marin badea

îți zugrăvești viața, ți-o scrii direct cu unghiile fiecare perete are partea lui de trăire și tot atâta depresie nu e nici o gură să stri-ge, oho, câte obsesii ascunde această cameră și cum

fii cu mine până când vegetații nemaivăzute, monstruoase, carnivore vor acoperi statui pași, înțelesuri palida lună sub care fugim mereu spre neprevăzut e fața unui arlechin de care nu se

se uscă sufletele noastre printre nervii întinși bate un vânt alb dumnezeu pășește în iarba pitică și se scutură de timpul care nu-l mai încape nu e nimic de zis: pe dinăuntrul palmei

pereți și oglinzi reflectând alți pereți, alte oglinzi, urme de pași peste alte urme de pași care nu se mai recunosc, linii electrice care-ți modifică starea de conștiență, sări dincolo, sări

vine un întuneric de care nu ai unde fugi, e singurul care atât de frumos ne copleșește degeaba îți numeri păcatele, în fond, numai unul e capital, pentru el urmează să ceri izbăvire: nu ai

un alt cer se dilată veghează din ulii și corbi viața asta ca o curvă rânjește, ar putea să-ți spună ceva la fel de plăcut de parcă nu te-a cunoscut vreodată salut, silfidă, nu mai poți

nu ne unesc singurătățile, nici umbrele, ci doar vântul, cât tresaltă, oho, și cât urlă de parcă urmează să eclozeze o altă tristețe care se va hrăni cu sângele tău a învâțat să

fantomatice trenuri, fantomatice linii, pe sub pământ, prin aerul vibrând și dilatându-se precum supernovele, câtă explozie, câtă neliniște, câtă hăituire și tot atâta însingurare în

iubito, în oraș sunt atâția morți și nici o speranță de împlinit curg visele, de pe asfaltul încins, direct în rigole nimeni nu a mai văzut atâta lehamite și restul de aer care nu mai poate fi

bărânul semafor mă mai înțelege, e-hei, ce dor mi-a fost de el! uite, nici nu mai știu care dintre noi are privirile rătăcite mă îndrept spre ultima beție din acest an amice, te îmbrățișez cu

Călărași, ora 19:21, sâmbătă, 7 ianuarie. Ninge, nu altfel decât ca-n Frații Grimm. Pe alocuri, troienele sunt și de 2 metri. Stația meteo locală afișează: -12 grade Celsius, se simte ca -22 grade

trăiești viața altcuiva sări din tine, uimit te privești cu un ultim efort îți faci curaj să strigi: ajunge, cu această bucată de cârpă poți șterge orice miracol și celelalte

sunt atât de bine, iubito, de parcă urmează să mor nu îmi mai pasă de păsări și porți, nici de aer și streșini sufletul stă cu toate frunzele prăbușite, direct în cămașa de forță bine ca mai

îmi spui: asta voi fi, mereu o umbră, un fum care te îmbrățișează și-ți poartă de grijă, hai să respirăm împreună și respirația noastră să fie un fluture care își bate cuie în cap, în

trece apa aceasta, mi-a spus, ia-mă în brațe și mergi fără teamă, nehotărâtule, cum sunt mugurii, în martie, când ba explodează, ba devin mistici și înalță rugi către dumnezeul soarelui, către

Mă iei la mișto de dimineață La Călărași, pentru acest sfârșit de ianuarie, vedem noi pe un afiș, la o florărie, de pe strada București, e anunțată prezența lui Viorel Pop. Se prezintă drept