Maria Prochipiuc

...și în sfârși a ajuns acum mai târziu, dar aducând tot atâta bucurie în mâinile domnului Mitica, zis și nea Genu și ... din motive independente de noi abia azi am descoperit în Inbox scrisoarea de la Lory și am considerat că după spusa : niciodată nu e prea târziu! merită să fie așezată acolo la locul ei. Cu mult drag de voi. Știu că mă veți înțelege!

Consider că niciodată nu este prea târziu, am numit intenționat materialul trimis de Lory - Scrisoare întârziată, destinatarul acestei scrisorii ( adica eu care am adunat toate materialele pe pagina mea)am primit materialul de la Lory când eram poate mult prea departe de voi și am considerat că nu trebuie să-l las acolo în Inbox acum când l-am găsit, ci să-l pun la locul cuvenit. Multumiri tuturor pentru înțelegere!

Versuri care m-au fascinat, nu numai la auzul lor citindu-le ci mai mult tragismul lor, dupa citirea acestui poem
care cuprinde in el atata tristete, mi-a sunat in inima pentru o vreme clopotul de arama care poarta in sunetul lui bocetul acela sinstru al despartirii. La fiecare plecare si pentru fiecare varsta clopotul acela are o muzica aparte
aici la tine muzica clopotului nu mai mangaie, ci provoaca durere, durere fara mangaiere. E una din senzatiile
pe care le-am avut la citirea acestui text.

Realizari deosebite: tot poemul, fiecare vers e un tablou, tot poemul reprezinta 16 tablouri suprapuse, sunt imagini care ti se contureaza sub priviri, descifrez aici la tine o expozitie de tablouri reprezentand doar o persoana in diverse ipostaze.

Ma bucur aici si acum chiar in acesta tristete apasatoare, fiindca doar aseara cautand un text semnat Lory , pentru a-l aseza in pagina mea, la esul pentru Genu am constatat ca pagina ta era goala, de ce inca nu stiu, dar ce conteaza e faptul ca acum esti aici. Bine ai revenit!

Dora - mai sigur este vorba uneori de imposibile cuvinte, atunci când îți este frică să spui ce simți, atunci când te simți mereu dezamăgit, nu că te-ar dezamăgi, ci fiindcă asta e firea ta. Sufletele care se simt își transferă unul altuia starea, și să știi că legături tainice ne fac să simțim aceleași lucruri, ne mirăm fiindcă știm sigur că acele cuvinte spuse de celălalt ne aparțin , doar că tu nu ai apucat să le spui. Eu rămân să aștept ca timpul să schimbe gândurile, încă mai număr în tăcere.

Sorin, dragule, a trecut destulă vreme de când gândurile și cuvintele mele ți-au făcut cu mâna, e bine că măcar acum ți-ai îngăduit privirea asupra lor. Îmi place pironirea privirii între cuvinte, și eu am rămasa tot cu privirea, dar undeva spre o ușa care o așteptam să se deschidă și să apari acolo la casa Eliad, dar nu a fost să fie, apoi a urmat Rarăul și tot așa , oricum e bine că ne putem revedea din când în când printre versuri.

Mădălina – te-ai ridicat frumos pe culmile destinului chiar dacă întrebările și uneori răspunsurile ni le punem singuri, chiar dacă așteptăm pe acel cineva să rupă dezastrul tăcerii, chiar dacă absența e doar figurată, e sigur că dincolo de tăcere e totul, nu-mi place tăcerea, e cel mai greu lucru pe care îl pot suporta…și vrem nu vrem oricum timpul e cel care ne împarte între visuri și realitate… și sigur vommerge mai departe, vom trece dincolo de freamătul gândurilor, vom aștepta clipele, ne vom bucura de ele și vom porni spre veșnicie…

Marinela – la nedumerirea ta referitoare la steluțe, nu am ce spune, cel mai important lucru e doar ca tu sau Madalina , Dora , Sorin… ați făcut popas aici printre cuvintele mele, important e faptul și mă bucur mult când doar un cititor se regăsește acolo, aici stă bucuria, în rest totul e relativ, mă bucur și pentru faptul că ai reușit să punctezi anumite versuri care îmi plac în mod deosebit. A fost starea mea de moment, nici nu m-am gândit că acest poem va fi măcar sesizat, fiindcă era o răbufnire a sufletului , scrisă ca un fel de eliberare a neputinței de a putea face ceva dincolo de noi. Mulțumesc!

