Poezie
Stare hermeneutică
unasutăpatruzecidezileșinopțiși...
2 min lectură·
Mediu
***Ziua
pline de remușcări zorile se retrag pulsând cuvintele pe altarul necredinței
demult a cântat cocoșul ziua se dă în leagăn prevestind candoarea
trupul își plânge răstimpul nopții în zigzagul pasiunilor neîmplinite
argumente ale absurdului într-un paradis demult pierdut
instinctiv lumina strălucește desenînd pe fruntea doamnei cunună de ploaie
inima ei adăpostește exilul atâtor generații
peste durerile demult purtate de somnul lumii
mereu la sfat
ne potolim tăcerea sfârtecând
zidurile ființei
mă străbați până la țipete
***Noaptea
tainic își deschide porțile căutătorilor de vise pe perete
secundele aleargă una câte una pentru fiecare noapte tu eu eu tu ne
răsuflarea pădurii scârțâie peste acoperișul înălțimilor
undeva se sfârșește eternitatea
cu inima depănată ghem rătăcești prin jungla trupului meu
durerea își îmbracă rănile cu rădăcinile înăbușite de toamnă
pe-o lespede
semnul timpului meu
***Pamântul
ploile au zdrențuit veșmintele spre adâncuri
cerul își răzbună frământările îmbrăcând haine de rouă
e vremea lui Noe
blesteme prăvălite peste tot ce este viu
genunchii sângerează înroșesc pământul a rugăciune
mâna domnului cuprinde lanurile de grâu
nu se mai știe
acolo e pâinea vieții
ne așezăm la marginea apei deslușind chipuri printre crengile moarte
mereu vor veghea sentimentele
dragostea tresaltă încovoind cuvintele
învinețind totul în noi
***Cerul
cerul își deschide altarul mirosind a tămâie și lumânări
clopotul cel mare trimite semnale de bronz spre o parte a lumii
cel mijlociu memorează notele acute cântate de degete feciorelnice
se-ntredeschid bolțile de lumină în duioșia unei raze rănite
soarele (singur și gol în straie de vis) amețit își uită locul în imensitate
aruncă asupra lumii durerea mistuită
zugrăvind vălătuci de bucurie printre
fantasmele ce ne macină gândurile
***Vântul
negru își face loc la răspântii
cu glasul la jumătate îngroapă țipătul pădurii
sfâșie veșmintele
***Noi
hai să vorbim încet
absența să ne țină loc de răsuflare
să scriem cât mai departe de noi
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
Iar părul tău
Se frământă, stârnind
Un surd și depărtat ecou de strună,
Ba nu-
Era ecoul unui vînt
Încătușat în fund de
văgăună.
pline de remușcări zorile se retrag pulsând cuvintele pe altarul necredinței
demult a cântat cocoșul ziua se dă în leagăn prevestind candoarea
trupul își plânge răstimpul nopții în zigzagul pasiunilor neîmplinite
argumente ale absurdului într-un paradis demult pierdut
instinctiv lumina strălucește desenînd pe fruntea doamnei cunună de ploaie
inima ei adăpostește exilul atâtor generații
peste durerile demult purtate de somnul lumii
mereu la sfat
ne potolim tăcerea sfârtecând
zidurile ființei
mă străbați până la țipete
***Noaptea
tainic își deschide porțile căutătorilor de vise pe perete
secundele aleargă una câte una pentru fiecare noapte tu eu eu tu ne
răsuflarea pădurii scârțâie peste acoperișul înălțimilor
undeva se sfârșește eternitatea
cu inima depănată ghem rătăcești prin jungla trupului meu
durerea își îmbracă rănile cu rădăcinile înăbușite de toamnă
pe-o lespede
semnul timpului meu
***Pamântul
ploile au zdrențuit veșmintele spre adâncuri
cerul își răzbună frământările îmbrăcând haine de rouă
e vremea lui Noe
blesteme prăvălite peste tot ce este viu
genunchii sângerează înroșesc pământul a rugăciune
mâna domnului cuprinde lanurile de grâu
nu se mai știe
acolo e pâinea vieții
ne așezăm la marginea apei deslușind chipuri printre crengile moarte
mereu vor veghea sentimentele
dragostea tresaltă încovoind cuvintele
învinețind totul în noi
***Cerul
cerul își deschide altarul mirosind a tămâie și lumânări
clopotul cel mare trimite semnale de bronz spre o parte a lumii
cel mijlociu memorează notele acute cântate de degete feciorelnice
se-ntredeschid bolțile de lumină în duioșia unei raze rănite
soarele (singur și gol în straie de vis) amețit își uită locul în imensitate
aruncă asupra lumii durerea mistuită
zugrăvind vălătuci de bucurie printre
fantasmele ce ne macină gândurile
***Vântul
negru își face loc la răspântii
cu glasul la jumătate îngroapă țipătul pădurii
sfâșie veșmintele
***Noi
hai să vorbim încet
absența să ne țină loc de răsuflare
să scriem cât mai departe de noi
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
Iar părul tău
Se frământă, stârnind
Un surd și depărtat ecou de strună,
Ba nu-
Era ecoul unui vînt
Încătușat în fund de
văgăună.
