Maria Prochipiuc

Răzvrătirea poeziei, a poetului, sau a…? Nu-mi pot crede minții că aici este Adrian Munteanu, de unde atâta ură asupra cuvintelor, ce ți-au făcut ele ție, de ce nu le lași acolo unde le este locul? nu cred că ai încercat o armonie a cuvintelor pentru o anumită melodicitate, e răzvrătirea gândului că poate așa trebuie să fie. Poezia, știi tu bine, e starea frumosului din noi, e simplitatea cuvântului scos dintr-o inimă plină de dor, e poate trăirea dincolo de trup…Poezia e ca o prințesă neîntinată, e nardul frumos mirositor, e poate sensibilitatea atingerii doar cu privirea. Doar versurile acestea îmi vorbesc:
n-ai loc în curți rânjesc la tine câinii
te-ațin cu pietre plozii de nomazi
ce greu mai e s-ajungi la coaja pâinii
mucegăită pe trotuar mai cazi
strângând cu spasme în căușul mâinii
un vis târât în mâinele de azi

cu-ntârziere îți spun sunt o literă de nevăzut îndoielnică
aseară pompierii mi-au spart ochelarii
mi-au retezat cuvintele de trunchi – mereu altfel de cum te citesc, mereu în altă postură imaginară, imaginile se desăfoară cadru după cadru, îți plac imaginile duse dincolo de real. E un poem aproape închis, e greu să pătrunzi în el și să începi a te preumbla pe acolo, vrei să ții imaginile doar pentru tine, și totuși încerc să trec dincolo de ele, interesantă sintagma: ai primit scrisoarea netrimisă, e așa,cum ți-ar citi gândurile, e percepția dinoclo de cuvânt

Am completat articolul cu un fel de postfața, nu știu dacă scrie cineva despre evenimentul petrecut la Constanța, dar am considerat că e bine de consemnat și aici, dacă cineva dorește să scrie, voi retrage imaginile și cele spuse de Rodica, dacă nu vor rămâne aici ca mărturie a timpului ce trece.

Referitor la ce spui ai adresa mea la profil, dar nu pentru multa vreme, mă poți contacta. Va felicit pentru ceea ce s-a întâmplat la Constanța e un lucru minunat. Cel mai minunat lucru e atunci când sentimentele tale așezate într-un poem văd lumina tiparului. Când privesc cartea mi se pare că toate cuvintele îmi vorbesc într-o întreagă învălmășeală, totul e să-mi fac timp și să le ascult.

O scriere după modelul Adrian Firică, de câte ori citesc mă gândesc trebuie să mă apuc de râs de la început sau trebuie să mă țin încruntată să pot gusta cele scrise cu multe dedesupturi, pe unele le văd la suprafață pe altele încerc să le descifrez ,,Aha, cititorilor ... treaba voastră!, indiferent de subiectivitatea fiecăruia, să nu care cumva să nu fiți de acord cu autorul și cu punctul său de vedere. Totul e \"de gata\". Eu sunt de acord ., fiindcă ce scrie aici, scrie bine, nunațează pe alocuri lucruri \"practicabile\", adică pot fi verificate …și eu Folosindu-mi toată impertinența de care sunt în stare, am să-ncerc să vă dau sumarul acestei cărți pe tavă - cartea, din spirit de economie probabil, nu are sumar! Cu totul sunt 71 de articole. Între primul, intitulat: \"Independență sau intimidarea Justiției? și ultimul articol, intitulat: \"Scurt tratat de luptă cu corupția\" se consumă o lume codificată, desigur’’ Constat că e o carte sugestivă, deduc asta prin modul de prezentare…și tot citind era să înțeleg: autorul suge…. pilula amară a speranței

Interesantă prezentare și mai ales să știi că m-ai incitat, merg la librărie sau unde ai zis că se găsește?

