marin badea

A fost condamnată, în repetate rânduri, pentru furt calificat. Un timp, a stat și în arest preventiv. În 22.05.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a condamnat-o la o pedeapsă de 2 ani de

E bine la orfelinat, așa spune mama. Orfelinatul ăsta e un fel de casă unde stau copiii fără părinți. Aici sunt alte femei care sunt, toate, mamele copiilor. Eu nu înțeleg de ce trebuie să stau aici,

Te gândești că totdeauna bărbații iubesc mult mai profund decât femeile, iubesc până la crimă, iubesc până la urlet, numai că, de cele mai multe ori, nu știu să-și exprime complexitatea sentimentelor

Are 78 de ani, e în formă de seceră și vede lumea de undeva de jos. Cam de la 1,30 metri. Privește mai mult spre pământ decât la chipurile celorlalți oameni. Cu atât mai puțin spre cer. Ca să-l vadă,

Omului care moare, trebuie să-i crească un salcâm pe piept. Dacă salcâmul face flori albe, înseamnă că a fost un om bun. Dacă florile sunt roz, înseamnă că omul care a murit a iubit mai mult

În Macondo, nu se poate îndura singurătatea de dincolo de viață. Că nătâng ești, mă tot boscorodea aia bătrână, văzându-mă cum mă irosesc, așa spunea, mă i-r-o-s-e-s-c, câtă vreme Turcia e cu mult

Albă este cărarea către tine, draga mea, albă și ciufulită, ca o păpădie sărutată de fierbințeală. Uite, seara se cerne peste streșini, peste gardurile căzute pe gânduri și direct în camera de peste

femeia de care m-am îndrăgostit știe limba cailor sălbatici, așa că un tropot este privirea ei și o bucată de zahăr cubic ascunsă în pumni e ca o furtună de vară, verde și repezită știe că

Berzele sunt cele care aduc viață. Cucuvelele, în schimb, sunt cele care aduc moartea. Dacă o barză își face cuib la tine pe acoperiș, înseamnă că în casa aia va mai veni un suflet. Dacă, însă, o

Sub titlul “Povestea unui copil premiant”, ziarul “Libertatea” publică istorioara unui copil de etnie rromă, din comuna Frumușani, județul Călărași. Alexandru Constantin are 8 ani și-și

E plină lumea de păcate precum ocna de nevinovați, cum e sanatoriul plin de antibiotice, cum e cârciuma doldora de setoși și cirozați, cum oaia de scaieți și mahalaua de babe pricepute la toate, la

Azi-dimineață, la colțul gardului vechi, liliacul a explodat, acoperind aerul cu fâșii de răcoare și freamăt. Alb a explodat. Și mov. Dinspre triajul vechi, lumina pare pitică prin șipcile pieptănate

de la 8 la 17, mama lui david se duce la muncă și se afundă între hârțoage și cifre pe fereastră, se vede o stivă de lemne înaltă cât un marfar și gura de canalizare prin care orașul respiră un

Pe vârfuri s-ar putea ridica salcâmii, cat sa cuprindă răsăritul cu o clipă mai devreme, când zorii, ca un câine ud, uitat într-o arie străină, se scutură de visuri și porți. E o dimineață înaltă și

Bănățenii sunt niște fricoși. Ei abia merg, pâș-pâș, să nu ridice praful uliței, căci ar putea să bage ceilalți de seamă și i-ar urmări cu privirea. Or ei nu vor să fie priviți. Și nici urmăriți.

Satul nostru are fântâni, cam câte una la fiecare răspântie. Răspântia asta e un loc unde se întâlnesc străzile și se ceartă. Tot acolo se opresc și oamenii și rămân pe gânduri, atunci când nu știu

vindecarea este o formă de a muri pe neașteptate, peste umbră, atât de sensibilă în lumină, trece o altă umbră, un tramvai care vrea să o înfășoare sub roți, din ea ne vom împleti

Numele bănățenilor e ușor de reținut. Toți se numesc chiar așa: Bănățene. V-am mai spus, dacă mergi pe uliță și te găsești cu ei, le spui simplu: Bună ziua, Bănățene! Dacă nu reușești să-i deosebești

Buzele sunt dulci ca mierea, draga nenii, a-le-le, ce frumoase-s fetele, că fluturatic îi era gândul și mersul împleticit și besmetic de-atâta dogoare ce-i amăra inima, că foc mare te doboară, când

Ca nerozii trec anii, că tocmai d-aia-ți spun: să n-ai curajul să mă-ntrebi de ce-n fiecare rest de grădină există câte o sperietoare care urlă, care urlă direct din fluierul picioarelor! Uite,

L-ai simțit încă de la intrare. Te-a izbit, ăsta e termenul corect. Imediat după asta te-ai așteptat să te oprească cineva, una dintre rude, să te întrebe: Băă, de ce sângerezi? De ce ai ochii

Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiților robilor lui Dumnezeu și pentru ca să se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Ne agățăm de cortegiu precum înecații, de

Sperietorile pot merge pe ape deși, în câmpie, nu sunt mări, ci doar băltoace unde abia poate crește o mână de stuf. Stuful ăsta e un fel de ciuf pe care-l face gârla, dar numai când e veselă. Iar

Satul nostru se numește Dropia. De jur-împrejur nu mai e alt sat. Mai găsești un altul tare departe, numai dacă mergi câțiva kilometri pe jos. Iar câțiva kilometri înseamnă mult, foarte mult, cale