084.648
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Prochipiuc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 346
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Prochipiuc. “Stare hermeneutică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/poezie/146063/stare-hermeneuticaComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
intr-o alta situatie as fi ales ca titlu cele trei versuri
hai să vorbim încet
absența să ne țină loc de răsuflare
să scrim cât mai departe de noi
este precum viata poemul tau. intrerupt de vreme, de clipe, de natura si mai ales de oameni. e frumos si-mi place sa-l traiesc. are de toate si e foarte reusit. intre imagini omul se decupeaza putin cate putin prin versurile tale.
hai să vorbim încet
absența să ne țină loc de răsuflare
să scrim cât mai departe de noi
este precum viata poemul tau. intrerupt de vreme, de clipe, de natura si mai ales de oameni. e frumos si-mi place sa-l traiesc. are de toate si e foarte reusit. intre imagini omul se decupeaza putin cate putin prin versurile tale.
0
Vizionam un film japonez in aceasta seara, una din acele seri, iar poemul tau merge perfect cu acest film si muzica lui, da, muzica lui, care te poarta dincolo de flaute si de harfe, te poarta mai presus de verdele padurilor impletite de vant cu cerul, cer in care doi se bat - se zbat, se fac cer, se framanta cu ziua in noapte si ajung zori de lumina pentru tot intunericul din jur. Este, intr-adevar, de remarcat poezia, poetica acestui text, pentru ca, dupa cum spune un vechi proverb chinezesc, \"sentimentele tinute in frau nasc cele mai puternice iubiri\", si, da, aici iubirea trece apa, foc, zi, noapte, noi, eu, tu, si le face una...
Multumesc pentru dar, pentru aceasta imbratisare poetica...
Cu dragul drag,
inalt si atletic,
Daniel
Multumesc pentru dar, pentru aceasta imbratisare poetica...
Cu dragul drag,
inalt si atletic,
Daniel
0
Carmen Mihaela – trecerea ta pe aici mă bucură, deasemeni și concluzia că: ziua de mâine va veni ca un fur…văd că ai parcurs fiecare stare: ziua , pământul…e și o căutare spre cele patru puncte le putem numi și cardinale, desigur că de acolo din text nu lipsesc cei care se preumblă pe acele coordonate.
Victor- nu te recunosc în postura de a trimite spre recomandate un text, dar se pare că te-ai simțit în largul tău pe acolo și sunt stări pe care le trăim fiecared din noi și așa cum ai spus e precum viața, tu ai înțeles cred că acelea nu sunt titlurile unor poeme, ci reprezintă trecerile noastre. Mă bucur din nou că se deslușesc ființele care însuflețesc totul.
Daniel cel înalt și atletic – ohooo, de când nu ți-ai oprit tu pasul pe la un text de-al meu, de pe vremea berbecilor, cred, să înțeleg că sub influența filmului și a muzicii, poemul meu ți-a dat acea stare? Mă bucur că vibrezi la acest poem și că de la un film bun nu ți-ai denaturat starea cititnd aici la mine, ci din contra văd că te împletești cu verdele pădurilor sub zbaterea vânturilor, fremătând odată cu ziua și noaptea. Mulțumesc și eu pentru darul tău de trecere și de a lăsa un semn într-o îmbrățișare poetică. Mă interea foarte mult cum este perceput acest text, tu ai reuși doar un pic să intri în miezul lui… e bine și atât!
Victor- nu te recunosc în postura de a trimite spre recomandate un text, dar se pare că te-ai simțit în largul tău pe acolo și sunt stări pe care le trăim fiecared din noi și așa cum ai spus e precum viața, tu ai înțeles cred că acelea nu sunt titlurile unor poeme, ci reprezintă trecerile noastre. Mă bucur din nou că se deslușesc ființele care însuflețesc totul.