Sunr membru pe acest site de mai bine 3 ani, am trecut prin diverse faze atât eu cât și o parte din membrii pe care îi știu și îi apareciez, dar ce se întâmplă acum e foarte greu să-mi închipui. Știu, sau schimbat diriguitorii, dar totuși regulamentul a rămas în vigoare, cer explicații pentru mine, fiindcă rămân stupefiată de tot ce se întâmplă... De ce textul de la adresa http://www.poezie.ro/index.php/poetry/193701/index.html este trecut la atelier, nu credeti că este un gest moral ca autorul să știe ce se întâmplă? Nu credeți ca e corectă o explicație?

P:S: Am ajuns la conncluzia că e mai bine să pun întrebarea la un text care are vizibilitate și comentariile apar nu rămân undeva într-un subsol moarte. E atât de greu să fii sincer cu tine? Sau dacă se dă posibilitatea sa stai undeva ascuns, poti face ce vrei? Au mai fost intrebari de genul acesta si la alte texte , adica și la alti autori si nu am primit nici un raspuns, dar cine știe, măcar să se facă dreptate. Ce ziceți? Eu consider ca este o greșeală și atât!

De ce este acest text la Atelier? Să înțeleg că autorul nu are nivelul necesar să poată posta și textele sunt aprobate și atunci...? Nu e ceva în regulă cu poemul respectiv? Mi s-ar părea de bun simt totuși să se argumenteze atunci când textul unui autor pleacă la Atelier. O fi o eroare de ...? Curiozitate de cititor, doar atât!

Un frumos poem de dragoste, un fel de cântare edenică transpusă din nevoia de exteriorizare capabilă să transforme sentimentele și lupta interioară într-un poem al zămislirii iubirii, e poate aici dorul nemărginit, precedat de acea ardere interioară: dar, apoi adevăr zic mă voi limpezi și voi fi alb, alb ca vinul…E poate eul pătruns de sine însuși în starea de creație sau eul pătruns în sine de puterea iubirii, care din tumultul ei se manifestă mai ales în partea a doua a textului, fiindcă, cu asta am început eu. În prima parte e un fel de sâfșiere a întunericului din tine, a umbrelor ce portă în ele o jertfă :mă va șterge de pe fața ta din pântecul tău…E un fel de prezicere a morții, dar oricum fiecare din noi purtam propria moarte, tu o vezi într-un mod cu totul deosebit, nu naturală ci: cu picioarele goale mă vor călca pe gură și gâtul ca sticla va scrâșni mustind sub călcâi… Cuvântul acesta mustind mă duce spre ceva himeric…

Se pare că citirea articolului despre masa tăcerii te-a inspirat și mă bucur. Referitor la întrebarea ta cu participarea la festival, trebuie să urmărești tot pe site, ori eu , ori Ion Diviza când suntem informați despre asemenea evenimente le consemnăm și aici pentru toți membrii. De exemplu la festivalul de la Cluj stiu că a participat și Genuneană și parcă și tu?

Epigrama de aici e de evidențiat, așteptăm cei cu aliură de epigramiști să vină în întâmpinarea ei

Elena- mulțumesc pentru atenționările făcute, mai scapă pe ici pe colo câte o tastare greșită. Se pare că ai interceptat scrierea mea nu numai cu ochiul dar mai ales cu sufletul, mă bucur că pentru câteva minute ai putut fi călătoare prin povestea unei zile, că mi te-ai alăturat și că poate ai trăit. Mă bucură faptul că ai descoperit chiar și acele mici greșeli fiindcă se pare că ai dat mare importanța și esteticului privirii, nu numai nuanțelor și e foarte bine, mai ales pentru mine care am scris aici. Te mai aștept, porțile visării sunt deschise...

e atâta liniște-n așternuturi
cad genele sub nopți alene
prin întuneric spre-nceputuri caut
să mă zidești săruturi albe – fior de larg mister

P.S. Comentariul meu sub altă formă!

