marian vasile

Nu vreau să te contrazic – asta ar însemna să explic –, pt că, după Cortazar, și-l cred, “explicația este o greșeală bine ascunsă” (tot ipocrizie).

AP, există două feluri de a desface o matrioskă. Clasic, copilărește, una câte una și, “non-clasic”, “Benjamin Button-ian”, de la coadă la cap, evident, non-empiric. În această ordine, ultima, nu mai are sens să le desfaci pe cele mari (scopul este deja atins, miezul este ex-pus luminii care, între timp, schimbă ordinea stabilită: fruct-alcool); cea mică așteptând să vadă acum lumea, singură, fără, “pps-istica” surorilor mari.
ps, de aceea nu cred că acele adjective de care vorbești sunt toate “din același registru”. “Putred” – materie, “lăptos” – transformare a materiei, “leneș” – energia vitală. Pentru idea ta cu “Femeia”, nu cu matrioska, vezi mai jos.
VM, mi-e greu să-ți dau un răspuns, pentru că ar trebui să vorbesc prea mult despre mine. Ceea ce refuz. Rezum numai, citând din “Pateric” . “Când veți vedea o chilie zidită lângă luncă, să știți că pustiirea e aproape,. Când veți vedea copaci, pustiirea e la ușă. Când veți vedea copii, luați-vă hainele și fugiți” (Macarie). ( răspunsul la “Femeie” - copilul).
DC, mă bucur că apreciezi acest text. Ms.

…dreptate monșer. “Vadă” e o scăpare de tastare, “matrioska căuta” – e o idioțenie de-a mea. Mersi pentru atenționare. Mă luai după prostu’ ala…

Cu toate că nu fac des aceasta (a explica ideea unui text) zic: dacă privești cu atenție, băi Bălosule, e vorba de acel putred care mustește, care fermentează, care trece într-un dincolo, care e lăptos – ai văzut “spuma” borhotului de fructe puse la fermentat? ‘Ntrebările de mai sus erau legate de altceva, nu de ceea ce, ciudat, te-a deranjat pe tine. “Ciudat” pentru că nu cred că nu ai sesizat alternanța s1-s3 (“putred”-“ferment”)

Că tot suntem la păreri cred că “ceață” ar trebui articulat: “ceața”. In felul acesta s-ar evita și rima naivă semnalată de distinsul meu antecomentator și s-ar evita, măcar parțial, impresia că v3, v4, v5 sunt din “alt film”. Fotografie reușită.

Dacă sunt – neregulile sunt în în altă parte. Nu știu exact ce vizezi prin “în neregulă”: nu se înțelege? Nu îți place/convine? Sună naiv? E clișeu? Limbaj de lemn? Să fie oare cauzată neînțelegerea ta de faptul că nu ai văzut “.”-ul de dinainte de “Singură” din ultima strofă? Mă rog, mersi de “atenționare”, cu toate că nu mi-ai fost de prea mare ajutor.
Cu bine.

În primul rând mersi pentru semnul pertinent pe care l-ai lăsat.
În al doilea rând, mărturisesc că (m-)am gândit de mai multe ori la utilitatea (a se citi strict dpdv economic – utilitate marginală) citatelor respective. Prin urmare am oscilat între a le im-pune sau nu. Am ales să rămână din două motive:
Primo, grație unui crez că valoarea nu se poate fundamenta decât, cum bine spui și tu, pe vigoarea răbdării și pe celebrarea împreună cu Celălalt (Heidegger, Borgmann). Ori, în ordinea aceasta de idei mi s-au părut remarcabile cele două fragmente. Sintetizează un înteg crez modern, dar mai ales postmodern.
Secundo, tot grație crezului că anumite stări: așteptarea-unui-ceva-necunoscut-încă (vezi “Deșertul tătarilor”), iubirea (cu tot arsenalul pe care îl presupune – erotism, dragoste, cruzime, ipocrizie, participare), moartea ș.a – contrar a ceea ce se crede că am trăi într-o “turație a învechirii”, sunt prezente constant în natura umană, inalienabil, fatal. Prin urmare am considerat oportun ca ele să rămână, întrucât sintetizează exemplar o întreagă filozofie existențialistă, hiperrealistă.
PS Mă bucură faptul că ți se pare că poezia poate rezista și fără ele, ceea ce e de bine, zic
Onor Dvs, M.A