Sabina – știu că te oprești doar acolo unde cuvintele parcă te îmbracă și pe tine, ai punctat anumite momente care s-au desfășurat într-o anumită gradație: scrâșnet, plans, și în final răzvrătire prin cuvinte, așezate așa cum mi-au venit de-a valma și poate timpul va reuși să șlefuiască nu numai cuvintele mele dar și gândurile celui pentru care am răbufnit cuvânt, m-am eliberat într-un fel…

Dana – tu ai găsit alte semnificații ale acestui poem, e interesant în felul acesta mă faci și pe mine să mă detașez de stările pe care le-am avut scriind și să intru în altele. Da, ne naștem creștem conduși de alții până la un punct apoi ne conducem singuri , ne alegem drumul după voința noastră, dar drumul uneori e plin de piedici, nu poți singur , dar nci nu accepți pe altul, fiindcă nu ai încredere în tine și atunci nici în celălalt, de aici a pornit starea poemului. Referitor la : Lacrimile norilor-ploaia, simbolul lacrimilor, al sufletului(nori, suflet-efemeritate) care plange. O idee cam des folosita, dar frumoasa. Toate cuvintele au fost folosite, eu nu-mi fac dicționar de cuvinte foarte des folosite sau mai puțin folosite, ci știu sigur că doar eu în acel moment am simțit lucruile acelea și am pus cuvintele într-un mod unic ( sper să nu te deranjeze sinceritatea mea) îți mulțumesc pentru toate cuvintele, fiindcă din tot ce se spune se poate învăța.

Maria - ai punctat diverse versuri, care par a fi acelea în jurul căreia am construit alte si alte versuri, dar mai ales am pus acolo multe sentimente.
Victor – tu ai încercat să pătrunzi mai departe de cuvintele mele, ai ajuns să te transpui chiar sentimentului pe care l-am avut atunci când parcă am aruncat la întâmplare cuvintele sperând că după ce le voi așterne pe hârtie voi reuși să mă liniștesc, dacă s-a întâmplat lucrul acesta nu știu nici eu , ci doar că acet poem reprezintă pentru mine ceva important ,. Ceva care e încă ascuns după munți de tăcere, tăcere de mormânt, dar nici măcar mormintele nu tac fiindcă de multe ori înfloresc cele mai frumoase flori. Tu nu ai interpretat numai poemul ci ai încercat mult mai mult, cauți să-mi descifrezi sufletul, asta ai făcut și nu e prima dată.

Emil – un cititor nou pe pagina mea, frumos interpretat titlu, care spui tu contrastează cu nemărginirea sentimentului, și iar îți pot da dreptate, acest sentiment exprimat e un element premărgător durerii, și totuși nu cred că e o pierdere de timp , dacă nu ne putem exprima sentimentele, dacă ne este rușine să le spunem pe nume e doar pentru faptul că nu ne putem iubi pe noi ca să nu-i facem pe cei din jur să nu sufere. Te mai aștept, interpretarea ta mi-a deschis alte perspective, asupra unor sentimente pe care nu le-am conștientizat în momentul scrierii, dar ele erau acolo.

Constantin – mulțumesc pentru apreciere, după cum am săpus, nu steluțele mă încurajează pentru ceea ce scriu, ci faptul că tu te-ai oprit aici la mine, ai lăsat semnul aprecierii.

Corneliu – frumos definit: singurătate și destin, așa suntem uneori, ne mulțumim chiar și cu absența celuilalt, în rest să auzim cu toții numai de bine!

Un gand la întâmpinarea acestor 12 poeme dedicate, care conțin în ele frumusețea sufletului așezat pe ramuri de măslin, îmbobocind din fiecare gânduri de înâlțare spre inimile celor dragi nouă.

Un adevăr fundamental al existenței: orice persoană născută în această lume, reprezintă ceva nou, ceva care nu a mai existat niciodată înainte, ceva original și unic, și este datoria fiecărui om să știe că nu a existat nimeni ca el în această lume.
Si …: vă iubesc pe toți. Fiindcă voi sunteți aproapele meu, așa că îmi exprim libertatea gândului și vă spun: iubesc poezia din voi și pe voi!