Elena - eu am scris aici ce am trăit eu, că se mai află și alții pe coordonatele mele e plăcut, dar clipa e unică, basmul poate fi trăit dacă devii copil, iar eu sunt mai mult copil decât matur, chiar și iubirile se copilăresc, le place acolo se simt ca la ele acasă. Valurile visurilor se zbat prin toată ființa noastră dacă noi ne mai facem timp și de așa ceva, dar fiecare cu gândurile și trăirile lui, noroc că nu ai spus că... gândurile mele sunt fierbinți că cine știe ce se mai...

În ciclul celor 100 de gânduri am poposit azi - un subiect sensibil la prima vedere, dar concentrat în versuri, cuvântul acesta –carte poate avea atâtea semnificații încât nu le-aș epuiza după multe foi consumate. Pornesc de la faptul că la început a fost CUVÂNTUL, dar nu intru în ordinea biblică, ci am vrut doar să punctez, că acest CUVÂNT trebuia să aibă o casă a lui, și unde în altă parte decât într-o carte!

Cel mai important lucru e ca aceste cărți să fie citite, o carte ieșită de sub tipar( din durerile facerii) e ca un nou născut, ca să crească trebuie să-i acorzi încredere și mai ales atenție, acolo poți descoperii o nouă lume, acolo poți descoperi vieți… Ce pot spune e că poemul acesta poate să stea ca o pecete pe coperta unei cărți.

Am citit cu mare atenție și mi-a cântat versul în melodia cuvintelor așezate acolo, am o mică propunere, sau știu eu cum să o numesc, tu ești cel care decizi.

Versul: a copiat poezia, pictura și sculptura- parcă aș schimba ordinea, să pui poezia la mijloc, am văzut și semnul de punctuație, dar parcă obstrucționează un pic curgerea versului, nu știu, nu mă pricep, eu doar ascult melodia… sau poate altceva.

** două de data asta, dar cum bine ai spus ieri, astea le mai păstrez să poată lumina și în sufletele noastre, nu?

``Un mare ginditor german, contele Keyserling (Das Spektrum Europas), dupa ce a calatorit mai mult prin tarile romane marturisea ca nici intr-o tara in Europa, Epigrama nu mai este apreciata si cultivata ca la romani. In orice inprejurare romanul gaseste o gluma, o snoava, o anecdota sau daca este mai evoluat o epigrama ca sa-si descreteasca fruntea. Pe timpul comunismului circulau epigramele lui Pasorel sau bancurile autorilor anonimi cu nastrusnicul Bula.Ce vreti un exemplu mai elocvent decit epitaful pe care si la scris romanul emigrant in Elvetia Vasile Matei inaintea mortii:(Haz de necaz):

Sub aceasta piatra lata
Stau ucis de o prostata
Soarta m-a lovit se pare
Unde-am fost si eu mai tare

Si dupa aceia a inchis ochii zimbind. Eu scriitorul acestor rinduri marturisesc resemnat:

De nu mai ai succes la dame
Si ti- ai urcat sculele-n pod
Nu te boci ca un nerod
Apuca-te de epigrame``(Ovidiu Creanga - Toronto 4/12/2003)

Am încercat să aduc aici cuvântul unui AS al epigramei, bună tare epigrama ta, și mă bucur că mai există încă oamenii care pot face haz de necaz. Unul dintre aceștia ești și tu, ceilalți cred că și-au luat vacanță, mai greu pentru mine să răspund altfel decât așa, mai încerc un vers alb, dar aici nu fiindcă stric frumusețea. Să râdem sub cupola Epigramei!

Am văzut răspunsuri din două versuri, chiar unul , dar din trei… acu dacă tot mă aflu aici încerc să descifrez așa cum îmi permit anumite intuiții: Maria Ne – adică vrei să spui că uite la e, ne! și apoi urmează Na, e exact cum ar spune Ivan…pașol na turbinca! Adică locul tău nu e la epigramă…Cred că toată explicația se găsește în Kalimera, o fi cred de la Ghiocel, dar până la primăvară ce mă fac eu cu subînțelesurile neînțelese? Ultimul vers e semnificativ, cred că aici stă poanta răspunsului…

nefiindu-mi cunsocută limba asta a matale,
mă gândesc la Ne să fie doar o singură …?
ce se trage de al Kitros cu valoare de simbol
și la Kalimera Kriti să se ducă într-un sejur?
Drag de tine GREECE!

