Maria Prochipiuc

Amintiri în cataclisme, percepute în alte dimensiuni se întîmplă doar în vis al cosmosului din tine. Găsesc un om altfel decât îl știu mai domol și mult prea prelins printre clepsidre, rolul celuilalt e de-a te găsi acolo unde ești și așa cum ești, fiindcă realitatea e cea care ne caracterizeză,, desigur că viața e ca o scenă pe care jucăm diverse roluri. Dualitatea e acea luptă cu noi de a fi într-un fel sau altul. E aici un fel de trecere în revistă a ceea ce a fost și acum încerci să vezi dacă ți-ai jucat sau nu bine rolul
Cea mai frumoasă parte a gândurilor:

Actor și spectator, deopotrivă, călău și victimă, în același timp, martor și făptuitor, totodată, re_memorez, re_vitalizez, re_constitui, re_cosmetizez întruna, agonic, eul-celălalt actual cu influențe de conivență din eul vechi și excelălalt. Desfac și descriu inconștient, incontinent, incongruent, mișcarea oscilatorie a bidimensionalității mele atipice de înger și drac.

Interesantă incursiunea ta prin tine. Te mai aștept și cu alte gânduri, un moment care te îndeamnă la meditație.

Nicolae- hai să încerc să dau un fel de explicație, dar să nu crezi cu adevărat că spun adevărul…
1. A semăna mereu cu tine m-am gândit tot timpul la faptul că încerc să-mi păstrez inocența copilului în răutate și înțelepciunea maturului în ce trebuie să fac, dacă reușesc sau nu asta rămâne de văzut.

2. păi i-ai găsit sensul dacă te gândești la ritualul elefanților înainte de-a…poate aici stă totul…alinarea necuvintelor – a celor care trebuiesc spuse dar din prea multă tăcere sau frica de a le spune. Prefer eu să fiu dusă într-un cimitir al elefanților nu refuz invitația

3. preferința ta referitor la ochi îmi place și mie și poate voi schimba mă mai gândesc, referitor la umed , eu am mers un pic mai departe m-am gândit la lacrimi, dar interpretări sunt multe, asta e doar una

4. verdele pentru mine reprezinta viața, mai mult de atât nu vreau să spun

5. aici depinde de interpretarea fiecăruia eu le-am văzut pe amândouă, dar în primă fază m-am gândit la toate firele.
Aș dori eu să fie licențe poetice :)

P.S. Dacă vrei și alte explicații, aici știu nu am spus totul fiindcă nu-mi place să-mi dezbrac poezia și să s-o las nudă mă găsești la adresa lăsată la biografie.

Florina – eu știu că nimic nu e întâmplător a fost doar așa o întrebare, aici pot fi multe interpretări, tu știi foarte bine că noi în poezie ne-am descoperit și tot așa ca și acum ne căutam, sunt multe de spus la ceea ce se întâmplă acum, dar poate vom reuși să ne bucurăm împreună. Tu știi foarte bine că eu mai mult simt decât înțeleg unele lucruri, și am prins correct tot ce ai spus aici.

Lumea de aici de la fereastra mea privind din toate unghiurile poesibe, se pare că se vede ca cerul în nopțiile de vară când este foarte aproape de pământ și poți culege stelele doar dacă ridici puțin mâna.

Si uite ce mai văd eu:
oameni care se plimbă cu treabă sau cu gunoiul
Părinții mei sunt deja integrați în Europa. Mama în Spania și tata în Italia.
După integrare deși vom rămâne fiecare cu obiceiurile și dansurile noastre populare vom fi cu toții oameni.
Treiluniștii, așa-i trece nea Vasile pe caiet.
Noi îl credem pe cuvânt căci Moș Pandelică nu-i prost degeaba, a fost profesor la universitate.
Atunci ea si-a luat mentalitatea țărilor bogate față de cele sărace și mi-a declarat embargou.
Mă pot aștepta la orice pentru că la bancă i-au spus bunicii că nu-i acordă împrumutul să cumpere alte paturi pentru că mai are un an și îi expiră limita de viață. Nu știu de unde au aflat ei asta dar eu am promis să nu mai fac fapte.
Nea Vasile ne-a trecut deja pe caiet Debranșații.

