Maria Prochipiuc

Am stat mult să înțeleg la ce ai vrut să te referi punându-mi acastă întrebare... si poate nu ai vrut să interpretezi așa dar ai venit cu ceva nou pe lângă ce am gândit eu: să pui în hora cuvinte din diverse straturi de formare încearcă să mergi spre Facere iar partea cu:
suntem un caleidoscop de senzații
ne-am lăsat ispitiți de cifra
șase
…e doar o prelungire la ce urmează

nu știu daca asta ai vrut sau altceva...

Monica- e bine că poți vedea dincolo de tex, dincolo de cuvinte, da așa este poate am părlungit ziua a cincia și poate acest vers: pe întinsul tăriei cerului te duce mai departe de cât crezi, te las să încerci descifrarea acestui vers, restul e perfect, intuiția ta a atins tocmai punctual cel mai important cu trasarea semnului deasupra ființei invizibile.

DANiela – înspre și dinspte toate sunt într-o continuă mișcare, ființa se clădește, apoi se destramă zi cu zi pana la asfințitul și apusului din noi și iar o luam de la capăt, e minunat faptul că ai descifrat semnificația degetelor, de fapt de acolo am vrut să pornesc, iar pânza neascultătoare e poate un cineva, sau poate eu și de ce nu poate și tu, rămâne încă să intuim.

E poate o pseudoterapie... ce zici?

Nici de data asta nu a fost să fie, dar de la cifra cinci să ajungi la doi tot e ceva ( al doilea commentator) de fapt trăim de infinite ori, în noi sunt sumedenie de trăiri, totul e să nu ne plafonăm, îmi place matematica lui UNU și apoi eu mai știu o regulă că și unu și cu unu fac tot UNU, doar acolo transcede dragostea. Întregul univers se adună în universul tu chiar preț de idée ca și cum stropii de ploaie ar fi lacrima lui Dumnezeu căzută pente noi

Florin – viața nu numai că devine un joc, ci este un joc, un joc în care trebuiesc repectate anumite reguli, dacă te abați de la el… iese poate o altă variantă de joc ca cea de aici, cu siguranță e o abatere de la regula jocului, fără iubire nimic nu are nici o noimă, totul devine fad…

Radmila – abia acum am observat că și tu numeri, dar ai ajuns departe, eu aștept să fac măcar 365 cât cuprinde un an ca apoi cocoțati pe el într-un cerc să cuprindem cifra doi în unu și atunci să încerc alte variante… toate cele ale versului să ne aline numărătorile...

m-am gândit și eu la o variantă, dar îmi place cum e și la tine, varianta mea să o iei drept comentariu:

un vers de vioară urcând
inventat special pentru tine
e un fel de seară
uitînd
într-o doară
stele cazând

Ce frumoasă varstă, trei ani și nu oricum, ci de ziua copilului, în aceste momente îți aduci aminte de faptul că a trecut ceva timp și apoi fiecare din noi am avut aici un început, îmi aduc aminte și primii pași ai mei spre poezie.ro a fost în primăvara lui 2003, sunt mai mica ca tine, și mică voi râmâne ( și de statura).

Mi-ai adus aminte de toți pașii pe care i-am făcut și eu spre poezie și spre cei de pe poezie, intram de multe ori pe chatul de poezie și stăteam și priveam cum vorbesc alții, nu cunoșteam pe nimeni și era acea teamă de necunoscut nu am folosit această formă de comunicare până atunci, totul era nou.

Cu acest text m-ai făcut să devin nostalgică, să-mi amintesc cât de mult m-a bucurat primul comentariu apoi când tot marele nexus mi-a dat prima steluța și apoi nivel… ce frumos e să-ți aduci aminte. Totul e frumos e ca într-o familie, mai vin uneori furtuni, dar totul e să fii puternic și tu ai demonstarat lucrul acesta, cu câtă timiditate am venit prima dată la întâlnirea cu tine, avem emoții parcă mă întâlneam cu un iubit si apoi au urmat altele…

Da, ce spui deespre site că e ca un drog , am simțit lucrul acesta, în fiecare dimineață primul lucru e să văd ce s-a mai scris dacă am fost sau nu comentată și multe altele.

Siteul e o viață da, cu bune și cu mai puțin bune, dar eu am o vorbă , dacă nu ar mai fi și altele nu am reuși să fim mai uniți, mai tandri unii cu alți și uneori mai îngăduitori. Și eu mulțumesc tuturor și ție fiindcă ai făcut posibile întâlnirile noastre și am reușit cât de cât să ne cunoaștem. În cazuri de genul acesta se spune La multi ani! Multă sănatate și bucurii pe toate planurile!

