Femeia fără noapte

\"o femeie nu are noapte doar un scrin de-abanos în care își lasă
uneori voalul de mireasă buchetul iubirii pantofii de satin
parfumurile fine brățările de argint
ultimul plic scris cu litere aplecate mici accesorii fără de care
nu și-ar mai întâlni chipul în ochii bărbatului\"
Ela, Ela, Ela,
Femeile tale sunt decupate din povesti cu umbre violet, au aroma de printesa selenara...imi amintesc de Adela lui Veroiu, de Piesa Neterminata Pentru Pianina Mecanica, a lui Mihalkov, dar mai ales de fata fara zestre, un minunat film semnat Eldar Reazanov...

\"dimineața este oglinda venețiană în care descoperă
lumea celui adormit în visul ei
neașteptat\"

Tine de secretul condeiului tau performanta de a surprinde si decupa magicul si de a plasa femeia intr-o secenografie spatiala ce cuprinde, deopotriva, apropierea si departarea, relativizand trecutul si prezentul.
Iar mi-ai daruit o bijuterie. Multumesc!!!

dimineața este oglinda venețiană în care descoperă
lumea celui adormit în visul ei
neașteptat – încep de aici, poate din cauza oglinzii, am mai citit azi un text tot cu o reprezentare din oglindă, e aici o stare de plutire domoală în lumea învăluită de vise. Când ființa iubita lipsește, visul devine o prezență mângâietoare, o amintire. Visul și oglinda devin limbaje tainice ale exprimării.
Descopăr imagini cu putere de evocare vizuala: în camera ei nu se intră decât cu o cheie a frumuseții
Cuvântul se \"picteaza\" precum lumina, prinzînd acele simbol al luminii interioare, a omului ce simte mișcarea din universul celuilalt: ultimul plic scris cu litere aplecate mici accesorii fără de care / nu și-ar mai întâlni chipul în ochii bărbatului. Desprind de aici nu numai viața lăuntrică a versului, dar mai ales a poetei.

Carmen, primește \"bijuteria\", e din scrinul nopților, o brățară de santal. \"Donna Alba\" și eroinele lui Gide, poate și ele. Dar cred că orice femeie se poate recunoaște, într-o noapte măcar, aici. Mulțumesc pentru că ai știut dansa prin spațiile acestea.

Maria, oglinda și visul, treceri prin lumi, reflectări și reamintiri, porți ale sufletelor. Lumini lăuntrice abia apprinse ce pot fi stinse prea devreme, dacă \"brațul nu se arcuiește cu dragoste\". O femeie, poate fi și cea care nu își vede chipul decât în ochii celuilalt. Mulțumesc pentru cum te-ai oglindit în \"ochii\" acestor versuri.

Ela

pasesc descult in camera ei cu bratele ascunse in inima
sa-i scriu frumusetea pe pleoapele inchise
jumatate tacuta
jumatate furata dintr-o oglinda venetiana
cu luminile stinse
cand ma ascundeam iubire in scrinul de abanos

descopăr oglinzile las perlele negre
în scrinul margini
rubinul se presară peste mâinile tandre
ca o acoperire a voalului nopții

Fiindcă ți-a plăcut parfumul, am mai lăsat ușor scrinul deschis, simți santalul?

Ela

\"scrinul fără margini\" era versul d emai sus. :)

parfum cu aroma de iubire pe buzele barbatului. asa privesc eu poemul tau

„Accesoriile” ascunse în scrinul de abanos sunt pline de pline de semnificații voalul miresei alături de pantofii de satin și buchetul iubirii, iar brățările de argint vin să închidă înt-un cerc parfumurile fine. Ultimul plic scris cu litere aplecate de greutatea unui sentiment s-a rătăcit și el în scrinul de abanos...
Toate aceste mici „accesorii” sunt un mănunchi de flori ale unei simțiri alese și o tristețe ce lasă inima pe jumătate tăcută ...
Foarte mult îmi place poezia asta, are o feminitate aparte, misterioasă și frumoasă mai presus de toate.... Este oglinda venețiană a cărui cristal de calitate nu deformează realitatea și în care mi s-a oglindit o lume de vis pe care nu mă îndur să o părăsesc.
Felicitări pentru felul în care te scrii în cuvinte poetice!

E a doua, parcă, poemă fără reproș, deși am căutat cu lupa! Se vor fi schimbat câte ceva între timp... Poate chiar anotimpurile.

Victor, cel ce nu simte se află la ora nopții neînscrinate, când santalul nu este decât o umbră. Îți mulțumesc pentru cum ai citit tu poemul.

Magdalena, în oglinzile venețiene o femeie își redescoperă chipul, într-un fel de transparență luminoasă, și viața pare să capete forma scrinului în acre se aștern accesoriile, doar simple accesorii, căci ea, femeia, atunci când există în dăruire, are ca singur accesoriu propriul trup, reflectat în sufletul cel primitor. Și când limitele trupului se depășesc, ale sufletului se încearcă, atunci ale spiritului îi sunt mereu deschise.

Ioanule, știu cum privești tu un poem, și de aceea îți spun: tot ce s-a schimbat este doar felul de a mă arăta uneori lumii, fără voalul ce acoperă oglinzile. Știi de cât curaj am nevoie pentru acest lucru pentru alții atât de simplu. Mulțumesc, sper să revii cu aceeași lupă bine-văzătoare.

Ela

Atât mi-a plăcut rostuirea aceasta, în care, firește, mă regăsesc, încât...

O femeie nu calcă nicicând tăcerile,
Tâmplele, flacăra,
Uneori inel, mereu scriere,
Mereu fereastră
căreia toți îi caută ivorul.
Cute adânci printre vise,
o femeie se-admiră în sufletul tău,
murmurând încet treacătul.

o, dar este minunat.
nu descos nimic, nici nu țes pe lângă, curge atât de firesc încât trebuie să tac.
n-am simțit nevoia să \"mă gândesc\" la metafore, la înțelesuri. cred că asta înseamnă armonie

Miruna, tu ai creat un mini-poem, continuă-l și scrie-l în a ta pagină, de texte sau de suflet, e început frumos, nu îl lăsa neterminat. Mulțumesc pentru acest zămbet liric.

Alin, firescul îmi este la îndemână, adesea, însă, mi-e tare greu să îl și las la vedere, faptul că îmi percepi atât de clar armonia, nu face decât să mă îndemne la a mă scrie iarăși astfel într-o zi. Mulțumesc

Ela

Mi-a placut foarte mult.Strofa a doua m-a \"scos\" putin din camera, dar revenirea a fost cu atat mai placuta.O sa mai trec.Te pomenesti ca am o \"cheie a frumusetii\" .

barbatul mire mai are doar o zi si intunericul de abanos inainte
numai urmele de pasi de copila nebuna-n cautarea femeii
ii sunt podoaba aur si perle
doar litere insirate intr-o lacrima de iubita
impaganita de toate triburile grabite

numai la el este cheia usii aceleia a ei
si lucrurile se dau la o parte de teama sa nu-i murdareasca
din palmele lui ea iese lumina si noapte
nu mai e timp de inca un zori

pe inserat ii intra iatacului din oglinda
in ne-lumea ei ireala
pe varfuri



...iata raspunsul...
Cu drag,
Daniel

Daniel, mult mă încântă când găsesc în locul unui comentariu un alt poem, în acord cu cel scris de mine. Bărbatul acesta de zi, conturat de tine, poate prinde și viață. Să vorbim mai departe, cred că e un petec de cer pe unde va intra pe neașteptate. Mulțumesc, deghizarea aceasta în versuri te prinde tare bine.

Ela