Consisteță, cursivitate, și metaforie pe alocuri( si mai tici ca nu poti scrie păoezie?) umor englezesc pe alocuri, crud și rece dar zâmbim, realitate combinată pe ici pe colo cu fantezii Ina.

Ina - În mijlocul poeziei sunt doar eu așa cum aș dori să fiu, iar celelalte versuri care mă înconjoară nu-mi aparțin, dar le-am pus acolo fiindcă mă reprezintă în momentul acesta mai mult decât în altul și poate cine știe … nu ai greșit, tu cititoareo de suflete, tu știi să traduci sfletele clepsidră, restul mă bucură că ești aici…

Daniela- tu vii cu un lucru minunat că acele mâini pot fi punte, eu doar mă gândisem la forțarea celui care vrea să facă ceva și totul este întors invers, fiindcă în actul respective mai sunt două mâini care par să refuze totul. Semețiile sunt în număr de doisprezece, poate acest lucru îți dă un indiciu. Mergem cu pași înceți dar sigur sper spre acea sărbătoare a trimufului.

Florina- poate te surprind, sper să fie și de efect această migală, nu mi-a plăcut să lucrez la goblenuri, dar dacă mi s-ar cere aș face și lucrul acesta, acum doar am încercat un goblen al cuvintelor, desigur că aplecarea ta spre descifrare mă încântă. Un lucru pe care l-am sesizat în acest moment este faptul că amândouă eram în același loc și în același timp, eu încercând să te descopăr printre versurile tale iar tu aici la mine, nu e întâmplare, nu?

De multe ori îmi zic că poezia a fost de vină, dar dacă nu ar fi cuvintele ce-ar face poezia fără noi? Nu încerc să intru mai departe de text, l-am citi și parcă mă văd în textul care l-am scris acum 2 zile parcă, poartă numele de cifre, mă voi opri în mod voit doar spre ce consider o realizare deosebită, care dă putere și consistență acestui poem:

ca praful stârnit între degete să prindî miros de neliniște
mult fum de țigară umbrele celorlalți le aud foindu-se tac
deși era prima dată îți simțeam scrâșnind deșertul sub tălpi
port luna la picior și o cometă ma taie de-o groază de lumi
nisipul tău roșu începuse a curge prin vene clepsidre
înțelegeam că fără apă ochiul meu nu-și mai avea rostul
de unde să știi că în spate e întins campul meu de verde

e vremea să plec nu mai am unghii la capete
le-am tocit scriind o frază pe limba ta împietrita
e frig și târziu pentru o pământeancă fără pământ cele mai frumoase versuri , mi le pun în desagă și pornesc cu ele la drum.

O nouă Silvie? Întreb și eu fiindcă după atâtea căutări prin poemele tale astăzi te descopar altfel, o blândețe a cuvintelor întoarsă pe un poem de dragoste dar, aici intervine un el, cel pentru care dragostea nu mai este întrebătoare, ci până acolo unde respirația poate fi sorbită în răvășeala ei de sărutări chemătoare.

Realizări deosebite:
pentru despăturirea ei caldă
epiderma ta mătăsoasă mi se încolăcea în jurul buzelor
până în punctul în care-l sorbea respirația mea răvășită
și alunecând ades în sângele meu înflorit
până la celălalt capăt al inimii
ca pe o vicleană pârtie albastră

dumitru- indifferent în care din graiuri scrii eu te înțeleg foarte bine și mă bucur că tu7 găsește mereu prilej de a-mi adduce zâmbetul pe buze, nu e supărată Maria și nici nu are motiv de suferință, cuvintele sunt de vin elel uneori dor, să ne vedem în continuare cu bine.

