Toamna II

despovarati de frunze arborii par oameni de rand. – pornesc de la primul vers, numai pentru el mi-aș fi oprit gândul, doar să contemplu frumusețea cuvântului. Acest vers propune o filozofie întreagă, e ca un proces de conștiință, al contemplației abstracte în favoarea cuvântului, într-o totală consonanță cu ritmurile vii ale naturii. Exprimarea directã a stărilor sufletești le transferi elementelor naturii: arborii, folosești simboluri obiective pentru a exprima complexul: cand ies din casa imi vine sa zic: -hai noroc1 / ce mai faci? singur azi? mai singur ca mine? / si-apoi imi var adanc mainile in buzunare, al dracului de frig zic / al dracului imi raspunde si el strangadu-si ramurile mai aproape de trunchi.
Poezia ta umanizează, prin acest procedeu scoate în evidență aspirația ființei umane spre absolut, ceva între trăire și redare, într-o sinteză în care gândirea se transfigurează luând forme concrete: ard de la radacina pana in crestet si-apoi am nevoie de plamani sanatosi sa ies din iarna asta, trebuie doar o intuiție a esenței, desigur că abstractul își spune cuvântul parcă prin răceala versurilor: dar nu-mi spune nimic tace si tacerea lui ma doare si pe mine de cate ori ma scutur in spasmotice accese ;
Se răsucesc în versurile acestea, neliniști ce denotă din punctul meu de vedere o fire romantică: hai, vii la un ceai ii spun in cele din urma si el rade / om vedea poate mai tarziu imi zice el privindu-ma banuitor.