într-o afirmare a capacității autoarei de a dărui frumusețea interioară printr-o imagine mitologică în vers.