Maria Prochipiuc

deasupra unui râu fără întoarcere
încet cu mișcări de unduire clepsidra
și-a pierdut nisipul

Versul curge frumos, o mică obiecție aș avea la primul vers: lumânare de seu în nopti siluite, poate găsești altceva în loc de seu, doar dacă pentru tine are o semnificație deosebită.

Realizări:
ochii pietrelor nu mă privesc cu inima
cu mișcări de unduire clepsidra
să-mi îndulceasca buzele târzii

peste pajiști verzi
zvonuri printre arbori
astru se-mplinește

micropoem

timpul s-a trântit la picioarele
pupilelor noastre hipnotizate
îmi transpiraseră aripile de emoție – eu aș spune mai întâi un bun revenit, am sesizat un lucru care probabil m-a făcut să mă opresc în mod deosebit la acest poem. M-am descoperit pe mine în versurile tale, sunt semne care mă caracterizează: palme îmbratișate, galben. Cu degete lungi alunecând, semne de întrebare… Poemul tău îmi vorbește ca dintr-o ghicitură, curge frumos, lin,dezbrăcându-se de sine, lăsând doar cuvintele să-și spună dorul ce-l au în înțelesuri. Lectura mi-a adus o bucurie, tu știi de ce? Eu incă, nu.

în vechi potire astăzi nu mai stărui
ca un străin de mine mă revărs
cu bucurii cu fapte și cu plâns
în unda ta tu, Dunăre mă-ngădui! – Îmi place poezia cu rimă, eu le citesc mai întâi cu mintea apoi le strecor frumos în inimă, poezia ta îmi cântă, acolo o melodie pe care doar inima știe să o asculte. Din câte poezii am citit , deja mi s-a dat urechea cu sunetul ritmului și a rimei. Poezia ta curge frumos, are mesaj, are și formă. Sunt unele versuri care se împiedică un pic, ritmul se poticnește, spre exemplu: o lotcă amarată va socoate ( dau doar versurile unde se întâmplă așa ceva) Mai dă-mi încă o zi cu mirosuri de baltă, apoi ruperea versurilor între penultima strofă și cele două versuri de sfârși. E posibil ca eu să nu văd bine, dar citesc poezia cu rimă ca pe un cântec și acolo parcă mi s-a încurcat melodia. Poate e bine să mai revii peste ea, fiindcă e o poezie care merită lucrată.

Nu e primul text citit la tine am citit mai multe, mi-am făcut o părere si cred că e de bine.

* Pentru încurajare și mai ales pentru acest vers, fiindcă nu e așa de ușor să scrii clasic

la masa tăcerii erau doar bunurile părăsite de alții
cuvinte așezată într-o învălmășeală
din când în când
râsul fetelor irumpe prin altarele copacilor înfloriți
cu gesturi fine gânditorii ne așezară pe masă căni pline cu pelin
gustați din vinul acesta ne-ndeamnă râzând năstrușnică o muză
anotimpurile stau deasupra noastră
îmi petreci inelul pe degetul inimii Doamne
să ne surâdă noaptea cu gesturi senine
te aștept mereu la revărsatul zorilor

Știi să minți frumos mai tată
In vreun bar te-ai prăpădit
Și-o olteancă decoltată
Iți dă lapte covăsit.

mi-ai spus franc de la-nceput
că sub poartă n-are rost
că de vreau o sărutare
tu mi-o dai la drumul mare

Mă gândeam că te și regăsești în textul acesta al meu, mai ales că ai evitat Poarta Sărutului, fiindcă știai că există un obicei pentru toți cei care trec pe sub ea… ți-a fost mult prea bine să privești infinitul cerului la o bere rece. Da am văzut Jiul, tu l-ai numit râu de lumină pe întuneric, eu l-am văzut altfel, nu numai mișcător, ci ca un voinic ce își adună dorurile, cântecele, frunzele, dar mai ales versurile poeților și în mod deosebit a epigramiștilor care s-au duelat venind din mai multe colțuri ale tării și nu numai, ci au trecut și Prutul( era să scriu Jiul) înot, dar despre toate acestea la timpul lor. Frumos ai spus că sunt în apele mele, îmi cunoști tu sufletul și știi cât poate duce… Textul la care te așteptai trebuie să aștepte la rând sunt altele înainte în ordinea desfășurării lor.

furtuna ne împrăștie pașii
frunzele se prăbușesc
peste oglinda cerului
în ape doar umbra ta

Cezara – referitor la timp, desigur că era acea moarte metaforică, cum altfel aș fi putut să rețin clipa, da și bucuria. Timpul e cel ce face parte din noi și merge odată cu noi, sau poate noi îl parcurgem. Noțiunea de timp e atât de vastă, încât nici nu poți s-o definești.

E bucuria momentului că existăm, timpul e în noi, tot timpul, e cel ce ne poate așeza în trecut, prezent sau viitor, și ai dreptate, timpul face parte din noi, la asta m-am referit eu dacă cineva ar omorî timpul- să putem reține clipa!

Alexandru Cristian – dacă o frântură din emoția textului a pășit către tine, mă bucur. Te mai aștept!