Cand am facut eu comentariu nu stiu sigur daca era imaginea, dar nu cataloghez un text după persoana, și ca o paranteză: sunt foarte mulți de pe site pe care nici macar nu i-am comentat, dar daca am aflat ca e o zi importanta in viata lor nu i-am lasat s-o uite, uneori am făcut bine alteori nu, așa că, acum nu știu ce să cred, iau totul ca o glumă... oricum nu îmi voi schimba decizia. Toate cele frumoase! : ))) sau : ((( ???

ingramadit sub talpi murdare de praf
pamant
a ratacit alb la poli
se aduna uscat peste noi
fara cuvinte
e mut
asa cum il stiu
ingroapa si dezgroapa cand vrea
pe unii
tacut
se spune ca scrie istoria
macar atat sa faca
un mut – din pământ suntem făcuți și-n pământ ne vom întoarce, ai dreptate în ce spui tu aici, dar vreau să dezvolt un pic mai mult ceea ce eu interpretez, această muțenie a pământului uneori e transformată intr-o cană din care te înfrupți așa la zile mari undeva într-un beci lângă un butoi din care curge ca un cântec balada strugurilor ajunși licoare. Apoi tot din muțenia pământului se fac niște instrumente muzicale care scot niște suntete de bucurie sau tânguire... Vezi câtă muțenie ascunde acest mut?

Reformulez:

îngrămădit sub talpi murdare de praf
pământul rătăcit în alb la poli
se adună uscat peste noi
mut
așa cum îl știm
dezgroapă și îngroapa când vrea
tăcut
scrie istorie
măcar ataât să facă
un mut

peste plita încinsă a cerului trag norii
plâng
să-mi curețe durerea de pe carne
s-o simtă
acum
cât încî-l mai pot călca
si-i pot spune
acum
nu-s mut

doar acum
să știe
ca într-o zi
am sa fiu
...mut
și n-am să-l mai calc
voi fi doar
durere din durerea lui
pamant din pamantul lui

să știe
doar atat
voi fi și eu pământ

Eu doar propun, restul îți aparține.

Admiratie si mai ales recunostinta, ca avem printre noi oameni de la care avem ce invata. Citesc mereu articolele, dar de fiecare data nu stiu de ce nu las semn, azi mai ales voi lasa semnul admiratiei pentru tot ce faci pe tarmul literelor. Nu comentez articolul, nici macar modul in care este scris, ci doar spun ca meritul iti apartine!

Un poem delicat pierdut sub umbra unei nopți care dezbracă dincolo de cuvinte frumusețea florii de tei în mirosul parfumat de ploaie, tu ca un cristal, mereu în altă culoare, având uneori culoarea insomniilor, alteori primirea iubitului cu inima descheiată cuvinte către zile și nopți de acum și …

Am citit si cealalta scriere a ta, se pare că ai intrat pe poezie după multe lecturări și ți-ai început activitatea cu anlize, e de bine să știi, că de poezie cine mai știe...Mă surprinde testul acesta, dar probabil este mult mai bun decât altele care stau la atelier, dar fiind la început de drum ( aici?? )eu iți sun bun venit și multă inspirație!

Da, se pare că poemul tău a rămas undeva în așteptare nu pentru faptul că nu ar fi bun, ci probabil din alte multe motive, pe care uneori le ignor, mi se întâmplă și mie foarte des, fiindcă postez poemul și-l las în voia lui să facă el ce vrea și dacă este prea cuminte rămâne așa... Ei, să nu înțelegi că mă intrigă faptul acesta, dar e totuși o stare… Poemul acesta l-am citit încă de la postare și ce m-a surprins e faptul că într-un timp atât de scurt ai crescut, ai crscut în versuri, ai construcții de imagine deosebite, azi nu mă voi opri direct pe versuri ci iau în considerare întregul. Întregul e foarte bine construit și apoi dacă nu aș avea imaginea, eu am făcut abstracție la început de ea, deja din ce-ai scris tu aici aveam tabloul în față, ca apoi privind imaginea să-i găsesc doar câteva deosebiri. E un poem foarte bun, merită pus chiar la recomandate, dar putința mea …