Am văzut răspunsuri din două versuri, chiar unul , dar din trei… acu dacă tot mă aflu aici încerc să descifrez așa cum îmi permit anumite intuiții: Maria Ne – adică vrei să spui că uite la e, ne și apoi urmează Na, e exact cum ar spune Ivan…pașol na turbinca! Adică locul tău nu e la epigramă…Cred că toată explicația se găsește în Kalimera, o fi cred de la Ghiocel, dar până la primăvară ce mă fac eu cu subînțelesurile neînțelese? Ultimul vers e semnificativ, cred că aici stă poanta răspunsului…

nefiindu-mi cunsocută limba asta a matale,
mă gândesc la Ne să fie doar o singură …?
ce se trage de al Kitros cu valoare de simbol
și la Kalimera Kriti să se ducă într-un sejur?
Drag de tine GREECE!

Adrian – tu ce părere ai, că subtilul nu-și mai are sensul? Mă gândesc, poate îl șterg. Unele sentimente vin din amintire, altele sunt trăite în realitatea imediată, amănuntele după cum spui există și le-am așezat acolo intenționat, tocmai pentru a puncta momentul respectiv, să imortalizez clipele, pentru a rămâne veșnic proaspete, îmi este greu să mă depărtez de metaforă, îmi este foarte greu să mă depărtez de vers când scriu proză, și invers mi se întâmplă la fel, înseamnă că trebuie să găsesc o cale de mijloc…îmi place cum spui și vreau să cred că este o proză poetică, dar cadrul s-ar putea să te ducă în eroare. Nu se poate chiar expresionistă, cu toate că îmi vine de multe ori să cred că am înclinație spre așa ceva. Referitor la imaginat mai rămâne de văzut, nu voi divulga totul de la început…

Poetul ancorat în modernitate, și purtând amprentele sonetului clasic, încearcă o simbioză pentru a putea descoperi sensuri și senzații noi ale limbii. E un fel de renaștere a misterului în sonet, dacă se poate spune așa, un fel de plăcere a creației, ceea ce echivalează cu starea de neliniște permanentă a poetului. Doar un semn că am trecut pe aici!

Răsfățul e din prea plinul celui ce citește și cum altfel să se exprime? E bucuria de a vedea cuvântul ( țin foarte mult la acestă noțiune, cineva îmi reproșa că într-o analiză pe decursul a nu știu câte pagini am repetat cuvântul ``cuvânt`` de nu mai știu câte ori) așezat în diverse forme, dar mai ales dându-i-se diverse interpretări. Da, am citit, dar uite că am uitat să spun că aprecierea este și pentru celelalte care au trecut neobservate, după cum spui tu. Eu am un obicei, după ce citesc mai multe poeme mă clarific asupra unuia din ele, și azi a fost să fie acesta, care probabil mi-a deschis sufletul altfel, sau eu eram pregătită să primesc poveștile din veac. Pe cine să deranjeze? Fiecare are libertatea să aprecieze și să-și justifice manifestarea…

Pornesc de la Alinare sau alienare, se pare că dacă analizez primul cuvânt mă duc foarte repede cu gândul la Alina – fire liniștită, temperată, care din când în când își găsește satisfacția exprimându-se în epigramă. Deci de-o fi una de-o fi alta ne îndreptăm spre aliniere, la drepta, la stânga, a, e vorba de alienare, aici e aici, ce înțeleg eu, că e dreptul Alinei de a înstrăina poezia,eventual epigrama, chiar și vorbele, că doar despre ea este vorba, prietenei sale Aliena. Aici este ascunsă cheia celor două, în titlu…și pentru că eu versuiesc, doar aiurea, adică nu în rimă, la citirea celor de mai sus pot spune următoarele:

agonic doar în epigramă
se crede versul alb

uitasem
că în comentarii se răsfață
doar doctorii cu titlul
de povață