Mă încăpățânez să exist

imaginea sufletului pe buze asternut, care are frumoase conotatii in mitologia populara. doar cautarea imi pare suficienta aici, desi tragica cu apusul de soare in trup. poate doar sufletul si cuvintele ...

Superbă imagine: \"în trupu-mi/soarele apune\". Multe steluțe, Maria ! Cu respect,

Florin – Mulțumesc că reușești să pătrunzi acolo unde doar gândul meu știa, și mi-ar fi plăcut să aduci și câteva dinte conotațiile mitologiei populare aici, poate știi altceva decât știu eu, nici nu m-am gândit la așa ceva, dar vezi ai reușit … te aștept cu exemplele

Liviu – Florian -mulțumesc de trecere prin și printre gândurile mele, din acest întreg poate e singura imagine care poate avea contur, apusul soarelui în trupul cuiva și nu ca ar fi moartea, ci doar trecerea spre un nou răsărit

\"în trupu-mi
soarele apune\"
Nu stiam cum sa interpretez acest apus. Ca un moment de cumpana, de trecere...spre un nou rasarit, spui tu, frumos!

\"cuvântul tăcut e ca mormântul\"
\"aștept un nu știu ce
să treacă peste vârste și peste ani să zboare\"
\"în trupu-mi
soarele apune\"

Feminitate matura, interiorizind conditia efemera a existentei cu revolta, durere si resemnare, cu o umbra de impacare in final, stiind ca soarele ii apune tot in trup, acolo unde a si rasarit cind trupul a incoltit in alt trup si a fost lasat prin nastere luminii. Un poem sublim, pentru care nu te mai lasa in anii astia sa taci.

Multumesc, Marie, pentru acest poem, inainte de plecarile mele departe.

Drag, Ela

Sa te incapatanezi sa existi , Maria, dar, mai ales...sa scrii ca existi, da de veste :)
cu drag - Lory

\"doar sufletul pe buze se așterne\", sau se așterne într-o poezie plină de esență cum este cea pe care ai scris-o tu...
Feminină până în cel mai mic amănunt al trăirii poetice și deosebit de frumoasă!
Să te încăpățânezi să exiști de dragul trăirilor poetice din tine, pentru a ne încânta cu ele mereu!
\"în trupu-mi
soarele apune\"
Se poate interpreta în toate sensurile, ca un început, ca o cumpăna, ca o împăcare, ca un sfârșit....și asta îi dă imaginii un farmec aparte....
Cu drag,
Magdalena

la propriu!
Soarele a apus de mult in trupul meu.

\"astept nu stiu ce\"

sarut ce te vrea iertata de tacerea ce\'ai adus\'o in tine si\'n noi. se simte durerea neputintei de a schimba ceva in trecutul tau.

\"infometata\"

explozie de trairi avute ce nu\'ti dau pace. lipsa lor te\'arunca prin

\"în trupu-mi
soarele apune\"

in intuneric.

dar tu poti lumina prin cuvinte. ma regasesc in poezia ta. simt durerea, dar gasesc o speranta in versurile ce vor veni. pe maine!

Adria – nu întâmplător soarele apune, am lăsat așa pentru interpretarea fiecăuia așa cum îl simte fiecare, în primă fază poate s-a vrut un fel de sfârșit, de fârșit total…

Daniela – așa văd eu în ultimul timp tăcerea un fel de mormânt în care totul se închide, unde nimeni nu încearcă să facă nimic s-o poată reînvia. Maturitatea mea lasă de dorit mă simt ca un copil în fașă, poate prin acel apus mă voi naște din nou, dar nu știu daca vreau să fiu altfel mă mai gândesc. Drum Bun! Să te întorci cu bine. Eu mă voi încăpățâna să exist!

Lory- la vârsta ta e explicabil să nu ai răbdare , eu deja sunt cu încetinitorul, am văzut că deja m-ai încondeiat, m-am obișnuit cu tot felul de condeie…:)))))

Magdalena – eu de felul meu sunt mai ,,bărbătoasă,, nu știu cum de am reușit cu femininul, mă încăpățânez nu numai să trăiesc ceea ce scriu, ci la mine totul se întâmplă invers, până mă maturizez mai am pun pic și atunci, foarte frumos ai definit tu apusul soarelui- o cumpăna , când spui cumpănă m-am gândit mai întâi la o fântână cu cumpăna , de acolo de unde poti să scoți apă vie și poate tăcerea va putea fi arsă…

Ion Diviza - te miri de ce ,,amurguri plânse agonic,, păi mă tot duci prin pădurea cu ciuperci, cred ca de acolo mi se trage, m-a prins noaptea cu tăcerile în mine și atunci… m-ai citit până dincolo de mine și eu care te vedeam doar pus pe glume, știi tu că, lumina nu mă poate părăsi, sunt prea încăpățânată, deh Capricorn, nu?

Victor – mă surprinde interpretarea ta, și poate fi și trecutul care e veșnic prezent, dar poate fi și prezentul, care parcă e o continuitate a trecutului, interesant: durerea neputintei de a schimba ceva in trecutul tau Ei mai departe parcă te contrazici, nu crezi \"infometata\" - explozie de trairi avute ce nu\'ti dau pace lipsa lor te\'arunca prin, dar poate fi și așa, poate mai mult o neîmplinire. Ce frumos ai spus că poti lumina prin cuvinte!!! Asta incerc, cu toate că cineva încearca să-mi arate cât sunt de dureroase cuvintele… Te mai aștept, acum încerc o altă notă:

… și vino te-aștept acasă
poate credeai c-am murit
zăpezile curg doar șiroaie
gălăgioase cuvintele mi-au șoptit
și trâmbița sună în noapte
mi-e dor

\"… și vino te-aștept acasă
poate credeai c-am murit
zăpezile curg doar șiroaie
gălăgioase cuvintele mi-au șoptit
și trâmbița sună în noapte
mi-e dor\"
sa\'ti trec priviri prin par
cazut pe pleoape inchise
gandesti trecut si simti cum curgi spre maine
si vino
clipesc si lacrimi ma inghit
mi\'e dor
eu n\'am murit

și vino te-aștept acasă
poate credeai c-am murit
zăpezile curg doar șiroaie
gălăgioase cuvintele mi-au șoptit
și trâmbița sună în noapte
mi-e dor

sa\'ti trec priviri prin par
cazut pe pleoape inchise
gandesti trecut si simti cum curgi spre maine
si vino
clipesc si lacrimi ma inghit
mi\'e dor
eu n\'am murit

e timpul doar ce mă divide
în întâmplări ciudate praf de lună
croind din gânduri amintiri și fapte
hipnotizați de roșul
inimii

Am continuat împletirea acestor gânduri ca un răspuns la comentariul tău în versuri.

p.s. găsești adresa la profil