DoraDani – dincolo de mine e prea mult gol, dincolo de noi e o lume care ueori te fascinează, o lume pe care încerci să o înțelegi, o lume care nu te înțelege, rezolvi mai ușor totul, dar când lumea din tine e plină de atâtea, acolo începe deja o luptă. O lupta da, important e să știi cu cine te lupți, cu eul, cu suferința, cu neputința, cu neînțelegerea, cu ce oare te mai poți ajută să știi că poți ajută pe cineva??? Mai mult ai intuit tu...

pleata copacului plânge vara în boabe roșii
păsările trec peste cântecul rubiniu al vinului
peste rochiile înflorate a nu mă uita
peste durerile demult purtate de somnul lumii
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
poalele cerului să-ți facă îmbrăcăminte umerilor
îngreuiați de spuma râurilor trecătoare
durerea mistuită va fi purtată în eleganța soarelui
zugrăvind vălătuci de bucurie printre
fantasmele ce ne macină gândurile
fără vlagă păsările mușcă lumina
neclintită de vreme-ndelungata

hai să vorbim încet
absența să ne țină loc de răsuflare
să scrim cât mai departe de noi

Pentru toata activitatea ta pe poezie și mai ales pentru ziua ta, aprind lumina, fiindcă știi bine că am vrut să o petrecem în cu totul alt mod. Când ți-am citit comentariul la eseu... e mult prea mult, știi că suntem două jumătăți
Pentru revenire!

Azi am numărat poate nu numai un sfârșit, poate fi și un semnal de alarmă cum spui tu, nici nu ai de unde sti pentru ce și mai ales pentru cine, inima mea are atâtea intrări încât ți-ar trebui mult timp să cauți și mai ales să descoperi, cine știe fiecare numără sau nu, oricum timpul se scurge, oricum clipele uneori devin ani, alteori zilele trec precum spuma, acesta era poemul zilei de Ieri, dar e bine că l-ai asociat și zilei de Azi(nu stiu din ce motive nu am putut intra pe poezie, cred ca a fost ceva tehnic) M-ai găsit așa cum sunt, dar poate mâine … da și mâine va fi un azi…

se dezvelesc în văzul lumii apele
fără-ntrebări - dezvelirea apelor, frumos folosit acest dezvelit, de fapt încerc să te regăsesc, a trecut destulă vreme de când aplele s-au tulburat, probabil din cauza vitregiilor vremurilor sau de ce nu a lumii din noi. Această dezvelire mi se pare deschiderea ta spre realitățile existente, unori chiar fără întrebări.

nerușinându-și printre nori agapele
ca întâmplări – ei, agapele e un cuvât destul de incitant pus aici, luând cuvântul cu semnificația lui și așezândul aici se pare că te referi la agapele cerului răzvrătite în incertitudinea norilor.

și ziduri și ferestre printre degete
ni se tot scurg –aici e totul foarte clar, se pare că incerci să descrii tablourile acestea care se năruie sub privirile noastre, dar neputincioși, doar le privim fără a putea face ceva.

uitând s-oprească ora sau să pregete
dinspre amurg – desigur că uneori amurgurile aduc și liniște, dar aici la tine și mai ales luând realitățile, nu numai orele contează, ci chiar clipele.

se macină în mori sufletul pietrelor
întru păcat – și piatră și zid și ființă și tot ce mișcă uneori nu numai păcatul dar pornirea acelei mori,duce totul spre distrugere.

Mă opresc aici la mijloc de poem fiindcă poate mai vrea cineva să-și exprime opinia, nici nu știu dacă interpretarea mea până aici a cuprins această stare de incertitudine care există în fața declanșării naturii…

privirea în două căuta un vârtej
lent tăiam o singură apă
marea era doar o simplă-ntâmplare
să simt sângele alergând peste stânci
poate că era spartă inima
și nu mai aveam albastru fără pleoape
Descopăr aici o Dora putin apatică o stare așa de sfârșeală, lent taiai, iar marea, doar o simplă întîmplare, nu încerci nici o implicație, nimic parcă nu mai răspunde comenzilor, totul e așa, doar o presupunere și o întâmplare la care privești ca la un tablou fără măcar a da privirii libertatea să croiască visuri.

