Pământul e cel care poate vindeca orice. Poate vindeca foamea. Dacă te doare din burtă, poți lua un bolovan și-l poți hăpăi de îndată. Gura ți se umple imediat de pâinea asta care e pământul. Iar
Nicolae Petre Stan, colegul meu de cenaclu de pe vremea când fluturii erau mistici, a obosit. Ne-am reîntâlnit azi, după foarte mult timp, la răspântia a două ulițe, dintr-un sat din buza câmpiei.
La jumătatea vieții, ce te agasează mai tare? Faptul că-ți albește părul? Că-ți cade? Burta sau depresia? Că acest timp icterizat este aidoma unui înger diform și hăituit de visare? Sau zgomotele
cândva, în viața asta,
o să mă simt extraordinar de bine
și mort, soledad
alături de tine, uite-mă cum dansez direct pe călcâie
o-ho, beția asta e cea care mă mai poate face să simt și
Mama știe să facă mâncare, cea mai bună mancare. Dimineața, adună ștevia din marginea gardului. O adună p-aia care e de culoare verde-deschis, ca pielea șarpelui după ce abia iese din ou. Mâinile
Dorul de tine umblă împleticit, precum sălciile, în oglinda apei, după ce au fost năpădite de neliniște și de frunze.
Tic-tac, tic-tac, sunt un ornic care măsoară așteptările dintre două
Zâmbata, of, foaie verde și-o lalea, măi, grea-mi e, Doamne, inima, a zărit fluturând aerul împrejur abia când i s-au umezit ochii de respirația șuierătoare a dragostei, toată mirosind a vin tânăr, a
Pe 13 mai 2012, na, belea, o adevărată zi cu ghinion, nea Gheorghe, Gigi Dănăilă, n-a avut ce face și s-a dus pe la fosta nevastă. De-a doua. Vorbește despre ea cu infinită ură. Spune că o cheamă
Împlinirea e un boboc de floare puțină și rea. Cum să mă văd, peste ani, cel care-am fost? Pe unde să caut curgerea anilor, ca niște sulițe barbare și însângerate alunecând prin aerul stătut și
Alergăturile zilei, vești de departe, povești din câmpie, cămășile mele albastre luate fără tine, cu mâneci, fără mâneci, cu inimă, fără inimă, vechiul oraș care ne-a lăsat să păcătuim, ca niște
Pe Irina, din satul Mihai Viteazu, o găsim la strada mare, așteaptă s-o ia careva la ocazie. Nu se îndură nimeni. Ce faci, femeie? Iar femeia se uită atent. Că de ce o întrebăm?! Așa că o punem să ne
Ah, măi nene, aolică, of, of, că nu e neam de potlogari, de caracude, de cazături, de zurbagii și de carmoliști care să nu se fi cutremurat, să nu fi plâns în hohote, direct cu sughițuri, dar și
Nu te întrebi dacă starea de bine e dată de starea de rău. Sau invers. E cu adevărat o stare de bine dată de starea de rău sau e o stare de rău dată de starea de bine? Și numeri: un salcâm, un
Singura zi în care suntem sătui cu adevărat e în ajunul Crăciunului. Tata râde și spune că unchiul Vanea, care e soțul Vetuței, e ca neoamenii. Îi zice așa: Ești ceaclauz, calmucule! Unchiul Vanea e
Suficienți și aroganți - așa trec anii, năuci ca o pasăre cu penele ude de praf, că nici leac pentru suflet încă nu s-a găsit, nici pentru pileală, nici pentru tulburările minții, când inima ți-o ia
Femeia niciodată nu-i urâtă, căci vinul tânăr și săltăreț e îndestulător, rece și tulburat, când nici mușteriul nu face fasoane și fierbințeala plăcerilor e amețitor de apetisantă, precum sosurile
în fiecare zi de luni, ellen meister, o scriitoare obscură,
îmi face semne direct din chioșcul de ziare
are pentru mine un roman cu happy end, știe că mă încântă scrierile siropoase
și că, uneori,
prefer un anotimp
care să nu mă cunoască,
să nu-mi știe mersul, să nu-mi știe ora la care mă întunec,
să doarmă într-un colț al camerei,
respirația lui să fie o formă a alienării,
tandră,
He! Ar fi fost bine, ar fi fost extraordinar de bine dacă aș fi avut un rest de țigară, cât să simt fumul de tutun inundându-mi traheea și, ulterior, plămânii. Lipsa țigării mă face nu numai
Împlinirea e un boboc de floare puțină și rea. Căci așa miroase și dragostea, draga mea, of, of, a detergent ieftin, a ulei râncezit, a vopsea de păr, a lemne ude, a iarba pârjolită, a mărar uscat,
Ca florile făcute de ger este privirea ta ce mușcă din luciul ferestrei, ca și când de ani s-ar scutura, direct de la picioare, păduricea de salcâmi, triajul vechi și coliba părăsită până și de
Ești agil, cum altfel, ca o pisică. Și ea e la fel de agilă, tot ca o pisică. Numai că ea are ochii de un cenușiu-verzui. Cu ochii vorbește. Îți spune așa: Mulatrule, urmează-mă! Și asta faci. Te
Mariana a lui Fanfai e la magazinul din centrul satului. Bea cafea de la dozator și trage dintr-un rest de țigară. De poalele ei se țin doi țânci. Amandoi plini de muci, la nas. Un altul, ceva mai
la 42 de ani, cum poți iubi altfel decât
crunt și-n tăcere / ca zidurile scorojite-ți sunt ridurile
din jurul ochilor, atunci când zâmbești,
ai putea să privești îndelung de pe peronul liniei
MB