Dar poezia (aceasta) suferă sub condeiul tău de prea multă limpezime, sterilitate; e ca o curvă care ți se dă direct dezbrăcată, dezgustată, circumcisă. Mă simt în această poezie ca biletul în mâna unui prost care se întreabă (biletul, nu prostul) ce caută în mâna lui. Defrișată de vreun sens, această poezie defrișează. Adică naște sterilitate. Ecce:
a) “dacă n-am mai fi așa grăbiți”, absolut clișeu – graba existențială poate fi semnificată infinit mai bine decât așa-ul ăla din “dacă n-am mai fi AȘA grăbiți”,
b) Adevărul care te cheamă ca un unchi e o construcție care efectiv te face să îți construiești o părere proastă despre poezie (de ce o fi pus autorul “unchi” și nu tată, mamă, frate, soră, vecin, mătușa Tamara, Elodia, PP, Pepe, Zorro, Moromete, Bercea etc)????
c) Versul 4 suferă de dublă legare: cine e închis, adevărul sau unchiul?
d) “să îi tremură buzele”, hai lasă-mă-n pace, mai ești și autor care dai steluțe…
e) Despre S2 nu zic nimic, vorbește ea de la sine. De aceea o citez, cu rugămintea de a o citi și tu încă o dată și, onest, să-ți spui dacă nu e versul unei fetițe care începe-a intra în adolescență, care și-a descoperit ieri sexualitatea masturbându-se pentru prima oară (oricum paralela pe care o fac: privire în oglindă-masturbare e prea generoasă):
“dacă am îndrăzni să ne privim în oglindă
până când oglinda ne-ar sorbi
ca pe o picătură
de rouă”.
PS Si ce caut eu, biletul, în mâna ta, prostule?

(M-)am gândit toată noaptea la citatele pe care (mi) le-ai ex-pus, am facut la tutun... Fiind vorba despre o poezie “erotică”, în sens Sade, nu am putut să ies din dilema (falsă dilemă?): sau e vorba despre o “espositio” (primul sens al cuvântului e “expulzarea unui făt”, iar apoi "abandon" – totul prin violență) – de unde citatul 2 al tău, sau e vorba de o încercare de definire, explicare a ceva care nu poate fi văzut și cunoscut, a ceva ce nu e încă??
PS De acord cu ipocrizismul; fatal, dar asta ne caracterizează pe toți; și cât am fugit de curent-e să nu ne prindă, să ne curgă ochii și să nu crape buzele, tot n-am scăpat; de bine sau de rău am asistat în acești ani la nașterea ipocrizismului (Pictorul era atletul prim, apoi noi l-am închegat în/din alergare – nu pe Pictoru, ci acest mod de a fi). De aceea închei prin:
“trei poeți care niciodată nu s-au răsucit într-unul
prin care nu s-a văzut nimic
de care nu s-a auzit nimic și pe care nu i-a văzut nimeni”

VM, mai bine taceai. nu de alta dar, mai ieri imi spuneai sa ma duc la carciuma, sa nu ma fac de ras pe aici. cred ca ti se potriveste intocmai (si) tie.
BT-ule, vb.

Mie însă…
…mi se pare că textul e stângaci, scris “copiind” o stare stângace. Pentru că:
a) “alt” trimite deja la prezența unui prim, secund sau terț, deci versul DE DEBUT e ambiguu (sau nobilul V.M e “primul”?)
b) “nici să dorm nu pot”, naiv
c) “mă priveau
atât”, iar apoi după “atât” de parcă ar mai încăpea ceva după vreun “atât” spui că mai și murmurau
d) Nu se înțelege de ce scrierea dialogală începe cu litere mari
e) Ansamblu: imaginea copilului pur nu e prea “măiastru”, că tot m-ai certat vizavi de acest termen, construită. Ai poezii în care ea apare mult mai complex și încărcat de sensuri; aici e un exercițiu, poate o licărire, o necessitate de a “vomita”, nu știu. Colac peste pupăză, cozonac peste coțofană, e un text care nu-ți face mare cinste. Și nici acest coment-ariu/ator.