Daniel cel înalt și atletic – ohooo, de când nu ți-ai oprit tu pasul pe la un text de-al meu, de pe vremea berbecilor, cred, să înțeleg că sub influența filmului și a muzicii, poemul meu ți-a dat acea stare? Mă bucur că vibrezi la acest poem și că de la un film bun nu ți-ai denaturat starea cititnd aici la mine, ci din contra văd că te împletești cu verdele pădurilor sub zbaterea vânturilor, fremătând odată cu ziua și noaptea. Mulțumesc și eu pentru darul tău de trecere și de a lăsa un semn într-o îmbrățișare poetică. Mă interea foarte mult cum este perceput acest text, tu ai reuși doar un pic să intri în miezul lui… e bine și atât!
0
Ziua, noaptea, pământul, cerul, vântul și noi între aceste elemente, printre aceste elemente încercând să deslușim rostul nostru și al lor...
Ziua, mereu la sfat adăpostind exilul atâtor generații împreună cu durerile demult ignorate de o lume ce a uitat să se mai trezească.
Noaptea este timpul căutătorilor de vise pe pereții vieții și a celor ce pleacă în căutarea firului din ghemul rătăcit în labirintul din noi.
Pământul este natura supărată de indiferența orgolioasă cu care este tratată și ne dojenește îmbrăcând haine de rouă ca pe vremea lui Noe.
Cerul, această imensitate albastră ce găzduiește clopotele ce trimit semnale ce deschid bolți de lumină în duioșia unei raze rănite... Foarte mult îmi place această imagine! Și bietul soare zugrăvind vălătuci de bucurie printre fanteziile noastre ce nu ne dau pace.
Vântul vieții uneori este neîndurător și sfâșie veșmintele înăbușind glasul ce țipă durerea!
În cele din urmă noi, un ghem de vise rostogolite prin clipele vieții și poate de aceea
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
Mi-a plăcut mult starea ta hermeneutică, m-a întors cu gândul spre rostul lumii....
Ziua, mereu la sfat adăpostind exilul atâtor generații împreună cu durerile demult ignorate de o lume ce a uitat să se mai trezească.
Noaptea este timpul căutătorilor de vise pe pereții vieții și a celor ce pleacă în căutarea firului din ghemul rătăcit în labirintul din noi.
Pământul este natura supărată de indiferența orgolioasă cu care este tratată și ne dojenește îmbrăcând haine de rouă ca pe vremea lui Noe.
Cerul, această imensitate albastră ce găzduiește clopotele ce trimit semnale ce deschid bolți de lumină în duioșia unei raze rănite... Foarte mult îmi place această imagine! Și bietul soare zugrăvind vălătuci de bucurie printre fanteziile noastre ce nu ne dau pace.
Vântul vieții uneori este neîndurător și sfâșie veșmintele înăbușind glasul ce țipă durerea!
În cele din urmă noi, un ghem de vise rostogolite prin clipele vieții și poate de aceea
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
Mi-a plăcut mult starea ta hermeneutică, m-a întors cu gândul spre rostul lumii....
0
Ziua, noaptea, pământul, cerul, vântul și noi între aceste elemente, printre aceste elemente încercând să deslușim rostul nostru și al lor...
Ziua, mereu la sfat adăpostind exilul atâtor generații împreună cu durerile demult ignorate de o lume ce a uitat să se mai trezească.
Noaptea este timpul căutătorilor de vise pe pereții vieții și a celor ce pleacă în căutarea firului din ghemul rătăcit în labirintul din noi.
Pământul este natura supărată de indiferența orgolioasă cu care este tratată și ne dojenește îmbrăcând haine de rouă ca pe vremea lui Noe.
Cerul, această imensitate albastră ce găzduiește clopotele ce trimit semnale ce deschid bolți de lumină în duioșia unei raze rănite... Foarte mult îmi place această imagine! Și bietul soare zugrăvind vălătuci de bucurie printre fanteziile noastre ce nu ne dau pace.
Vântul vieții uneori este neîndurător și sfâșie veșmintele înăbușind glasul ce țipă durerea!
În cele din urmă noi, un ghem de vise rostogolite prin clipele vieții și poate de aceea
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
Mi-a plăcut mult starea ta hermeneutică, m-a întors cu gândul spre rostul lumii....
Ziua, mereu la sfat adăpostind exilul atâtor generații împreună cu durerile demult ignorate de o lume ce a uitat să se mai trezească.
Noaptea este timpul căutătorilor de vise pe pereții vieții și a celor ce pleacă în căutarea firului din ghemul rătăcit în labirintul din noi.