Horea – o identificare cu realitate e un lucru important, iar dacă tu ai reușit să te identifici cu această realitate din nou e un lucru de reținut, mi-a plăcut roul pe care îl dai poetului de misionar, e posibil să fi descifrat ideea poemului, de misiune. Versul la care te referi l-am gândit poate și sub această formă, dar și în alt mod, nu numai pentru aflarea unui adevăr ci pentru faptul că undeva pe această dreaptă ne aflăm și noi.

Ruxandra – te afli pentru prima dată la un text de-al meu, încercam aici o lucrătură atentă cu firele și cu, culorile goblenului, așa cu răbdare cred că se pot învăța multe, a asculta marea și să tac am învățat demult, urmează restul într-o perpetuă joacă, mulțumesc de gândul bun la citire.

și eu te știu ,am aflat cine ești și îmi placi și aici ca și prin alte părți, încerci să suprinzi lucruri care te impresionează, acum altfel decât altă dată, și acolo și aici frumusețea metaforei își găsește locul: chitară cântând la umbra seminței. Aduci mai multe imagini pe care vrei să le transferi în interiorul tău de data aceasta(așa văd eu) ce mi-a plăcut în mod deosebit:
și te-ai legat cu mine în blestemul de-a fi complice
furând miezul cald al ploii
să ne învelim sângele pătat de soare
tu ești bărbatul....
și eu sunt îngerul lui Charlie

Tablouri sprapuse, ai reușit să descrii acest moment precum aș privi realitatea, realitatea aceea de poveste când totul capătă forme fantastice, când totul parcă are altă formă și dimensiune, încerci să deslușești ce se ascunde dincolo, da, doar vântul în această priveliște știe să-și cânte simfonia fără instrumente.

Furmosă acea lumină care reușește să zdrențuiască fereastra gândurilor și mai ales a visurilor lăsate undeva la râspântia nopții. Noapte, singurătate, dor îmbâcsit cu zâmbetul întors spre dimineața care poate veni cu un alt vis, asta esti tu, verde și senină ca o zi de primăvară

Doar pe mine mă dor cuvintele, dar dacă tu ți-ai însușit din durerea mea e doar faptul că esti un citior fidel, iar de răspuns la epigrama ta nu găsesc nikaa, fiindcă mă dor cuvintele înțeeeeeeelegi? De ce mă pui în situații limită? Când am văzut tilul de la comentariu m-am și gândit că am provocat durere, dar la tine nu mă gândeam nicidecum. Toată stima că reușești doar dintr-o frântură de vers să faci lucruri frumoase

inNOI- mă minunez, ce pot spune mai mult, gânduri răsfirate pe calmul colinelor și sub ploaia florilor cu miros de mai. Dacă tu m-ai regăsit acolo în cuvintele acelea, știi bine că poezia unește suflete, și dacă a mers spre inima cititorului din tină mă bucur, așa de încâlcită ca acum nu m-am știut, porțiunea pe care ai asles-o tu îmi place și mie, așa am încercat să-mi conturez lumea ascunsa dincolo de cuvinte.

Răzvan - “Visurile pe care le-ai uitat” sau mai poate fi și așa “Visurile care s-au uitat“, da așa este, îmi place enorm cum ai încercat să analizezi, cum ai încercat să feliezi si într-un fel să-mi deschizi și noi perspective spre alte versuri. Un secret pentru tine și poate și pentru…e ca nici nu am jucat scrabble, abia aici încercam să văd dacă pot, și se pare că totuși a ieșit ceva din aranjarea cuvintelor. Cuvintele formate alcătuiesc “pagini de jurnal” cu sensurile dezvelind reacții emoționale și percepții personale./ o interpretare la care nu mă așteptam și mai departe nu te mai comentez la ce-ai scris referitor la text fiindcă nu mai am cuvinte. Mulțumesc, pentru așa analiză te mai aștep!