“Ah, moartea viitoare”, vorba Poetului. Dimineața când se arată că, de fapt, în ordinea lumii nu s-a schimbat nimic – copiii dorm, nevasta așijderea, arătura e tot acolo, pomii, cerul, dimineața ai vrea să te trezești, să constați “că totul e bine”, dar, ah, moartea viitoare. Procust ăsta avea meteahna, pe lângă cea știută de a tăia (capul sau picioarele), de a întinde, de unde și pornirea spre cârciumă când “te întinzi”. Beau o bere și plec. A trecut o zi, s-a făcut dimineață, dar n-am observant; mai trece una, încă o bere și plec, e seară, vin mușterii; abia a doua zi dimineață, nu mai ai bani, a închis la cârciumă (pe unde-oi fi dormit?), deci hai acasă. Și totul e bine, și, vb Zeitgeistului, Dumnezeu te iubește. La dracu!

Da. Starea de bine (adică Starea din bine). Rezonez cu rezonanța ta.
Onor Dvs, M.A

Apreciez, dupa privirile mirate ale celor din jur, ca n-am mai ras asa de mult. gratie comm.-ului tau. Care e de-a dreptul spumos. Vazusem filmul cu Capitanul Burcea, ala cu aia de un metru, si probabil, maceasta este cauza versului celebru de care pomenesti. altfel ai dreptate, citit asa e de-a dreptul super, fara gluma (vezi ce modest sunt). De aceea il mai citez o data (gurile rele spun ca am avut "gura plina" cand l-am citit): "Roduri și sens când pula belește".

Despre “atârnat” nu pot spune prea multe; de arătat aș putea. Cum? Unde? De la cine?
Pe zei, s-ar putea să fie fiare!

un text care merită atenție (nu înțeleg de ce nu o are. saitul ăsta s-a feminizat – în sens: femeia = sexul slab (tare, nu?) – rău de tot). mă rog, nu asta conta aici. conta poezia aceasta despre care nimeni nu spune nimic. așa e, măi AP, dacă te iei de toți și dacă puțină minte au și orgolii vrac. Deci, e un text viguros, scris măiastru, de jongleur, cu treceri rapide prin varia con-texte: dumnezeu, regimente, stare a poeziei (remarc pe această cale (!) remarcabilele studii de la “Starea Poeziei”, mor!), sodomitate, limbaj, muzică, beție. toate astea puse laolaltă dau un cheag pe care, da, puțini îl străpung. De recomandat.

Onor Dvs, e un text de “cinste”, corijabil (subiectiv), aparte (obiectiv), din care nu rămâi decât cu nostalgia gustului de coniac. Eu nu văd în “am deschis cartea și am închis-o urgent” - mare lucru, nici în “viața era întotdeauna în altă pagină”; în schimb “am cerut iertare mecanicilor zei ai metaforei/
și mecanicului general cel mai potent dintre toți”, da, remarcabil, notabil, citabil (renunță la “-mi”, e deja acolo “-m”, “am”, “mea”).
Cu gravitatea unui mim, M.A

Ms pentru atenționare. Si pt semn. Cu bine, M.A

Dreptate ai si tu LIM, dar e scrisa "dupa dictare", "mitraliat", deci nu pot a schimba. Ms

Posibil să…
…ai dreptate. Fonic e ca naiba “n-am vrut ca să plec” – am avut numai o replică cu un amic (X)despre plecare. In rest, ms. de semn-e.
Ps, nu cred că “starea” poate ridica “dificultăți” pentru poeți.
Cu bine, M.A