Maria Prochipiuc

De când mi-am botezat cu trei silabe
Trupul încleștat în legăturile sufletului,
Pot ușor să spun cine sunt
În trei bulgări de aer zvărliți pe gură
Cu interes și cu accent balcanic peste
Pădurea deasă- Am citit ieri poemul tău și m-am tot gândit la primul vers care îmi spunea ceva , dar nu eram sigură, m-am gândit și la varianta aceasta, dar...identitatea trupului încleștat între legăturile sufletului ne fac să putem urma calea pe care ne-i dorim. Cel ce este vrednic de mine...dezlipiți de lumea aceasta te hotârăști pentru o cale și consideri că nu mai există alta e bine ca entuziasmul să te conducă pe tot drumul.

un arbore falnic se-nalță
Cu umbra până peste mine.
Îi bag degetul în scorbură
Cum bună oară-n coastă Toma,
Și desopăr într-ânsul data mea de naștere.- credința stă dincolo de coata lui Toma, dincolo de degetul acesta pus acolo pentru convingere, calea e una, acolo unde ai descoperit o nouă naștere, o nouă identitate… cuvintele mele sunt de prisos spre mai departe, m-am simțit bine în poemul tău

P.S adresa mea la profil poate mă contactezi

Gelu- semnul tău de prietenie, înseamnă poate un îndemn să ne plecăm gândul și spre cele înalte, încerc o altă gândire, aici totul e altfel decât în poezia poezie, poate de asta e puțin mai greu de a interpreta sau poate cititorul nu e învățat cu asemenea scriere. Da, toate își au rostul lor!

Ai închis frigul între noi
Ca-ntr-o cutie de chibrite,
Ai tăiat lianele de flori
Cu geana inimii rănite. - Nimic nu poate fi comparat cu trecerea timpului și uneori și această trecere nu-i face pe oameni să se uite, mă bucur dacă ai revenit. Versul tău de aici era ca un fel de: la revedere, ne vedem peste ceva timp, nu degeaba apare aici lacrima, depărtarea, era momentul când te pregăteai de o plecare, dar unde? Probabil în tăcerea timpului. Te-am căutat mereu prin imagini , am întrebat ce s-a întâmplat cu ferestrele căprui ce au tras obloanele pentru a se îndepărta puțin de prezent și a căuta trecutul… Noi suntem aici!

După cum epigramistul e inventiv, el găsește din orice împejurare un mod de exprimare, mai ales să descrețească fruntea înfumuraților, dacă e posibil, eu nu sunt înfumurată, dar ca să mă simt bine poposesc zilnic pe la voi, uneori las semne, alteori trec mai departe, eu nu știu a mă duela, nu știu ce arme să folosesc, dar știu să apreciez un lucru făcut cu dăruire.

Cum spunea cineva o doză de râs nu strică, ceea ce arăți tu aici e o realitate spusă altfel de cum aș putea s-o spun eu, am zâmbit și voi reveni…

Ma strange tot mai mult de Moarte.
In pragul ei e dureros
Dar dincolo... este Hristos !
Frumos poemul tău, e o aducere aminte permanentă asupra morții, de ce să ne gândim la moarte ar zice unii, dar eu cred că moartea e un lucru exențial al vieții, dacă nu am conștientiza moartea , nu am ști cu adevărat să prețuim viața. Te regăsesc frumos aici, în zi de tristă- bucurie, dar oricât de dureros este pragul pe care ne aflăm, speranța e ceea ce trebuie să ne dea câte un impuls, să privim viața cu ochii larg deschiși...

Uite că mă aflu aici la tine să mai citesc și altceva, după ce am citit Pistrui am intrat în pagina ta și spre surprinderea mea am văzut că ești doar de o zi aici, ce pot spune pentru început e că îți urez: un bun venit!

Parcurg acum Vânzătorul de pop-corn , după cum am spus în primul meu comentariu, scrieriile tale au multe metafore, ceea ce cred, că ai putea foarte bine să te exprimi și în versuri, e posibil să scrii și așa ceva, dar eu acum mă aflu la prima ta postare și o iau așa de la una la alta. Ce am remarcat aici: ,,Două riduri îi brăzdau adânc fața aidoma unor urme de cuțit dintr-o veche încăierare cu timpul\"…sunt ca niște rupturi din realitate aceste proze ale tale, pot fi numite cugetări, mult prea dezvoltate pentru așa ceva, dar poeme în proză cu siguranță le pot numi.

