Maria Prochipiuc

Când femeia umblă la icoane sigur bărbatul își îneacă amarurile doar închipuite în licoarea altor ochii poate mult mai albastri decât verdele.
Și când ultimul pătrar al lunii se răsfrânge în ciobul de oglindă, el bărbatul își numără pașii pe cărări neumblate.
Cînd zorii zile clipocesc la răspântia timpului, ea femeia cu ochii nedormiți își caută bărbatul printr-o livadă unde copilele își dezbracă vesmintele petale…

Mulțumesc de semnul tău lăsat aici sub formă de versuri, mă văd copil printre rândurile tale pe ritmul acela de doi timpi, apoi tăcere mânuită doar de verdele cireșelor înfrunzite le urchi. Îmi plec umerii spre cioburile din oglindă încercând să refac întregul dintre tine și mine, dintre mine și voi.

Magdalena – o percepție deosebită, cam așa mi-am imaginat… pe noi în această lume încercând deslușirea zilelor, trecere prin timp și împreunându-ne cu el, ca în momentul următor să ne simțim înafara lui. Zile și nopți ale unor căutări, căutări pe care trebuie să le găsim doar în noi. Ne clădim labirinturi din care nici noi nu mai știm pe unde am intrat, rătăcim în căutarea sinelui sau cine știe…Ne amestecăm în pământul din care ne-am plămădit și uităm uneori să privim cerul în imensitatea lui și că legătura dintre cele două, între cer și pământ este omul. Ce frumos ai perceput starea de vânt, de fapt toate aceste fragmente la care le-am dat câte un nume sunt stările noastre rostogolite prin viață și nu ne trebuie decât să visăm ziua de azi în cea de mâine.

Dorin – să-mi explic titlul? Știu eu, tu ai dreptate nu se potrivesc, doar daca le iei semnificația directă, știu ce înseamnă hermeneutic, păi da și de aici aceste tânguiri sfâșietoare, nu-ți trebuie decât să le descoperi sensurile mult mai departe de cuvinte. Dacă ești interesat de titlu, înseamnă că eu mi-am atins scopul în ce-am vrut să exprim. Ei aici cu finalul nu ai cum să mă atingi, finalul nu este al meu, sunt versuri ale unui autor consacrat, care a și plecat dincolo, de asta sunt italice versurile, uite vezi cum ai căzut în plasă? Exemplul tău îl poți duce într-un eseu și să-i studiezi versurile autorului încercând să demonstrezi stângăcia exprimării. Dacă ești interesat îți pot da numele autorului

Domnule Anton, vin și eu acum la spartul târgului, sunt mereu pe ultima sută de metri, nici nu știu ce aș putea spune: rup petalele unei păpădii deja uscate și mă întreb: mă iubește, nu mă iubeste, a nu, iar am intrat pe partea patetică a liricului, revin și mă întreb: merg, nu merg…? Nu zic nimic, doar am vrut să știi că sunt și eu pe aici, așa îmi place mie să fiu ultima și sper măcar să fiu ultima, dar cine știe… aici nu te felicit, fiindcă îmi place mirosul hârtiei cu semnatura lui Liviu Nanu!!

Pentru fiecare din noi, cei de aici din marea familie a poeziei.ro, evenimentele de acest gen ne aduc o mare bucurie. E lucru mare să ai în jurul tău oameni care să te susțină, să te ajute cu un cuvânt. Da, și cum spune Daniela, un singur prieten face uneori cât o mie.
Felicitări vouă și mulțumiri Alinei pentru faptul că ne-a adus această bucurie. Aseptam o lansare??

Zbor de păsări negre din clopotniță de stele
Cântece de privighetoare
Răsunet de suflet pe pietre albe de marmură. – Clopotniță de stele cu zbor negru, e aici o combinație care îmi dă de gândit, reunit cu cântecul privighetorilor, să fie zborul acela alb al sufletului spre înățimi, în sunetul trilului de privigetoare?

... și bine ai venit, multă inspirație!

Mai întâi îți spun bun venit ! Sa ai inspirație și să poți așa cum ai început să îți înșiri gândurile sub ce formă crezi că te definește. Interesant dialogul tău, poți construi mult pe această formă, am citit și celalalte două texte, aici e un atelier... mergi înainte!

Iti urez multă inspirație și bun venit în sânul familei poezie.ro.In rest sa auzim doar de cele bune!

locul plin de umbre se ridică și pleacă
însetat și flămând pentru felia de vise
gândeam să-l supun tăcerii dar
m-am trezit între gând și cuvânt cumpănind bătăile inimii
și mi-a plăcut demult un munte
stâncile coțuroase mi-au rupt degetele
mi-a plăcut odată un cuvânt
nestingherit mi-a călcat timpul
strivindu-mi lumina din zori
niciodată nu am știut să aleg
mă răsfăț acum cerc de lumină
în văzul lăuntric
tu

cineva și-a uitat sufletul la marginea drumului

Rupturi parca a unor stări sau poate mai potrivit ar fi meditații interferate cu amintiri personale : Dumnezeu era unul, pauza dintr-o conversație. Structura acestui poem e de sonată, vers limpede și abrupt: îmi pregăteam sufletul într-un bordei împletit din nuiele, înconjurat de nepoți, răsucindu-mă pe câte un călcâi după eclipsele de lună.