Florin – da, ai dreptate așa se vrea, e nu numai cu iz de dincolo ci și cu izul prezentului, spui renunțând la sentimentalism, oare? Am reușit să ascund și sentimentul? Încerc să îmbin versurile celuilalt cu ale mele, să le dăm împreună un sens, dacă mai vii și alădată, mi-aș dori să încerci să descopri despre ce cifră este vorba, sau ai reușit și aici , dar ai ascuns și tu destul de bine să nu-mi dau seama. Mergem înainte până la… cifre mai am mult.

Robert – uite vezi ai găsit măcar un vers bun și să știi toată povestea pusă acolo poate fi concretizată în acel vers, dar dacă ai fi înțeles și de ce, ar fi fost chiar minunat, acolo în acel vers este ascuns un număr și de acolo pornește totul poate. Referitor, la visurile care le-ai uitat... nu sună chiar ca naiba, dar autorul a vrut să facă acea ruptură și să renunțe la \"pe\" daca la asta te referi, voi încerca să intervin dacă totuși e deranjant pentru analiza gramaticală. Îți mulțumesc!

Era normal ca întoarsă acasă deja să înceapă amintirile să te contopească. E tristețe aici, tristețea unor amintiri frumoase, dar poate neîmplinite sau împlinite dar nu finalizate, camere, spați triungiuri , toate mă duc spre golul dintre tine si … da desigur, doi înseamnă unu și doiul cuprinde în el unicitatea acelui doi și nu uita așa l-a lăsat Dumnezeu.
Sunt și flori care răsar doar o dată în viață dar frumusețea lor nu poate fi admirată devât o zi și apoi… ce vrei să dăruiești acum e doar promisiunea unor timpuri pe care le dorești, dar ești sigură că nu mai pot reveni, se pare că prânzul acela mult așteptat e doar un pretext, că nu în el stă toată esența, mă opresc, plăcută aducere aminte, neliniște, regret, și nostalgia a ceea ce a fost sau putea să fie...

Daniel – tu ai perceput invers jocul de scrabble, e interesant, se poate și așa ca din amintiri să refaci frânturi. Nu e vorba de abandon, e doar așa o umbă de neliniște care este imposibil să nu apară atunci când în joc sunt doi și mai poate interveni cineva. Interesant spui tu, că atunci când ajungi la punctaj maxim urmează un nou joc, dar depinde mult și de jucători, nu? Nu mă prind încă în jocul de șah, mai rămâne de văzut

Eu, drept sa spun dacă a trecut atâta vreme mă gândeam că te-ai dat la fund și totuși… ai prins cu umor lipsa epigramiștilor , nu numai cei de la Chișinău, ci mai ales pe cei cu vervă mare de pe meleagurile noastre, dar, fiecare și-o știe pe-a lui. Da, nu ai uitat nici de diplomă, îmi pare rău că nimeni nu a prins-o–n poze. Am parcurs cu plăcere cronica și tot ce-ai scris. Desigur că talentul cronicarului nu poate fi contestat. Toată stima pentru felul cum ai prins în versuri tot ce s-a întâmplat acolo în pod și după..

îmi ling rănile
împreună cu prietenul lup – răni produse de o oboseală a ndului dus mereu spre un flux și reflux, miscare continuă, interesantă asociere om-lup, nu vreau să spun nimic, dar mă duc cu gândul la multe interpretări , am citi aseară un poem ceva cu lupii și poate de acolo aș porni, mă rezum totuși a rămâne doar cu imaginea voi doi stand sub streașină.

pe marginea geamului o candelă
se întrece în culori
cu amurgul – o altă imagine un alt plan, o așez în prim plan, fără acest cadrul existența voastră acolo nu-și mai avea sensul ( tu și lupul), dar nici gesturile, e ca o lumină a tămăduirii, iar apusul e poate cel mai frumos moment al zilei dintre zi și noapte.