Emancipare - ,, Ziceai că dintr-o cutie magică își scoate atâtea mâini de câte are nevoie pentru a-și rezolva problema ținutei, imaginea domnișoarei în stradă” Realizezi o imagine deosebită, un portret, doar cu câteva linii de penel reușești ceea ce mulți ar folosi pagini întregi. De la portret treci foarte rapid spre o anumită stare, mai bine zis atmosfera care înconjoară acest tablou: ,,Tăcerea asta era acum sfârșitul timpului zilei pe care toți îl respirau în plicticosul drum spre casă”. Apoi un alt portret: ,,Deodată, domnița cu voalul rozaliu ce imita mătasea și cu ciorapi cu ochiuri mari, cu o mână rătăcind artistic prin păr și cu cealaltă potrivindu-și tacticos telefonul la ureche, în dialect moldovenesc, se porni la vorbă…Cuvintele se înghesuiau ieșite, ca niște viermi țipători, din ochiurile ciorapilor, de sub voalul rozaliu.” Momente esențiale ale omului surprinse în diferite ipostaze, contradicțiile sunt atât de fin expuse încât se trece atât de ușor peste ele de le iei ca pe niște atribute…

Vacantă occidentală - un alt moment, o altă expunere, care poartă o amprentă deja cunoscută, adică e măsura autorului care nu se poate dezice de la crezul său: ,,Oamenii nu mai miros a piele, a sânge, a gânduri. Au aromele atât de diversificate de la o sută cinzeci de sortimente de detergent.” Lectura e o încântare, Scrierea ta e un mod de exprimare, din nou o lume, o contradicție poate, dar expusă lucid…

Umbriță - Vezi aci ca s-ar putea să fi scăpat o literă: ,, Săptămâna trecută m-am jucat de-a scunsa. “ nu, e vorba doar de un spațiu, se rezolvă. Textele tale au substanță și mai ales pun accentul pe diverse teme esentiale, aici despre viață, cu toate ale ei. Textul acesta duce puțin spre poveste, cu dialoguri bine realizate, cursivitate și mai ales simplitate:
,, Și eu te-am păcălit Umbriță. Sunt în doliu. După mine însumi. Am murit pe undeva și acum stau aici și nu știu ce să mai fac.
- Mi-am dat seama. Dar o să treacă. Vă spun eu. “

Certificat de naștere - Da, textul îmi aduce aminte că uneori dialogăm cu noi, mintea o ia razna și se caută prin locuri pe unde nu ne așteptăm. Îți place să flozofezi pe diverse teme, ce pot spune e, că mereu schimbi registrul și totul e proaspăt, în fiecare text altceva: ,, Deși nu-i venea să creadă rsoti simplu, pe un ton resemnat: lumea. Apoi, cu ultimele forțe, reuși să strige în chip de protest. Râsul acela se făcu atât de puternic încât nimic din tot ce-și aducea aminte despre sine nu mai rămăsese întreg. “

Lupuilu\' - Încerc să-ți găsesc o asemănare cu unul din autorii consacrați, dar încă, nu, nu i-am citit nici eu pe toți desigur, dar din cei cunoscuți nu pot face trimiteri spre unul sau altul. Așa cum personajul tău nu vrea să convingă, mi se pare că același lucru îl faci și tu, nu înceci să convingi, libertatea exprimării și cursivitatea discursului tău (până la urmă îl pot numi și discurs, dar nu oricum , ci poetic) îl duce pe citior să reflecte asupra temei propuse,ce și cum vede el…

Recomandare: Nu mai posta atâtea texte odată, fiindcă cititorul nu apucă să te mai citească, e mai bine unu-două să fie timp de refecții.

Pentru tot ce am citit aici, toată aprecierea mea!

Realizări:
Pistruii i se grupaseră pe o parte a feței speriați
Viața devenise atât de liberă încât nu prea mai știai ce să faci cu ea.
Chipurile ni se tulburaseră ca într-o ceață de vară.

Proza ta duce mai mult spre un poem în proză, folosești multe metafore, e o îmbinare frumoasă a gândului cu visul, e un fel de întrepătrundere și trecere spre o altă lume, un fel de unire întru eternitate, e un fel de la revedere de lumea ce te înconjoară. Un simbol al iubirii și dincolo de viață. Nu știu poate percepția mea o ia razna, dar așa văd eu:
- Unde mergem?
Mă întrebă surâzând ca și cum știa că nu există alt adevăr.
- Mergem cu noi. Oriunde.
- Acolo nu mai există eu și tu. Trăiesc în tine și invers. Simți? Vezi?