Ion, Ionelule- putem fi copii nu numai de 1 iunie, copilăria există în noi, iar dacă tu ai uitat înseamnă că nu mai există în tine acea parte a nevinovăției, nu te mai copilărești – e o dedicație această poezie, poate pentru cineva care mai poartă frumusețea inocenței sau poate fi și pentru cineva născut într-un doi de iunie, deci fiecare își poate lua ce-i aparține de aici. Toate cele frumoase!

Camelia și Daniel interpretând Favoareade Vlad Catalin [sache]


Am zis eu că e imposibil să nu uiți pe cineva, da, și mai ales pe cine am uitat, pe cel mai mare Capricorn din Iași, acum derulam filmul de la cenaclu si l-am văzut pe Daniel Bratu, cum să-l uit tocmai pe el? care din prea multă iubire mi-a recitat un text de-al meu și a vrut să mă scoată în lume( adica in fața microfonului), culmea că și eu am tras un text de-a lui și amândouă erau roșii, restul nu mai contează…

Apoi mai spre final când totul era cuprins de liniștea tulburătoare a microfoanelor Daniel ne-a încântat ( cred că nu numai pe mine) cu vocea lui superbă , a cântat live( așa se spune, nu?) am reținut referenul:

N-am să cânt despre tine, Zaradă,
cât mai pot să uit,
doar murind și-nviind o să-mi roadă
glasul, alt cuțit.

Focu-ți dulce de-albastru,
Zarada,
ne-a ars hain, la fel,
sunt cărbune, ești astru,
Zarada,
pe-amurgit inel.

Cineva din sala, nu e poezist, care participă la toate întîlnirile literare a adaugat: \"da, talentul e talent, ce mai\" și l-a întrebat pe Daniel daca este în Virtualia

Cine știe poate mai revin încă nu am terminat filmul de vizionat…

Fantoma hulei ce-a-nghițit tăcerea
un prinț de fum e meșter cioplitorul
O creastă-n spume biciuind cu sete
înregistrîndu-se acut sau în surdină

Mirarea tâmplei gata să se-mbete
sinceritatea rostirii cucerește
De gustul scârbei ce-ncovoaie vrerea
fac lumea mai vie decât este

M-a țintuit cu ură la perete
lirismul frust nervos patetic
Adeverindu-și întreit puterea
păstrează rădăcinile înconjurând părerea

N-o pot opri ca să-mi adun averea
cătând să îmblânzesc natura
De rosturi tandre colindând în cete
mă țin prea trist și-ngândurat

Abia mai poate strigătul să scoată
zadarnic cresc pe buze înc-un boboc
Un sunet stins spre mal încătușat
un strat freatic de mister

Când s-a pornit talazul să străbată
mi-i tot mai frig sub albul de zăpadă
Alt țărm târziu de vlagă despuiat
mă tot gândesc la șerpii mai sus de glezne


În marea lui cu val pietrificat
fumurii de departe salcâmii
Doar peștele privirii trist înoată
și… nu-și dezminte stilul de liric veritabil

Asta e, știu că ți-am stricat versurile, tu ești cel care mă poți opri și dacă...*

Bogdan – ai devenit copilul de azi? Vrei să crezi că ești și tu pe undeva pe acolo? Dacă vrei poți fi! Nu spun nimic despre versuri cui și cum sunt dedicate, dar dacă ai prins și tu măcar un vers din care să te-nbraci ca intr-o lumină mă bucur, mai copil decât copilul din mine nu știu dacă ai mai întâlnit… aducerile aminte tot timpul sunt nostalgice frumoasă interpretare ai dat acelui \"Ghemuirea intre dorinte\" mi-ai dat o nouă idée…

Horia – darul tău l-am copiat și l-am așezat într-un coltișor necunoscut de nimeni ( chiar de la prima apariție, îți mulțumesc, dăruind vei dobândi!), dar nu a fost timpul necesar sa răspund, o fac în zilele următoare, inocente cuvintele se îmbracă uneori în copilării, chiar și pentru maturitatea noastră.

Adrian – zile și nopți ne trec pe noi și noi pe ele, uneori prezentul rememorează trecutul, e bine din când în când să ne copilărim și mai ales să devenim copii, versurile tale sunt de cele mai multe ori leagăn pentru copilul din mine.

A cincea ediție a Cenaclului Virtualia – www.poezie.ro la Iași, a patra pentru mine, care de fiecare dată mă face să am emoții, pentru necunoscutul din mine, dar mai ales pentru bucuria întâlnirii cu cei de pe site, cu dor de cei cu care mă cunosc și cu mai mare dor pentru cei care urmează să-i cunosc.