Frumos versul tău așezat așa undeva între vârful degetului și vârful inimii loc pe unde serafimii își fac promenada de seara sau de…iar tu treci de la un vers la altul în marșul acela cadențat de undeva dinspre ieri spre mâine, repetarea unor cuvinte dă o frumusețe deosebită, dar mai ales descrie starea în care te afli.

ieri m-am cerut in
permisie.
am imbracat perechea ta
de ganduri
si-am golit buzunarele de tot maruntisul
trecutului.- o frumoasă aducere aminte îmbrăcând gândurile și uitând tot ce ar fi putut fi urât prin buzunarele trecutului, e aici o dorință de sinteză și care constiuie motivul poemului. O realitate spusă într-un mod cu totul deosebit care dă frumusețe versului. Se pare că sunt într-un prim popas aici la tine. Încerc să te descifrez dintre rânduri, dar mai ales din spatele cuvintelor. Ultima strofă aduce esența poemului: lasati un mesaj dupa BEEP!”

Carmen Mihaela – trecerea ta pe aici mă bucură, deasemeni și concluzia că: ziua de mâine va veni ca un fur…văd că ai parcurs fiecare stare: ziua , pământul…e și o căutare spre cele patru puncte le putem numi și cardinale, desigur că de acolo din text nu lipsesc cei care se preumblă pe acele coordonate.

Victor- nu te recunosc în postura de a trimite spre recomandate un text, dar se pare că te-ai simțit în largul tău pe acolo și sunt stări pe care le trăim fiecared din noi și așa cum ai spus e precum viața, tu ai înțeles cred că acelea nu sunt titlurile unor poeme, ci reprezintă trecerile noastre. Mă bucur din nou că se deslușesc ființele care însuflețesc totul.

Daniel cel înalt și atletic – ohooo, de când nu ți-ai oprit tu pasul pe la un text de-al meu, de pe vremea berbecilor, cred, să înțeleg că sub influența filmului și a muzicii, poemul meu ți-a dat acea stare? Mă bucur că vibrezi la acest poem și că de la un film bun nu ți-ai denaturat starea cititnd aici la mine, ci din contra văd că te împletești cu verdele pădurilor sub zbaterea vânturilor, fremătând odată cu ziua și noaptea. Mulțumesc și eu pentru darul tău de trecere și de a lăsa un semn într-o îmbrățișare poetică. Mă interea foarte mult cum este perceput acest text, tu ai reuși doar un pic să intri în miezul lui… e bine și atât!

Fiecare proza a ta este o provocare pentru cititor: Duminică luăm apa, se-nsoară zănatecul ăla de Costică și oamenii or să fie ocupați, n-or să fie buluc pe iaz. Începi molcom, în felul acesta verifici și selectezi cititorul dacă este interesat de ceea ce scrii. Cel care are răbdarea și curiozitatea lecturii are norocul să parcurgă o proză construită cu rafinament. Ca scriitor de proză ar trebui ca textul să fie lipsit de metafore, dar pe ici pe colo se mai strecoară câte una, poate liricul își spune cuvântul: O muscă se-nvârte neîncetat pe la nasul meu. Vreau s-o sleiesc și abia mă abțin.

Desigur că lectura aceasta nu antrenează atât de mult cititorul, parcă ar trebui să-i mai dai un pic de umor sau să vii cu ceva care să frapeze, eu citesc pasaj cu pasaj si comentez cică, și ce-mi văd ochilor, am presimțit de la început că tu ai felul tău de a atrage cititorul pe ultima sută de metri. Toată enigma lecturi stă în partea a doua în acea notă de subsol. E interesant! Realități aduse în stare aproape brută, așa cum s-au întîmplat, doar sfârșitul ne duce spre poveste și e foarte important acest lucru.

Câteodată, dar doar câteodată – da, așa este ni se întâmplă să ne prăbușim nu în altă parte decât în noi, acolo unde descoperim alte lumi, ne descoperim pe noi în alte posturi decât ne cunoaștem, e universul nostru dar și al celui pe care uneori îl credem centrul universului nostru. Descriptiv poemul tău, dar îl consider un început bun.

