VIRTUALIA – 200V (partea a II-a)

De ați crezut că veți scăpa de-acum
iar cronicarului i-a fost scurtată pana,
în loc de-un prea firesc „for ever, Pa!”, na
că s-a întors, cu noi versuri, duium.

Cu zorul său cronicăresc mai stins,
dar cu arțag vuind prin conștiință
v-aduce (vagi) dovezi de putirință,
(sau de gâlceavă chichirez `nadins)

Pornise-ncet natura să renască,
pământul greu se scutura de ploi,
venea și soare cald spre înapoi
s-admire verva volant poețească.

Grăbeau febril prin noduri rutiere
mici grupuri de poeți pe patru roți,
cam pe-o sprânceană-aleși, cu gene toți
mai lungi, de dinspre pegașii putere.

Soseau pe trenuri lirici în desante
și criticii cu jar în inelar,
lăsând, riscant, culcușul tutelar
cam nepăzit de furișări galante.

Scobeau încet colinele cu pașii
și moți și mai moțate firi, din cei
cu focuri în călcâie și ardei
întins pe tastaturi ca toporașii.

De peste Prut veneau, pe floricele
la drum întins, poeții, un pic triști
că-n vamă i-au lăsat pe-epigramiști,
pe ei și snopul lor de verzi nuiele.

(Când întrebai, așa, cam fără miză,
de-Ion Diviza, pă cei tăt de-un soi:
- Di ci n-o mai vinit și el cu voi?
mi-or dat răspuns (concriet) cum că: - Di viză!)

Orașul deschidea porțile-albastre
(precum văzuse într-un film, demult)
speriat și el de-așa voios tumult,
urcând mereu, de: sal, paste, copy, fast, re…

Grupuri mai mari loveau, din nerăbdare,
picioarele de mese cu pahar
și cești cu anduranță, așadar
de înțeles era „pohta” lor mare.

Alții, mai mici în stat, dar mari la gură
dat-au Mariei iama în salon
cu gălăgie de batalion
și prin stomace învârtind arsură.

Cum flama burții a-ncetat să urle,
grupul cel mic a devenit pios
și-a ridicat privirile de jos
urcându-le spre ceruri și spre turle.

(De la Mitropolie-acum primesc misiva,
prin fax, că Sache, folosind șperaclu`,
ca să se deghizeze la cenaclu,
a luat aura sfintei Paraschiva.

Și mă-ntrerup din vers, că m-amenință
prin e-mail, bătându-mi în obraz,
preotul – șef. Poate, știind necaz,
Sorin va`napoia, chiar și-o bentiță).
…………

„Pogorul” parcă mai crescuse-n trepte
sau vârstele de aur, încă-un pic,
dar au urcat și cei cu mers pitic
și cei cu aripi 200, drept e.

În pod se-amestecau mii atmosfere
într-o secundă, prea vuind din zbat
s-a-nchis în el vânt condiționat
și aer liber a-ncălzit artere.

Când sala s-a umplut de scăunele
de plastic bleu, gemând sub câte-un liric,
s-a auzit semnalul milk-empiric
dat de talanga înmuiată-n stele.

Apoi pășit-a-n scenă mater Alma,
cu vocea unduind în microfon
și parfumând cuprinsuri cu Avon,
ne-a spus ce fi-va, re-citinduși palma.

Fiind de-acord deplin și Apietroaie
Liviu ne-a spus (noi „Leave you” am crezut),
că „noroc bun” s-avem, ca la-nceput,
și la citit ce-am scris să-i dăm bătaie.

Dar n-a fugit, mai tare ca o stâncă
s-a-mpotrivit plecării, cu alean
ne-a povestit de Cătălin Ștefan
și cartea lui de versuri cea adâncă.

Ar mai fi povestit și azi, dar mană
căzut-a-n chip de aripi aurii -
Symposioane-au dat, de prin cutii,
Alma și Adi Cristi, pe sprânceană.

(Sprâncene ridicat-am, a mirare
când Vodă Silișteanu, galanton,
a vrut să-mpartă plicuri și, în ton,
i-au ars pornirea flăcări zâmbitoare.)

Apoi, ca un șahist cedând cool-tură
pe-un brain-storming de titlu-off-literar,
Marius Chelaru-a relansat, arar
cuvântul sirenisim în natură.

