Cronica tragediilor mărunte - 33

Ah, măi nene, aolică, of, of, că nu e neam de potlogari, de caracude, de cazături, de zurbagii și de carmoliști care să nu se fi cutremurat, să nu fi plâns în hohote, direct cu sughițuri, dar și să-și scuipe în sân, cu ciudă și cu spaimă, cu scârbă și cu sictir,la auzul întâmplării avute loc, prin anii vechi, la mândra casă a băcanului, atât de meșter la rotit mărfuri felurite, cu miros îmbătător și care înviorează lăcomia, că și foamea se trece doar cu damfuri de cârnați vechi și îndestulați cu ierburi felurite, cu salamuri uscate, mucegăite sau afumate îndelung, cu caș dulce sau brânză fărâmicioasă și care se lipește de cerul gurii, cu cărnuri diverse și pregătite în baițuri ticluite după nevoi sau putințe, cu halviță preparată după tot rețetarul, trecută prin miere și miez de nucă seacă, prin migdale și esență de vanilie parfumată precum sfârcul de muiere tânără și plină de pofte, ce amar, ce jale, e-n inimioara mea, aolică. Așa eram și eu, inimă, of, of, iubeam cu dulceață, că nu e veacul atât de tulburat, de suficient și de haimana, dar nici femei blonde, focoase și sclipitoare, cu ochi răscolitori și extatici precum șprițul, în vară, nu sunt, la câte brunete a jinduit sufletul meu, aoleo, o tânără fată, cu părul buclat, că plin de încântare fac plecăciuni în fața ta, suflete candriu, că numai tu pricepi logica acestei dezordini și a acestei clipe care freamătă de promisiuni precum odăile cutrelor, de opaițe, și iatacurile mândrelor, de odicoloane și sulemeneli, în vreme ce-n ciocănit de acordeon trec așteptările, legănate și zurlii precum asfințiturile, încărcate de jind cum babele de boli varicoase și pereții chiliilor, de icoane, când mahalaua e cuprinsă de freamăt nestăvilit, când se-nfiripă nălucirile și gândul meu se face covor lung și pufos până în pragul minții, unde te-am închis. Că așa s-a-ntâmplat și-n acea vreme, pe la storsul mustului, când lumina devine tulbure și mintea așișderea, căci nevestica băcanului, mândră de statutul ei social, de țoalele făcute din stofe fine, din lână de berbecuți tineri și nedați la împerechere, din mătăsuri aduse de vaporeni, pe sub mână și vândute pe-o noapte de coțăială, direct pe sub streșini sau în unghere, hrănită bine și întreținută cu bani mulți și foșgăitori și care-ți răscolesc gândurile, s-a trezit că este luată în derâdere de coana preoteasă, și asta tot îngălată de atâta trai-bun, când s-a prezentat, pe uliță, într-un mers țanțoș, plină de îngâmfare, c-o pereche de botine englezești, din piele întoarsă și bătută prelung, cât să fie mai catifelată, cu butoni din metal strălucitor și calp, cu tocurile lungi cât o țigară de foi, așa că bietul băcan, din acea zi nenorocită și deșucheată, n-a mai avut liniște și nici parte de porția lui de cap al familiei, seara, la așternut, căci n-a fost chip să-și înduplece țăcănita câtă vreme asta i-a spus-o răspicat că nu mai vede de la ea fărâmă de hândel umed și alunecos decât atunci când va fi în stare să-i procure și ei o pereche de încălțări mai cu moț și mai cu ștaif, cât să nu fie de batjocura dadelor și plouatelor, friptelor și cumetrelor cu guri pline de spurcăciune și de venin, când melița uliței e păcătoasă și-ți îndoliază inima precum supărarea dată de bărbatul despuiat și lipsit de snagă. Of, of, aoleo, cum s-a mai tras la față bietul băcan și cum tremura din toate închieturile de atăta poftă pusă la dospit, căci bietul om își iubea consoarta, cu râvnă, închegat și cu desfătare, căci o luase de mică și împreună deslușiseră toate tainele cărnii, când mintea-ți e verde și nesigură, iscoditoare și dornică de apucături nărăvașe, că s-a pus sărmanul pe stors pahare și pe înghițit vin sec, tulbure sau amărui ca fierea, când pleznește, câtă vreme s-a dus la simandicoasă cu felurite lucruri, cu boarfe colorate și văluroase, cu poșete bătute-n nituri, cu pantofiori cu scârț, cu șireturi sau cu catarame, cu fripturi de carne de ied, cu odicoloane franțuzești și creme de corp făcute să-ți albească și să-ți catifeleze pielea, aduse de la nemți, direct cu avionul, of, of, însă n-a fost chip s-o-nduplece pe sonată cîtă vreme asta își dorea botine și tot spunea în stânga și-n dreapta că e tot ce mai așteaptă de la viață, numai s-o batjocorească pe preoteasă și să-i mai taie din nasul alungit de izmeneala procopsirii făcute din parastase, pomeni și buchisirii de acatiste scrise stângaci. Două luni încheiate a răbdat băcanul, două luni bătute pe muche, dar n-a fost chip să-i scoată din cap matracucii apucăturile și perversitățile de femeie cu comportament de cucoană plină de lindeni, draga mea, stau singurel în casă, oftând, zicând mereu, aoleo, asta până când, într-o după-amiază, s-a prezentat la băcănie, după două felii de parizer năclăit, exact coana preoteasă, izmenită și plină de îngâmfare, cu mustață mijită cât a flăcăiandrilor, pomădată și afișând un aer superior și vaxat, asta până când a luat seama la grămada de bulendrăraie și de firfiricuri, aduse de băcan să-și împace candria și să uite de botinele jinduite, nene, iar de atunci nevasta băcanului umblă tot îngândurată și încremenită, iar coana preoteasă e mândră și-și afișează, la strada mare, lucruri care de care mai noi și mai de negăsit, aduse exact de băcan, pe bani buni, în vreme ce băcanul meu, cu burta crescută cât să bați purecii pe ea, e liniștit ca un gând de copil și mulțumit precum sfinții, în ziua ofrandei, că măcar că nu mai vede el mijacul soțioarei de atâta timp, dar a descoperit că nici cel al coanei preotese nu e de lepădat și de aruncat peste umăr, aoleo.