Pământul este natura supărată de indiferența orgolioasă cu care este tratată și ne dojenește îmbrăcând haine de rouă ca pe vremea lui Noe.
Cerul, această imensitate albastră ce găzduiește clopotele ce trimit semnale ce deschid bolți de lumină în duioșia unei raze rănite... Foarte mult îmi place această imagine! Și bietul soare zugrăvind vălătuci de bucurie printre fanteziile noastre ce nu ne dau pace.
Vântul vieții uneori este neîndurător și sfâșie veșmintele înăbușind glasul ce țipă durerea!
În cele din urmă noi, un ghem de vise rostogolite prin clipele vieții și poate de aceea
tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi
că sufletul zvâcnește în împărtășirea clipelor
Mi-a plăcut mult starea ta hermeneutică, m-a întors cu gândul spre rostul lumii....
0
nu stiu de ce ti-ai denumit poemul astfel; \"stare\" si \'hermeneutica\" nu prea merg impreuna, tinand cont ca hermeneutica este o ...cautare (continua) a sensurilor
apropo, ce inseamna hermeneutica???
in plus, fragmentele merg bine separate, iar aceleasi lamentatii (sfasieri interioare sau...tanguiri metafizice) nu vor sustine niciodata un mare poem. Daca analizam numai finalul se observa un cliseu ...tocit care nu transmite nimic, nemaitinand cont de ...stangacia exprimarii; iata un contraexemplu ptr final:
iar parul surd si departat ecou
se-ncatusa in vant
sub trupul lunii...
apropo, ce inseamna hermeneutica???
in plus, fragmentele merg bine separate, iar aceleasi lamentatii (sfasieri interioare sau...tanguiri metafizice) nu vor sustine niciodata un mare poem. Daca analizam numai finalul se observa un cliseu ...tocit care nu transmite nimic, nemaitinand cont de ...stangacia exprimarii; iata un contraexemplu ptr final:
iar parul surd si departat ecou
se-ncatusa in vant
sub trupul lunii...
0
Magdalena – o percepție deosebită, cam așa mi-am imaginat… pe noi în această lume încercând deslușirea zilelor, trecere prin timp și împreunându-ne cu el, ca în momentul următor să ne simțim înafara lui. Zile și nopți ale unor căutări, căutări pe care trebuie să le găsim doar în noi. Ne clădim labirinturi din care nici noi nu mai știm pe unde am intrat, rătăcim în căutarea sinelui sau cine știe…Ne amestecăm în pământul din care ne-am plămădit și uităm uneori să privim cerul în imensitatea lui și că legătura dintre cele două, între cer și pământ este omul. Ce frumos ai perceput starea de vânt, de fapt toate aceste fragmente la care le-am dat câte un nume sunt stările noastre rostogolite prin viață și nu ne trebuie decât să visăm ziua de azi în cea de mâine.
Dorin – să-mi explic titlul? Știu eu, tu ai dreptate nu se potrivesc, doar daca le iei semnificația directă, știu ce înseamnă hermeneutic, păi da și de aici aceste tânguiri sfâșietoare, nu-ți trebuie decât să le descoperi sensurile mult mai departe de cuvinte. Dacă ești interesat de titlu, înseamnă că eu mi-am atins scopul în ce-am vrut să exprim. Ei aici cu finalul nu ai cum să mă atingi, finalul nu este al meu, sunt versuri ale unui autor consacrat, care a și plecat dincolo, de asta sunt italice versurile, uite vezi cum ai căzut în plasă? Exemplul tău îl poți duce într-un eseu și să-i studiezi versurile autorului încercând să demonstrezi stângăcia exprimării. Dacă ești interesat îți pot da numele autorului
0

Balsam:
„ziua se dă în leagăn prevestind candoarea- argument(E) ale absurdului într-un paradis demult pierdut”...e timpul retragerii zorilor intre tipete...dincolo de bezna: „fruntea doamnei cunună de ploaie”
Arheologia cutarilor verticale:
„își deschide porțile căutătorilor de vise pe perete”
Pamantul:
„ne așezăm la marginea apei deslușind chipuri printre crengile moarte”,
fructe vinete ale unu arbore geanealogic tarat, eu, eu, eu, Marele EU...
Cerul:
„clopotul cel mijlociu memorează notele acute cântate de degete feceorelnice”
Vantul:
„Negru sfasie vesminte”
Noi:
Hai sa reinvatatm linistea asculatrii...
\"tu nu trebuie decât să visezi că ziua de mâine e azi\".