Cronica tragediilor mărunte - 7

Împlinirea e un boboc de floare puțină și rea. Căci așa miroase și dragostea, draga mea, of, of, a detergent ieftin, a ulei râncezit, a vopsea de păr, a lemne ude, a iarba pârjolită, a mărar uscat, a scutece abia folosite, a tocană de cartofi veche de două zile, a tutun mucegăit, a spirt, a cremă de picioare, a bere răsuflată, a vin tânăr cu buchet nedeslușit, a sudoare, că nu mai e loc de candoare și nici de înșelăciune când ochii tăi sunt atât de vii și atât de iscoditori. Of, of, dacă mor, nu-mi pare rău, când viața se derulează cu repeziciune, ca-n filmele mute, câtă vreme nu e loc decât de zbânțuială și de coțăială, căci nici o zi nu merită să se termine altfel decât cu un chef de pomină, cu toată candrimea machită, după orele de muncă pe la cules de portofele, pe la șparlit de prin casele graurilor și ale magraonilor, pe la dat cu ciocul, pe la căciulit, pe la cântat la melotron, direct la șosea, prin tufișuri, căci și banul se câștigă ori cu iuțeală de mână, ori cu datul din gură, că viața e frumoasă, e ca o mireasă căreia abia i s-a rupt apa, adu vin, adu pelin, măi cârciumar, măi. Căci la atâta se reduce viața, la trosneală, la o inimă candrie, la un suflet de vioară, la un damf de mahorcă, la un plescăit de limbă pe cerul gurii, după un sos cu mult usturoi, cu mult piper, cu multă ceapă, la un crac săltat mai pe umăr, pe la frecat de mijarete noi, de noi fofoloance, mereu alte și alte pițigăitoare, căci știa extrem de precis acest fapt și Palalica, fată îngălată, plină de zorzoane și de boli lumești precum găina de pene și biserica de icoane, era nelipsită de la nunți, botezuri, cununii sau parastase, când paltonarii, palicarii, pocăiții, lobodarii, găinarii, gaborii, gașperii, găozarii, carmoliștii, caștaliii și gureșii își dădeau în petic și începeau, pe la a doua sticlă de vin tulbure, să se uite după mijac disponibil, nou și ieftin, că din atâta lucru trăia și Palalica, avea obiectul muncii mereu cu ea, zulufat, spălat cu săpun cu sulf, îl avea la îndemână, că tocmai de aceea pierduse numărul copiilor și cu atât mai mult pe cel al marinarilor, lepădați pe la babele pline de negi și de prejudecăți, direct cu fusul sau cu vârful andrelei. Mândra care-o am acuma, n-aș da-o pe toată lumea, că atât de roată se face și sufletul meu, draga mea, măi, căci Palalica iubea din convingere profesională, punea corazon în ceea ce făcea, că d-aia se alegea cu puradei, unul după altul, câtă vreme carditorii, din prea multă beție, uitau să fie cu băgare de seamă și s-o ferească, dar și ea era o iepuroaică în toată regula, prindea, la ea, brânza mai ceva decât cârja, pe la ologi. Nu era anul și găvanul, dar se înmulțea Palalica în ritm de metronom, unul pe la doi ani, așa că, pe la treizeci, avea deja încă 7 bastarzi de hrănit, avea de tras și de muncit, căci gurile ăstora se astupă din greu, cu casul din piață, de pe la precupețe, cu seu de oaie bătrână, căci și ciobanii se mai fericesc câteodată, cu făină de mălai din belșug, cu parfum de cartofi răscopți și cu damf de ciorbă de potroace pe săturatelea, câtă vreme Palalica era o mamă conștiincioasă și știa pe deasupra data conceperii fiecăruia, dar și tații, că a schimbat la ei ca pe mărunțișul de la cutia milei, de la potcovari de cai de calești grele și până la camionagii, impiegați, vaporeni cu buzunarele largi, cartofori de mărunțiș, chelneri angajați pe resturi, sacagii, ologi, ofițeri răniți în amor și tulburați la minte, până la profesori de colegiu și ingineri de poduri. Acuma nu mai contează că plozii ei erau luetici, câtă vreme și ea era la fel, atâta timp cât erau frumoși, deștepți, iar unul era pe cale să intre la liceu, ăla facut cu inginerul, că și inteligența e ereditară, câtă vreme toată mahalaua era bolnavă de sifilis, că asta e boală rea și se duce până la a treia spiță, of, of, că tot cuconetul, de pe urma Palalicii, se trata pe la doctori, pe la Capitală, căci rușinea era mult prea mare și nici nu se cădea să te afle vecinii, mai ales că nimic nu era de ascuns, când sănătoși erau doar veneticii și care nu puseseră gura la tenderul mândrelor, codancelor, puicuțelor și cât, orișicum, boala se împărțea mai ceva ca agheasma, pe la liturghii, atâta timp cât cordeala e în legea firii și câtă vreme lumea nu a devenit nici alienată și impotentă sau frigidă și nici loc de mănăstire.