Strofa a doua o începi cu acel poate, care are un rol de incertitudine, nimic nu este definit ca stare, parcă nici măcar nu te interesează ce se întâmplă privești totul cu ochiul stăinului din tine, apoi încercă să aduni măcar visurile și să faci din ele bulgări, celălalt are un rol infim în toată această stare și mă opresc fiindcă nu-mi lași nici o portiță a crede că mai există ceva…

langa spirala lemnului ce-si pierde lumina-n intuneric- Uite așa voi începe cu primul vers , care api închide cercul, mă duc cu gândul spre coloana infinitului, e și acolo o spirală a gândului celui care a vrut să facă legătura între cer și pământ, aici dacă fac concordanță cu imaginea e scara spirală care duce undeva, care reușește totuși cu lumina ei să străbată întunericul, întunericul acesta poate fi și cel din noi.

umbra inteleptului sprijina fereastra timpului – acest vers îl pot considera de sine stătător din acest vers poți construi o imagine, un tablou care, chiar dacă fereastra este folosită în diverse poeme, aici are rolul ei aparte, ca fereastră a timpului.

ascunde ganduri intre degete noduroase- degete noduroase, e semnul maturității depline a cioplitorului în timp, a artistului care desenează gândurile sub diverse forme.

la capatul lor o coasta rupta intarata vatrai- e,i aici e tot misterul, coasta ruptă, o fi coasta din care Creatorul a modelat chipul celei care a ridicat omenirea sau poate e ceva care i s-a întâmplat creatorului, aici e semnul de întrebare…

rugaciunea aprinde foc- spus direct fără metaforă dar cu efect esențial, rugăciunea e cea care mută și munții din loc, există un pasaj undeva care… și apoi totul depinde de credința fiecăruia…

scantei matura trepte de-un pas spre poarta gnomului – un alt vers pe care îl pot considera de sine stătător, scântei , lumină și acest măturat, există ceva care trebuie poleit în lumină și acea poartă care poate avea diverse semnificații.

deschide doar crapaturi de-o pensula spre miezul zilei- pentru versul acesta meriți toată considerația și totuși aceste căpături asociate cu dimensiunea pensulei au a semnificație deosebită pentru mine, fiindcă lucrul acesta nu se întâmplă decât în miezul unei zile.

pastrator al intelepciunii ascunde taina in barba-i alba – ca o declarație acest vers, iar foarte simplu, conține în el o parte din mesajul poemului, desigur că doar barba este considerată de unii ca o înțelepciune dar faptul că ai accentuat cu acel alb, mesajul este foarte clar.

Celelalte versuri încearcă o așezare a poemului și iar interesant este versul: comorile dorm la un gand de lume.

Amintiri aduse nouă într-un fel anume, un fel de a cuprinde lucrurile și un fel meticulous de a organiza poemul într-o gradație debordantă. Mereu în poemele tale descopăr un spațiu situat între două realități care ar trebui să se respingă, dar aici la tine se contopesc. E o linie subțire de tot care separă plinul de gol, purul de impur și… vrei să treci hotarul acela, dar totuși stai și contempli, poate se mai poate reface ceva. Pornind de la viziunea aproape gravă a acestui poem nu renunți la o anumită dorință de seducție, e o anumită grație a jocului de cuvinte. Un poem cu o anumită aromă de sfârșit de cuptor

Dragă Daniela- Dora, te-am schimbat cu alt nume, dar tu știi bine că totul a fost din cauza vitezei cu care se derulează anumite lucruri, acum am ajuns și am corectat și la tine si la Nancy, dar indiferent ce nume am vrut eu să schimb voi sunteți recunoscute mai ales prin ce faceți. Cu tot dragul de voi și mai ales de cel care este sărbătorit astăzi. Uneori informațiile vin de unde nu te aștepți...

Nicodată nu citesc comentariile abia după ce postez comentariul meu fac acest lucru se pare că sunt a doua persoana cu o astfel de cerere, atunci înseamnă că nu am gândit doar eu și e de bine. Să ne revedem pe texte cu tot binele