Tot spre natură, Podu-și revărsase
o mare parte dintre poe-zei,
că plini de fumuri, mulți de printre ei
în foișoare expirau foioase.

Ãst timp, prin sală se făcea vâltoare
și murmur greu foșnea, c-alt fel
de recitare ni se pregătea, rondel
de papi-roase trase la-ntâmplare.

Prilej de hazuri fără de măsură
era de potriveala-n general:
când cei cu vocea groasă, de caval,
citeau soprane de coloratură.

Sau când privighetori din arbori tineri
păreau că le-a mușcat vreun lup de tril,
citind poeme cu tușeu la kil,
vândute-n site de bașii croco-dileri.

(Aici opresc, văzând în prime-time știrea
pe care aș fi spus-o-n primul rând:
ca simulând tăcerea (doar în gând),
Cami cea Petre-a-nvins desăvârșirea.)

Că Alma, fie-i veșnică tăria ,
organizat-a totul ceas, tic-tac
bătea în ușa vremii un colac
perfect rotund, făcut rost de Maria.

Și tot rotundă, Virtualia, „apertă”
alcătuia-n hârtie vers de noi -
darul de preț al Almei (și, de soi,
Virgil, ce mac facut-a, pe copertă).

Așa că Alma, cum și-a prins de șale
și umeri greutăți ca de beton,
primit-a de la Nia și Anton
diploma „furnicuței virtuale”.

Deși era senin, cu nori de bine,
în sală Silișteanu a tunat
- Vă dau de dinspre mine gând curat
dacă voi nu mă dați de dinspre mine!

Zâmbeau ușor și Nanu, mai mult Nia,
și Alma (puțintel, fără de chef),
de-așa prea-razvrătire contra-șef,
ce răbufnea acum pre Agonia.

Dar s-au pornit cu dor de recitare
din suluri colorate `nalți poeți
și fine poetese, de pereți
plesnea din bici a versurilor boare:

Lizuca, doar un pic mai agitată
și nu chiar inutil, căci dintr-un turn
o urmărea Patrocle, taciturn,
cum ea se întorcea … dar nu deodată.

Florina, care-n blues-ul cu lămâie
găsește bun prilej de înmuiat
vorba mai dulce și jupon curat
ce-i strânge inimioara amăruie.

Florin de Bratu, conte-n zeci de arte,
cam ars de poezie-n cerul gurii,
icarian ca mărul din prea surii
pomi ai cunoașterilor de pe Marte.

Andrei Gamarț, cel nu și da, cam între,
cu firul lung de păr deja lucios
ca șina sub un tren de gând prin os
și ochii lui Stănescu făcuți luntre.

Bogdan mai Groza, cu bodogănite
priviri spre adormite sacrilegii
de-ai fi uitat nivelul precum regii
ce zac pe inima-i cu dinamite.

Înmugurea și Mihăiță Adriana
cu frunzele amestecând lumini
și pumnii mici, de roade încă plini,
în degete-i cosesc doinind buruiana.

Cian-Lu, rău călărit de Rosi-nan-te
când se întâmplă-n vama shaolin
să i se-oprească suflul, cel puțin
cât în mici plicuri sufletu-și împarte.

D-Anton n-am mai vorbi, dar elegie
ne mângâie pe ceafă, indecis
e păpușarul său și circumscris
la na nu-meta fuori poezie.

(C)Olegu` Victor strigă după-o dragă
și-o amenință sincer că în stropi
îi va da fericirea, nu în tropi
de versuire suspendată-n fragă.

Ameli, dar de pleoapă tremurândă
încrucișată în lumini de tei
cu irișii foșnind a vrei nu vrei
sărutul paradigmelor la pândă.

Sake Sorin, cerându-ne Favoare
măcar în alb să-l travestim, poet
prin alianță, baletând încet
de pe-un picior pe mai multe …picioare.

Florian Vodă încărca poeme
în camionul greu, deja, de flori,
oprindu-se-n suspin, de câte ori
mai auzea suspensia cum geme.

În rostogol de gând, Amadriada
își amintea, prin electrozi de fum,
de liturghii fosforescente, cum
îi diluau diamantin zăpada.

Dana Ștefan, cu ochi de primăvară,
artista înălțimilor de-ajur,
lăsa, la cuburi mici, de primprejur
sâmburi de-arome, miezuire rară.

