marin badea

Mama spală pe jos. Stă în genunchi și freacă podeaua. Podeaua râde. Își arată dinții, ca să-i văd eu cât sunt de albi. Sunt ca napii-porcești, când abia sunt scoși din pământ. Scuipi pe ei și, cu

La adunare, ne ducem numai sâmbăta. Mama mă ia numai pe mine, spune că Mihăiță e prea mic și că nu are astâmpăr. Și că nici nu vrea să stea de curul lui, ca să mânie pe cineva. Pe celelalte femei

Înserarea se coboară pitică, furișându-se precum un pisic, printre nuielele grădinilor, la prima vânătoare de grauri. Calcă moale printr-un septembrie tulburat și roșu-n obraji, semânând cu fetele

Dacă o pisică îți taie calea, trebuie să faci trei pași înapoi. Altfel vei avea ghinion toată ziua. Dacă uiți să scuipi, tot de trei ori, peste umăr, vei avea ghinion și toată noaptea. Când te rogi,

stă într-un colț de fereastră, ar putea să-i crească gheare și ghearele ei te-ar putea cuprinde tandru, precis, atât de izbăvitor, e timpul să deschizi ochii, tristesse, femeia iubită e în

Să mulțumim acestui timp care cucernic ne suportă și să îmbrățișăm acest umăr plin de catifea și de fierbințeală care ne întunecă privirea și ne umple sufletul de infinit nesaț și de patimă

cum treci, draga mea, cum treci ca o după-amiază de sâmbătă, surâsul tău freamătă și lasă în urmă un praf subțire de sare, numai luciul vitrinelor pare uimit de lumina lăsată de pașii tăi

Dacă e întuneric, e simplu: poți să-ți subțiezi ochii până când aceștia devin un fel de brici care emite lumină. Și stai așa și te concentrezi: se va face lumină, se va face lumină. Sau te crezi

sapi o groapă circulară, un fel de iris care a filmat totul, care stochează, cadru cu cadru, poveștile altora, încerci să pășești printre ele, să înoți, să stai deasupra cât să nu te su-fo-ce,

un altul trăiește în locul meu respiră, face piața, de la 9:00 la 17:00 poate fi găsit în spatele unui ghișeu completând formulare fără absolut nici un fel de utilitate, bea bere, sparge

Din 15 martie 2012, Colceag Victoraș, în vârstă de 40 de ani, din comuna Grădiștea, spune că-și caută dreptatea. La acea dată, a reclamat faptul că a fost îngropat de viu, de niște consăteni,

Omul încetează să mai existe din momentul în care dispare din memoria colectivă. Sufletul lui se poate ridica, nestingherit, la ceruri, iar trupul, ființa lui pământeană, după slujba și lacrimile de

Nu-ți pui întrebări. Nici cum te-a găsit, dar nici de unde știa că azi e zi de salariu. Ești la masă, în zețărie, și-ți turuie gura. În față, ai un teanc de șpalturi, de pe care citești cât poți de

Pulpa de berbecuț, năclăită în seu și perpelită la jar mic și făcut din lemn de cireș, e tot atât de apetisantă precum femeia vădană și uitată în poarta bisericii, tulburată de gânduri prostești și

Într-o amiază cu multă ploaie, ai ajuns la o concluzie care îți smulge un zâmbet. Tâmp. Adevărul că viața e prea scurtă ca să iubești o singură femeie sau, după caz, un singur bărbat. E păcat de

Șareta cu pâine ajunge joia. Nu e trasă de un cal năzdrăvan, ci chiar de Isus. Căci Isus e cel care are pâine și tot el e cel care o împarte. Isus trage din greu la șaretă. Pufăie. Fornăie și asudă.

în câmpie, caii totdeauna pășesc cu capul plecat, împleticit pășesc de parcă sunt stânjeniți de ciulini draga mea, hai să le cerem să să râdă cât să se scuture ferestrele și apele din fântânile

Când sunt nefericiți, salcâmii fac păduchi. Iar salcâmii se întristează numai atunci când le lipsesc cuiburile de guguștiuc. În fiecare primăvară, salcâmii au de ales: ori fac cuiburi, ori fac

Una e în fața cimitirului, alta e în deal și cea de-a treia e între cele două. În centru, cum s-ar spune. Și toate sunt deschise, deși e puțin trecut de ora 8:00. La cea din dreptul cimitirului, sunt

Pelinu - ud și plin de mătreață Satul Pelinu, aparținând comunei Dor Mărunt, nu numără mai mult de 40 de case și vreo 200 de suflete. Se află la circa 5 kilomteri de satul Dâlga și la 7 kilometri

am scris despre tine ca despre o pisică retrasă mută întinzându-se leneș în înserare un apus pe care îl vedeam printr-un ciob de sticlă mată un ochi de ciclop făcut dintr-un borcan pentru

Dumnezeu ne-o dă acum și, când o fi s-o oprească, n-o să mai fie… Când e nevoie… Nea Florică, drept, încearcă să ne facă loc pe o masă, în fața grădinii. Îl miră prezența noastră. Ne descoase,

gări, prea multe gări în viața ta, totdeauna crezi că trenul pe care-l aștepți a suferit un atac de panică, e singura formă prin care-l poți identifica, sub cearșaf, pe o masă metalică, unde

decupam zilele în care îmi zâmbeai, una albă, una cu ghimpi, una fără ferestre, o alta în care promisiunile se împlineau, atât de frumoase, uite, par acum în vreme ce foarfeca trece peste