e greu să-ți descriu, îmi spunea. apoi împărțea cărțile de joc, împingând cârduri de somoni împotriva curentului. - e o formă care parcă începe să defineacă conturul portretului tău, te știam altfel, dar nici acestă formă nu te dezavantajează, îmi place, am exersat și eu în ea, îți dă acea stare de curiozitate să descoperi lumea de dincolo de cuvinte. Excepțională este sugestia picturală: moartea se întindea ca o pată de igrasie pe un perete alb. prinsă în capcana câmpului magnetic, crestată cuneiform în câte o lichefiere gălbuie sau baricadată în înclinații firești. Există aici o incifrare a semnificațiilor, trebuie să cauți să pătruzi ermetismul frazelor vers: și spațiul se deschidea în așchii țepene. o aromă de cărți vechi rasucindu-se în broască ne călea singurătatea, ornată cu trofee.
Încerc să fac acorduri între cuvinte, din răsucirea gândului, unde în altă parte decât în matricea verbului? Tu dărui sclipiri sau adâncimi: El lăsa din mână roata grea, înregistrată sub un număr de inventar. statornicea între noi un soi de sfială comună, cu mâner de argint. în zile cu soț purta la cingătoare un exemplar din specia romanticilor. în celelalte un ghem de femeie bizară. Nu știu dacă asta va fi formula la care te vei opri, mai ales că un sigur vers poate fi scris în alte două, trei feluri, depinde de felul de intonare a frazei poetice: nici un strigăt, dincolo de noi lumina lumânării ca o harpă. Introducerea semnelor de punctuație dă o altă nunță, îți dă senzația plinului...

despovarati de frunze arborii par oameni de rand. – pornesc de la primul vers, numai pentru el mi-aș fi oprit gândul, doar să contemplu frumusețea cuvântului. Acest vers propune o filozofie întreagă, e ca un proces de conștiință, al contemplației abstracte în favoarea cuvântului, într-o totală consonanță cu ritmurile vii ale naturii. Exprimarea directã a stărilor sufletești le transferi elementelor naturii: arborii, folosești simboluri obiective pentru a exprima complexul: cand ies din casa imi vine sa zic: -hai noroc1 / ce mai faci? singur azi? mai singur ca mine? / si-apoi imi var adanc mainile in buzunare, al dracului de frig zic / al dracului imi raspunde si el strangadu-si ramurile mai aproape de trunchi.
Poezia ta umanizează, prin acest procedeu scoate în evidență aspirația ființei umane spre absolut, ceva între trăire și redare, într-o sinteză în care gândirea se transfigurează luând forme concrete: ard de la radacina pana in crestet si-apoi am nevoie de plamani sanatosi sa ies din iarna asta, trebuie doar o intuiție a esenței, desigur că abstractul își spune cuvântul parcă prin răceala versurilor: dar nu-mi spune nimic tace si tacerea lui ma doare si pe mine de cate ori ma scutur in spasmotice accese ;
Se răsucesc în versurile acestea, neliniști ce denotă din punctul meu de vedere o fire romantică: hai, vii la un ceai ii spun in cele din urma si el rade / om vedea poate mai tarziu imi zice el privindu-ma banuitor.

Poezia devine un puternic antidot împotriva singurătății. Unele imagini cu dublu sens: Fara tine pe la colturile sufletului meu paianjenii si-au tesut plasa / Si amintirile au mucegait si florile au primit miros de ranced. Descopăr aici zigzaguri și serpentine în aducerea aminte a unei iubiri: Ne-au rastignit visele ca pe Iisus un poet isi taie venele cu aripa unui fluture / Un curcubeu ros de molii pasarile au aripile unse cu smoala. Versurile sunt ca niște poze, iar atmosfera abia schițată, fiecare vers pare o introducere în lumea autorului: Si ploaia cade infernal ca-ntr-un diluviu biblic aducand cu ea tuberculoza; reperele sunt uneori estompate: Hoitul unui trandafir sfartecat de propri spini un pian ce-si plange Nocturnele. Textul este deschis, iar cuvintele dezgolite: Tu mai frumoasa ca ingerii lui Rafael mai pura ca apa unui ghetar tu zana verde din absint. E aici la tine o suprapunere de tablouri, o confesiune exprimând direct năzuințele sufletului: Curand degetele noastre se vor impleti ca iedera pe un mormant. Peisajele cuprind în ele aspirații poetice, imaginare: Cuprins de un delirium tremens imi pare ca facem dragoste cu o pasiune animalica / Intr-un iad sfant al sinucigasilor pe un recviem inchinat iubirii...

dimineața este oglinda venețiană în care descoperă
lumea celui adormit în visul ei
neașteptat – încep de aici, poate din cauza oglinzii, am mai citit azi un text tot cu o reprezentare din oglindă, e aici o stare de plutire domoală în lumea învăluită de vise. Când ființa iubita lipsește, visul devine o prezență mângâietoare, o amintire. Visul și oglinda devin limbaje tainice ale exprimării.
Descopăr imagini cu putere de evocare vizuala: în camera ei nu se intră decât cu o cheie a frumuseții
Cuvântul se \"picteaza\" precum lumina, prinzînd acele simbol al luminii interioare, a omului ce simte mișcarea din universul celuilalt: ultimul plic scris cu litere aplecate mici accesorii fără de care / nu și-ar mai întâlni chipul în ochii bărbatului. Desprind de aici nu numai viața lăuntrică a versului, dar mai ales a poetei.

Bine ai venit în sânul familiei poezie.ro! Îți urez mult succes și inspirație.