Nia, ziare necitind, că peste
imaginile cu-ntâmplări în tuș
plutea hai-hui mereu un cărăbuș
spre zâmbetu-i, cosiță de poveste.

În colț stătea Voivozeanu Ina
tot căutând parola de ieșit
din zâmbetu-i angelic ca un mit
de unde a-nceput Eden grădina.

Mihai Zabet, de la comenduire
primise ordinul să tacă,-i clar
că asta ni l-a cam vexat, cu har
făcea oricui câte-o Destăinuire.

Din alb spre negru, `grijind norii suri,
Epi-grama jetoane, indiscretă,
Carmen-Syril cu-Atropa în baretă,
discret prezentă, printre … picături.

Șerban Axinte, de pe-o variantă
cu geometrii greu variabile de cub
și frânghia cearceafului prea sub
vaporii Timpului trecut de fantă.

Mircea Iosub, El Simulacrum grande,
cu ochi senini, se cam strângea de gât
și respira puțin (sau nici atât),
trasând cu ochii dungi spre… Melissande.

Alma he mea na te atua hanga
că doar marama a ka na ka te
oricât n-ar zice alții, capete
pleka te si apoi te timatanga.

Vladimir Negru dăruia magnolii
și dezlega toți caii din căpestre
da` aștia băgau capul pe ferestre
și-i rumegau re-înflorirea colii.

Cum îl știam cam plin de Figurine,
de Lucian Parfene m-am ferit,
simțindu-l urlet tot, neliniștit
și tânăr foarte, dând cu brandu` bine.

Gabi Petrache, cea mai cea poetă
a requYM-ului ades șah-mat,
picta, cu brațul stâng mai ridicat,
ploaia candorii, pe un geam de cretă.

Maria, Decembrind în mai durerea
mansardelor cu iz de Pod Pogor
în care lasă-n seri, ca pe-un ogor
întins pe pâinea ei de suflet, mierea.

Cum Inzăhaus, de singurătate
prindea cu lacrimi ochii făcuți ciob
de glaciarele stăpâne-n glob,
i s-au donat globule temperate.

Fost-au și alții, prinși de po.(punct) virus
(exemplu: Bogdan Stavăr, glas voinic)
și rău ce ne-a părut (plâns-am un pic),
când Ameli-a citit ultim papirus.

Au pus la soare-n corzi plânse moraluri
și ne-au cam captivat, pentru vreun an,
auditoare, Duță zis Răzvan
și Vertical Axinte-n recitaluri.

Nu-i de uitat, nicicum, francofonia
ce ne-a cuprins pe toți, la unison,
(uitând buna româna), de bon ton
ce fost-a Pavelescu Ștefania.

…………..
S-au stins luminile, pe-un dop de plută
Alma scria și-apoi tăia cu fler
40 nume-n listă(-a lu` Schismdler)-
pentru coc-tail (și voiau vreo …sută).

Unii-am ajuns târziu de tot la masă
cam fără loc și mai deloc antreu,
(antrenul s-a lăsat și el cam greu)
așa c-am stat în ușă, către casă.

(„- Bine-ați făcut”, gemeau unii „– Minciună!
Sfruntată” le-am răspuns, știind(?) ce zic,
„- Taci, bine că n-ați de gustat nimic,
că erau fierte toate-n …mătrăgună…”

Striga înspăimântat și Liviu Nanu:
„- Băă, nu beți vin-ii acru și e cald!”
Și l-am crezut, deși el, pe sub fald
de draperii, golise damigeana.)

În sală blitzuri făceau caznă gropii
de prin memorii ce vom deveni
atunci când arcul vremii greu ce ni-i
întins-a coarda și-adunat-a popii.

Distracția cea mare fost-au iară
schimbările, pe file-adânci, de scris,
ce-l mângâie-acum gândul cel deschis
de ce prietenii ne adunară.

Când toaca a bătut, spre neatente
ore de vârf, cu noaptea felinar,
o boare l-a zburat pe cronicar
spre litera re unde re curente…

`Ãst hrisov lunguieț chiar fu aflat
-semnez, io, daedalucius scaievola-
când mă plimbai azi pe Bahlui cu vola,
în corp de damigeană cu fund plat.