Despre inițiativa lui Adi Cristi m-am bucurat foarte mult, fiindcă nu e așa ușor să poți edita o carte ( mă refer la partea materială) și acest prilej poate fi o bucurie pentru mulți autori.

Desigur citirea la prima vedere a fost noutatea cenaclului, și din câte am observat au fost multi poeziști care au intrat în versurile respective fără nici un fel de problemă, aș menționa aici pe Camelia Petre ( care ar fi recitat toate textele care au rămas în urna cu surprize) și Adriana-Marilena Simionescu (care i-a dedicat un poem și marelui Anton). Fiecare dintre cei prezenți a avut posibilitatea să-și aleagă culoarea preferată a textului.

Apoi vocile celor care au cântat au fost superbe Șerban , Răzvan și Tavi?

Toată lumea văd că vorbește de aerul condiționat, pai se pare că a fost cu adevărat condiționat de anumite criterii, abia atunci când s-au îndeplinit toate cerințele a putut intra în funcțiune…

Da, ai menționat corect lipsa lui Mihai Leoveanu – se pare că doar în deplasare îi priește întâlnirea cu poeziștii. Întâlnirea cu oaspeții veniți pentru prima dată pentru mine se pare că fost puțin împărțită așa cum remarcase la un moment dat Vladimir ( ce Marie esti de dreapta?), probabil și starea mea m-a făcut să nu reușesc să fac cunoștință personal decât doar cu Florin Bratu și cu Mihai Zabet ( mai ales că împărțim din când în când prima pagină, era să plec… și m-am întors din drum să-mi iau la revedere), apoi pe cei doi de la Chișinău îi știam de acolo- de la lansarea Silviei.

Acest eveniment rămâne prezent în inimile noastre până la cealaltă întâlnire chiar dacă mai sunt pe alocuri si unele nerealizări ( cea cu condiționarea aerului), dar în cea mai mare parte ( nu e ușor să organizezi o întâlnire indiferent de amploarea ei, fără să ai și surprize) spun că totul a fost perfect!

Mulțumiri vouă tuturor pentru frumusețea momentului dinainte de cenaclu, din timpul cenaclului și de după și vă așteptăm cu dragă inimă și data viitoare și voi fi eu cu colacul tradițional la ușă să vă întâmpin așa cum promisesem ( cu pâine și cu sare ), doar Mircea știe povestea colacului care a avut atâtea surprize pe parcursul cenaclului.

Mulțumiri vouă celor care v-ați implicat și din punct de vedere material cât și organizatoric la editarea volumului Virtualia 4 și pentru multe celelalte momente deosebite. Pentru voi și cu voi m-am simtit minunat!

Ar mai fi multe de spus, iar dacă nu am reușit să intru prin punctele esențiale mă iertați dragi preteni! Mai rămâne o surpriză a cenaclului pe care o voi dezvălui în curând...

Acum mă întorc să citesc și impresiile celorlalți, nu am apucat, dar așa fac de fiecare dată nu citesc comentariile decât după… cine știe ce surpriză mă poate aștepta:)))

Jurnal de jurnal, intim și mai puțin intim, totul e adunat în cuvinte și după. Se pare că doar anunțul din ajun a reușit să te determine a veni la Iași cu toate că știu că fusese discuție de lansarea cărții ,,niciodată pe nume,, încă de la Chișinău ( e alintată Silvia!)

Impresiile șederii în Iași sunt de la un autor la altul diverse, și eu care știam că Silvia stă singură, că ați avut discuții pentru aproape o noapte s-a simțit, e frumoasă starea dintre somn și nesomn te duce spre alte lumi parcă necunoscute.

Ce m-a amuzat în povestirea ta e că subliniezi faptul că fixul a fost fix, apoi pupăturile, zâmbete, și desigur roșeața din obraji. Fiecare participant a avut un motiv foarte bine intemeiat de a veni la Virtualia, eu de exemplu am venit mai mult pentru cei pe care ii cunosteam și îmi era dor de ei, apoi cel mai mult pentru cei pe care doream să-i cunosc și cel mai mult fiindcă dacă nu eram acolo inima-mi suferea. Vezi surprize pot fi atunci când nu te aștepți. E interesant că în jurnalul tău nu l-ai uitat nici pe Adi Cristi care săptămânal publică câte un autor de pe site. E interesanta ideea propusa de Adi cu editarea unei cărți cu toti autorii publicați în ziar.

