Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop - 14

Singura zi în care suntem sătui cu adevărat e în ajunul Crăciunului. Tata râde și spune că unchiul Vanea, care e soțul Vetuței, e ca neoamenii. Îi zice așa: Ești ceaclauz, calmucule! Unchiul Vanea e rus, a rămas aici, după război. Și e un beleuz, tot râde tata, căci porcii se taie de Ignat, nu în ajunul Crăciunului. În ziua aia, toți ne trezim încă înainte ca ziua să se spele pe față. Tata e foarte bucuros, după-amiaza va mânca jumări. Așa că ne îmbracă cu tot ce avem noi mai gros, adică un ilic și câte o pufoaică veche, ne înfundă câte un fes pe cap, iar în picioare ne pune colțunii făcuți de mama. Mergem să-l ajutăm pe unchiul să taie porcul. Iar mama nu zice nimica, doar se frânge din mijloc și deschide, repede-repede, Biblia. Auzi, să nu îmi spurci copiii, omule! Asta înseamnă că noi nu trebuie să mâncăm carne de porc. Porcul ăsta e un animal necurat. Cine mănâncă din carnea lui, ajunge în Iad. Iar în Iad ajung numai păcătoșii. Ãla al cărui nume începe cu "D" îi pune pe păcătoși să fiarbă în niște cazane pline cu smoală. Și e rău să fierbi în așa ceva, te ustură pielea și, într-un final, ți se topește trupul. În schimb, mielul e un animal curat. Din carnea acestuia avem voie să mâncăm. Mieii se taie cu o zi înainte de Paște. Ei știu lucrul ăsta, așa că nu-și mai cheamă mamele, care sunt oile, ci doar se uită spre cer. Vorbesc direct cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu se bucură. Tata, în schimb, este un iepure, țop, țop! Iarna iese prin smârcuri și caută iepuroaice, cu care să se împerecheze. După asta, iepuroaicele vor făta niște bulgări de blană. Cum tata este un iepure rău, o să intre în vizuina iepuroaicei, ca să-i omoare puii. Dacă mor puii, iepuroaica va vrea din nou să se-mperecheze, iar tata va fi din nou extrem de fericit. Noi mergem în urma tatei. Ne ținem de mână și călcăm în zăpada nouă. Zăpada scârțâie. Dacă te apleci și o gâdili, începe să râdă cu lacrimi și se transformă în țurțuri. Și mergem așa cale de două uliți, unde e casa Vetuței. Acolo, se trezesc toți câinii, căci unchiul Vanea deja înjură de morți și de sfinți, în timp ce ascute un cuțit lung, cu lamă de oțel, care se numește baionetă. Îl are tot din timpul războiului. Cu cuțitul ăsta, spune el, a tăiat și alți porci, nu numai pe cei crescuți la el în arie. Huli, am tăiat și pe porcii de nemți, futu-le ceru' mă-sii! Căci așa ne spune nouă unchiul Vanea, Huli. Noi nu știm ce înseamnă asta, nici tata nu știe, dar tot ne face semne că ăsta are mintea rămasă-n taiga. Ãsta are muci înghețați în loc de creier, așa spune tata. Iar taigaua asta e un fel de întindere mare cât șapte împărății și care arată ca și câmpia noastră. Numai că acolo e mereu frig. E ger. Și nu există copii care să gâdile zăpada, ci doar dușmani ai poporului. Acolo ajung ăstia, în taiga. Sunt puși să taie cubulețe de gheață, direct cu lingura. Apoi, cubulețele de gheață sunt date porcilor de capitaliști, ca să-și pună ei într-o băutură de culoarea ceaiului de zahăr ars, asta fiind un fel de țuică de-a lor. Iar tata îl repede pe unchi: Nu mai înjura, pacoste, că sperii copiii! Porcul, însă, simte că se întâmplă ceva. Așa că începe să țipe pe limba porcilor: Ajutor, ajutor! El, însă, spune așa: guiț, guiț. Tata îl apucă de picioare și-l ține cu toată forța. Unchiul Vanea se urcă în spatele lui și-i bagă cuțitul în gât. Dar eu nu mă uit, îmi e frică. Îmi dau seama de ce se întâmplă după strigătele porcului. Într-un final, și acesta tace, iar ziua e deja trezită de-a binelea. Mătușa ne bagă-n odaie, în vreme ce tata și unchiul spintecă porcul. Apoi mâncăm șorici. Șoriciul e blana porcului. E sărat, e pătat cu sânge și e tare bun. Bun de tot. Apoi mâncăm și carne prăjită. E fleică, ne spune tata. Și fleica e bună. E tare bună. Nu seamănă cu carnea de pasăre. Nici cu cea de miel. E cea mai bună carne. Iar eu nu înțeleg de ce porcul e un animal necurat, când are carnea atât de bună. Astăzi o să ajung în Iad! Spre seară, tata e deja afumat. A băut multă țuică, să aibă mult-mult curaj. Că d-aia este el un iepure mare și beat, că e un fricos și numai dacă se afumă poate face orice. De cât a mâncat, mătușa Vetuța trebuie să-l tragă pe Mihăiță pe mâini. I s-a aplecat. Pleacă! / Aplecate, / Nedorite, / Chinuite, Blestemate, / Aplecate. / Vă alung din mână, / Vă alung din vână, / Vă alung din buric, / Vă alung din mâini și picioare, / Să rămână Mihăiță ca o floare, / Să rămână Mihăiță în picioare. Apoi plecăm prin sat, cu colindul. Îl iau pe Mihăiță de mână și strigăm pe la curțile bănățenilor: Primiiiți cuuu coooolinduuu', neeene? Primiiiți? Ne primesc toți, până și Măreșăleasa, chit că ea n-are nimic de dat. Hristos se naște, / Domnul coboară, / Îngerii cântă, / Magii îl adoară, / Păstorii aleargă, / Ieslea o-nconjoară, / Mari minuni se întâmplară. / Din răsărit vin, din răsărit vin / Magi, cu bucurie, / Cu dar și smirnă, cu dar și smirnă, / Aur și tămâie. Apoi mâncăm și ce primim de la casele gospodarilor. Mâncăm covrigi, mere, bomboane cu gem, biscuiți și nuci. Noi am fi mâncat și portocale, dar astfel de bomboane nu se găsesc pe la noi prin câmpie. Mâncăm cât să fim sătui mult timp. Până când va ieși din nou ștevia, prin marginea gardurilor. Și până când vor înfrunzi, din nou, sperietorile și corcodușii. Adică fix peste o mie de ani.