Nu știu să ghicesc aici, dar imaginile mi-au inspirat nu o altă ghicitoare, ci doar așa zise versuri:

emoțiile mi le-am slobozit în tremur de fericire
decupez doar lumina să mi-o așez ca motto desupra lucrurilor lumești
îmi lipsește liniștea se zbate de pereții inimii îngropate în cenușă
niciodată nu voi ajunge să-mi pot veghea rațiunea
în sânge mi se infiltrează drumurile umbrite de mâinile tale
voi așeza în vază doar privirile întoarse să putem sorbi din vinul nemuririi
ireal fantasmele îmi zâmbesc mirate mă prăbușesc în revărsatul zorilor
ghicitoare

simțeam că-mi cad în hău dorurile toate
simțeam ecourile înfundate-n vânt
când, în sfârșit, văzui, în ochiul ce descheie
al orizontului priveliști în crâmpeie,
conturul tău fantastic de femeie... – ritm, rimă, apoi căderi spre alte orizonturi, am ales aceste versuri din întregul poem fiindcă aici ai concentrat totul, îmi place: ochiul ce descheie, e o imagine extraordinară, iar priveliștea e superioară gândirii: conturul tău fantastic de femeie... eu cred că ar trebui să încerci o revedere a unor versuri, fiindcă e scrisă foarte bine, dar sunt unele elemente de legătură care estompează versul, te las pe tine să alegi, aș putea să vin cu propuneri, dar cred că știi la ce mă refer, așa că…

Dacă tu ai constatat că am rătăcit sensul, e de bine, chiar mă bucur că ai sesizat acest lucru, dar toate sunt legate unele de altele, poate lipsa unor virgulițe a schimbat câte ceva (eram obsedata de virgulițe, încât...) Am pus și căciulițe, probabil era prea cald:)) De ce să mă supăr? mă bucură foarte mult, când cineva îmi face disecție pe text, e chiar o plăcere să-mi descopăr anumite căderi...așa că ești binevenită, poți să tai până la osul cuvântului.

Mulțumesc!

Textul acesta e o continuare a altui text citit aici pe poezie, glumesc, e poate o continuare, e poate raspunsul ce este asteptat, un fragment dintr-un vis al dragostei... era dimineață când raza de soare jucăușă îți săruta chipul...

Elena

Inima e cea care a vorbit acolo mult mai mult decât mine, da, eu dau o mare importanță cuvântului și de foarte multe ori îl așez cu atâta grijă încât îmi este frică cum o vrea să se exprime...

mi-am adunat frunze de nuc și câteva fantome oarbe
conserve în care am putrezit aer și ploaie
nenorociții de la morgă nu mi-au cusut capul bine după autopsie
iar în coșciug miroase a sânge
halal moarte - se pare că de o bucată de vreme moartea a început să bată pe la porțile neputinței, neputinței de a da cuvântului o altă frumusețe, nu ți se potrivesc versurile acestea, te rog să mă crezi, vrei altceva știu , dar de ce trebuie să ne dezumanizăm, de ce trebuie să suportăm schizofreniile vieții. Se pare că ultima treaptă a examenelor îți dă stări depresive și creatoare de rânduri. Chiar așa cum spunea cineva: aceasta crezi tu că e poezie? Este poezie, dar o poezie poate a urâtului! Eu aștept ca trandafirii să-și împlinească rolul lor și poate la un sfârșit de iulie să uităm: că ștreangul atârnat îți râde în freză… eu am curajul să-ți râd în față

Vezi un pic versul: na fraierule ți-ați luat țeapă

Lasă să picure tot din clepsidră și aruncă rândurile din ea spre alte muze aducătoare de frumos!

Versuri pline de frumusețe, descopăr aici tâlcul cuvântului care se pare că vrea să spună mult mai mult decât i se permite, desigur că din fiecare strofă poți extrage morala, le putem numi și versuri moralizatoare, nu? Interesant cum ai reușit să transpui frumoasa poveste a lui Ulysse, mai există pe ici pe colo câteva poticniri în ritm, dar dacă reușești să ri-l transpui în suflet acele mici opriri te ajută parcă să mergi mai departe. Povestea de demult pusă în antiteză ce cea de azi.. ce mai pot spune că e bine realizată

Răzvan – ai dat un titlu comentariului tău, care surprinde întreaga esență a poemului, se vede că îți place să pătrunzi dincolo de cuvinte, dincolo de sensurile din poezie ca să poți descoperi altele. E un mod interesant de a privi universul cuvintelor, a versurilor și apoi să tragi concluzia și să subliniez mesajul poemului.

De fiecare dată când te descopăr la textele mele mă redescopăr pe mine, așa cum mă vezi tu în poem, dai noi sensuri și parcă încerci să continui ceea ce eu nu am reușit poate să spun sau poate am vrut să fie undeva ascuns, tu scoți la iveală și mă bucur... cuvintele pot reprezenta aripi, așa că zborul este pregătit...

sensul zilei de mâine irosind zâmbete în trupuri deja moarte
sau poate păcatul ce tălmăcește vremea desenând semne pe piatră
ne irosim privighetorile mimând locul inimii umbrind începutul
am ajuns să nu ne mai cunoaștem doar lumina alunecă de pe umărul îngerului
în nimicul focului ce pâlpâie în noi
ne întoarcem pe dos inimile să căutăm regăsirile
și azi ca și mâine bobocii se vor face flori cresăctoare de sâmânță
poate doar azi mă voi frământa în brațele tale
lăsând semnele plecării spre ceruri îndepărtate

Uite ce mi-a făcut poemul tău- e bine, e rău, cine poate ști...

Mariana - îți mulțumesc pentru observație, așa este din viteză mai inversez literele, dar e bine când cineva observă acest lucru.