Excesul referitor la recitat sau la bâlbele ( ma refer la mine) sunt miezul cenaclului, am văzut mulți iubitori în exces de a recita și care cu greu s-au desprins de podul lui Pogor( amintim pe Amadriada, Amelii, Dedal 66…

Ai amintit de aproape toți aici de cei care au citit și de cei care au citit tăcând.

Mulțumesc pentru imaginile postate de la acest moment important pentru toți poeziști veniți la întrunire și nu numai.

Nicodată nu e prea tărziu! Considerație pentru text pentru redactarea lui cu acel iz de jurnal personal, pentru libertatea cuvântului și pentru multe altele.

Important!
Mă scuturam de frunza ce-o să moară
pe jarul clipelor vestale sunt versuri care aparțin lui Adrian Munteanu după care m-am inspirat ( intregul poem se găsește în subsolul unui text la comentarii) acum un pic modificat.

Adrian – sper că împletirea mea în jurul versurilor tale să nu te deranjeze. Mulțumesc!

Daniela – încerc să-mi deschid sufletul piatră și să-l mai fac să și înflorească, eu sunt ca un cer după ploaie, toate cele frumoase pentru tine, în gânduri împletindu-ne.

Vlad și Cătălin- Pentru mine doar Sorin, ai început omule să guști din poezie, te-am mai văzut dar pe la niște texte mai tinere, acum că te văd și aici la mine înseamnă că esti ,,universal,, unori născocesc povești adevărate, care trec prin mine ca o săgeată, alteori lasă urme …

Lucian – dacă ai știi cât de aproape sunt toate cele scrise de mine, dar cât vreau de mult să scap de ele, poate reușesc să născocesc altele. După sugestia ta am renuntat la acel semn de intrebare. Am văzut o piatră înflorită și de aici am pornit, e prima dată când am început cu sfârșitul.

Alexandru – dacă tu ești convins că am reușit măcar un gemuleț cât de mic să deschid în sufletul tău, ce poate fi mai frumos?

Ionel, Ionelule- știu că în tine vorbește mereu epigramistul și când te văd comentând mă și aștept motiv de epigramă, ambiguitatea e doar în tine, în mine toate au o ordine precisă, dar să știi că mai sunt și furtuni uneori…

Marilena – între noi tot timpul au fost coincidențe tainice, care ne-au transpus fără să vrem în starea celelaltei, verdele e reînvierea mea, e culoarea care mă caracterizează, chiar dacă au mai încercat unii sa-mi demonstreze că verdele moare. Gândurile noastre au o reciprocă comună.

Radmila - versul tău mă încântă, mă suspină, mă adoarme, mă amețește și mă cheamă. Îți mulțumesc!

Codrina – ei, tu ce faci mă născocești și mă afli peste tot nu mă lași să fiu undeva la umbra neștiutului? Piatra de aici are mare semnificație pentru mine, am spus mai sus de acolo a pornit totul.

Victor – îți răspund în aceeași manieră (dacă mergi la profil găsești adresa) prpunerea postării versurilor - vom vedea ce modalitate să găsim.

iti sunt
lumina tăvălită-n fân
perete ramas nesters
fereastră ce nu poate să mă audă
prin verde lumini ai nascut
sub tălpi întunericul geme
descult tu m\'ai povestit
mă rogi să rămân învăluită-n umbră
si frig mi\'a fost in ierni ce\'au trecut
pe umărul stâng cu ochii deschiși
din floare
piatra am crescut

Interesant este faptul ca abia acum am văzut citindu-ți răspunsul că poezia are o anumită dată, cred ca de asta mi s-a potrivit atât de bine pe măsura gândului și a cuvântului acelei zile misterioase pline de rod, mântuire si meditație.O voi purta în gândul meu până într-o zi când poate nu voi mai fi...

Important!
Mă scuturam de frunza ce-o să moară
pe jarul clipelor vestale sunt versuri care aparțin lui Adrian Munteanu după care m-am inspira ( intregul poem se găsește în subsolul unui text la comentarii) acum un pic modificat.

Adrian – sper că împletirea mea în jurul versurilor tale să nu te deranjeze. Mulțumesc!

Daniela – încerc să-mi deschid sufletul piatră și să-l mai fac să și înflorească, eu sunt ca un cer după ploaie, toate cele frumoase pentru tine, în gânduri împletindu-ne.

