Uraa, afară ninge
Ce bine iar mă simt
Uraa, afară ninge
Și iarăși vreau să cânt.
Uraa, afară-i soare
Și bine iar mă simt
Dar ce folos din soare
Dacă-n pustiu eu sunt
Straniu...
Uraa,
„R.A.M. II”
Sînt mort sau uneori mai exist
Fără de analize,sentimente,idei
Joc roluri ca un simplu artist
Dar roluri străine,înțelept obicei.
Nu rîd ca un debil în continuu
Și în suflet
„Se termină idila, vine răsplata
Tîrîind după ea al tristeții cortegiu
Strînge-ți soldații în fortăreață
Gătește-ți redutele pe trei luni de asediu”.
În așteptarea unei toamne
„Diferiți oameni”
S-a destrămat Uniunea Sovietică
Am scăpat în sfîrșit de coșmar
Nimic deja nu ne-mpiedică
Să trăim o viață-n zadar.
Nimic nu poate să ne încurce
Să ne simțim liberi și
„Vozvrashenie k prahu”
Demult n-am mai citit vreo poezie
Dintre acelea bune,cu filosofie
Dar multă,cît mai multă de dorit
Să nu rămîi dezamăgit că ai citit.
Căci uneori se mai ochește cîte
Din milioane de cărți
S-alegi una, dar bună
Din cîteva note
S-alegi una ce sună.
Când sunt mii de cuvinte
Să vorbești cu un sens?
O calitate prea rară
Să te lași înțeles.
Dintr-o grămadă
Cu șoricelul mult-iubit în doi
Neînfricați ne urmărim în noapte
În neamul meu nici urmă de eroi
La el nu pot să știu, dar se prea poate.
De cum adorm, el iese la plimbare
Hodorogind de parcă-i
Să pășești printre frunze ce vor să-ți tulbure ritmul
Să mergi printre ploaie în cadență de splin
Toamna face zilele mai scurte
Nopțile reci, pleoapele mai zbătute
Toamna aduce casele mai
„Principiu olimpic”
Punct final.La revedere
Ne despărțim.Plini de durere
Nu te mai plînge.Totul va fi
Bine și rău.Poate într-o zi
O să-nțelegi.Așa e mai bine
Din durere începe. Orice
„Separația puterilor în statul de drept sau teoria lui
Ch. Montesquieu e încă pe fază”
Puterea a patra,puterea a doua
Puterea în lumea de astăzi e drogul
În anumite feluri,aceleași norme
Ni
Ne-am cuciulit pentru un os
Pe din față,pe din dos
Cine vrea și cine poate
Să ai ce visa la noapte
Visul cel din totdeauna
Să nu te dezbați de turmă
Ea să-ți fie mamă,tată
Să ai țâța
De secole tot ninge-n șir
Și sufletul trage să moară
Mă simt o țintă pentru tir
Cui nu îi lene, să mă doară.
De ani de zile nu văd oameni
Ori au murit,ori sau ascuns
Tu abia ești prima care
Oraș încătușat în metale hidoase
Betonul armat îți divagă privirea
Surul străzilor se depune în oase
Aici bântuie moartea, nu nemurirea
Miros înțepat de frunze strivite
Înecate de ploi,
Praf
Ca plumbul aruncat să se oprească în oțel
Ca ferul ce crapă izbindu-se-n fer
Ca o apropiere a două ființe nevinovate
Ca primul suflu ce aduce a moarte
Ca primul plînset de
„Uraaaaa”
De unde atîta ură?
Și toată e a mea?
Vă mulțumesc din suflet
Dar totuși aș mai vrea.
Urîți-mă mai bine
Decît să mă iubiți
Căci ura nu permite
Să vă-ndobitociți.
Urîți-mă
La o margine de viață
Unde de nimic nu-ți mai pasă
Eu voi ajunge peste cîteva clipe
Iară tu vei boci.
Hohotele tale mă vor lăsa rece
Te vei întoarce cu fața plînsă în pătucul cald
Eu voi
În pace să trăiesc cu orice zeu
Zeiță, zeușor ori zeușoare
Ce mult aș vrea, căci unu-s eu
Iar ei sînt mulți și fără îndurare.
Dar nu mă-ncordați cu ale voastre idei
Eu pot să iubesc fără-a fi