Vlad și Cătălin- Pentru mine doar Sorin, ai început omule să guști din poezie, te+am mai văzut dar pe la niște texte mai tinere, acum că te văd și aici la mine înseamnă că esti ,,universal,, unori născocesc povești adevărate, care trec prin mine ca o săgeată, unori lasă urme alteori…

Lucian – dacă ai știi cât de aproape sunt toate cele scrise din mine, dar cât vreau de mult să scap de ele, poate reușesc să născocesc altele. După sugestia ta am renuntat la acel semn de intrebare. Am văzut o piatră înflorită și de aici am pornit, e prima dată când am început cu sfârșitul.

Alexandru – dacă tu ești convins că am reușit măcar un gemuleț cât de mic să deschid în sufletul tău, ce poate fi mai frumos?

Ionel, Ionelule- știu că în tine vorbește mereu epigramistulși când te văd comentând mă și aștept motiv de epigramă, ambiguitatea e doar în tine, în mine toate au o ordine precisă, dar să știi că mai sunt și furtuni uneori…

Marilena – între noi tot timpul au fost coincidențe, tainice, care ne-au transpus fără să vrem în starea celelaltei, verdele e reînvierea mea, e culoarea care mă caracterizează, chiar dacă au mai încercat unii sa-mi demonstreze că verdele moare. Gândurile noastre sunt reciproce

Radmila - versul tău mă încântă, mă suspină, mă adoarme, mă amețește și mă cheamă. Îți mulțumesc!

Codrina – ei, tu ce faci mă născocești și mă afli peste tot nu mă lași să fiu undeva la umbra neștiutului? Piatra de aici are mare semnificație pentru mine, am spus mai sus de acolo a pornit totul.

Victor – îți răspund în aceeași manieră (dacă mergi la profil găsești adresa) prpunerea postării versurilor - vom vedea ce modalitate să găsim.

iti sunt
lumina tăvălită-n fân
perete ramas nesters
fereastră ce nu poate să mă audă
prin verde lumini ai nascut
sub tălpi întunericul geme
descult tu m\'ai povestit
mă rogi să rămân învăluită-n umbră
si frig mi\'a fost in ierni ce\'au trecut
pe umărul stâng cu ochii deschiși
din floare
piatra am crescut

și vino te-aștept acasă
poate credeai c-am murit
zăpezile curg doar șiroaie
gălăgioase cuvintele mi-au șoptit
și trâmbița sună în noapte
mi-e dor

sa\'ti trec priviri prin par
cazut pe pleoape inchise
gandesti trecut si simti cum curgi spre maine
si vino
clipesc si lacrimi ma inghit
mi\'e dor
eu n\'am murit

e timpul doar ce mă divide
în întâmplări ciudate praf de lună
croind din gânduri amintiri și fapte
hipnotizați de roșul
inimii

Am continuat împletirea acestor gânduri ca un răspuns la comentariul tău în versuri.

p.s. găsești adresa la profil

Femeia goală, aprigă râvnire
a ochiului ce minte clipa
Îmi lasă-n carne patimi și ispită
ascunse-n miez de noapte

Supus al poftei vreau într-o clipită
un cer să aflu unde se termina-al meu
Să torn sămânța-n trudnică unire
din lumea născocită într-un cânt

Mă zbat să scap de stratul de rugină
prin vremuri iluzii spre adâncuri
Din trupul sterp și veșnic rătăcit
sădesc ocean brăzdat de poezie

E mai mult decât un comentariu asupra versurilor pe care le consider ca o iederă ce te-nfășoară în vise și gânduri dincolo de poezie și mai ales de cuvinte...

Mă și gândeam ce cronică născocită vei naște, dar cum te cunosc atât de bine știam ce și cum vei face. Același Daniel, fără scrupule și mofuri, fără adversități și sentimentalisme, într-un cuvânt îți porți pe deplin rolul de cronicar a unei virtualii adusă în real. Frumos spui în hrisovul minții, care are rolul de-a imortaliza totul atât de real și frumos în versuri cadențate de ritmul mai multor inimii bătând la unison. După descrierea ta mi-am închipuit pe cei ,,cronicizați,, venind în pas domol spre casa lui Pogor în pod, și la intrare parcă era sa fie după cum datina am vrut s-o readucem o bucată de colac și multă sare, a vrut poate doar să fie…

Vezi tu dragă Florin, tot am vrut să fiu ,,prima la tine,, dar nu am reușit, poate altă dată , poate în altă gară, mi-ai creat acea stare de nostalgire a despărțirii de ceva care a fost prea frumos de scurt, poemul tău are multă sensibilitate, aici nu vreau să comentez fiindccă sunt stări mult prea frumos trăite, stări pe care uneori nu reușești să le redai așa cum le-ai trăit.

Frumos de timid te-am cunoscut și rămân să iau și eu puțin din timiditatea ta, îmi este uneori necesară.