P.S Te-am citit cu multă placere, voi reveni, interesant modul de expunere, vreau să știu cum stau cu intuiția…

Ina Scaietina, proza ta m-a făcut să înețeg pe unde ai umbalt femeie atâta vreme, deja mă gândii și eu că ca ai părăsit acele locuri și acum bați la porțile europei. Am citit undeva că geniul creator nu este geniul unuia sau altuia dintre autori, conceput și delimitat în mod naturalist, ci este geniul umanității însăși… ce mai pot spune eu la toate astea ? Că ești și tu una dintre purtătoarele de gene ale geniului. Proza ta trăiește cu adevărat aceste vremuri, strălucește de frumusețe, se bucură de sine în ea însăși. Scrisul tău este proaspăt, se concentrează pe un anumit punct , dar e atât de spontan încât nu plictisește. Dialogul curge natural fără obstacole…

în ultima vreme am fost întoarsă pe dos
se vedeau amănuntele toate
crăpăturile prin care încercai să-mi decolorezi sângele
și sticlele pregătite într-o astfel de ordine încât
iubeam de fiecare dată numai si numai pe numărate – Substanța din interiorul acestui poem e ceva din ontologicul autoarei, o transcendere a limitelor gândirii duse mai mult spre partea intuitivă a lucrurilor, un vers plasticizat prin limbajul folosit. Cuvintele se află cu toatele la locul potrivit, o poezie autentică, care se naște dintr.o stare de har și care se sprijină pe noutatea expresiei.


șoferul îmi făcea cu ochiul și îmi căuta coapsele la celălalt capăt de lume

tare aș fi vrut să te înghit
să întind șosele prin mine fară polițiști fără reguli de circulație
fără aer sau beculețe stupid colorate
sa te înghit cu tot cu diminețile tale de lapte- în fiecare poem devenim alții, fiindcă e o nouă expresie , un nou sentiment, momentul creării e unic, e un fel de renaștere eternă.
De exemplificat:
în ultima vreme am fost întoarsă pe dos
se vedeau amănuntele toate
iubeam de fiecare dată numai si numai pe numărate
să întind șosele prin mine fară polițiști fără reguli de circulație

când își scutură părul după duș toți pereții
din casă se umezesc și fac niște urme de flori
ea își taie în fiecare zi câte o șuviță din breton
în memoria sfântă a mamei

Propriu și original e poemul tău, un poem cu ferestrele larg deschise spre cititor, aici la tine e un fel de îngămănare a poeziei cu un anumit sentiment. În poezie simti nevoia sa te desfeți, tu oferi această posibilitate.

dacă iubești ți-e pasul mai ușor
cărarea ți se pare mult mai lină
noapte și zi privirea e senină
de iederă mai scapi dar nu de dor – versul tău de aici are claritate izvorului de munte, îmi sună melodios la ureche, ai pornit pe suportul dorului și toate versurile se învârt spre acest cuvânt. Centrul acestui poem nu e altul decât dorul are apare aici ca o mirabilă sămânță, versuri simple, lipsite de metafore, doar cu epitete care pun în valoare sentimentul acesta. Am citit cu multă plăcere…și am lăsat un semn.

Iubi

Poemul acesta este ieșit din sfera contemplativului, aici e intuiția celui care privește și dă un nou sens lucrurilor, de fap e impunerea sugestei de către autor, cititorului să îl înțeleagă așa cum dorește el, îl îndeamnă să-și formeze, el singur și pentru el singur imagini, imagini care să-i placă și să-i răspundă sensibilității sale. Deoarece toate lucrurile care ne înconjoară în fiecare clipă ne sunt prilejuri și stimuli de imagini și gânduri, ca și de dorințe și acțiuni, ne dăm seama că autorul reușește să sugereze aceste lucruri prin versurile sale. Dar n u rămâne numai la sugestie, el adâncește mesajul ca împreună cu imaginea să-I transmită cittorului tot ce a vrut să spună. Cuvîntul caută să promită înnoiri în modul de a simți lumea.

Uite așa mai aflu și eu ce se mai întâmplă pe la mare și pentru faptul că ți-ai pus în gând să tot transmiți asta e de bine, mai simțim și noi pulsul omenirii cum mai bate, ce oameni se mai preumblă pe acolo, ce diplome primesc unii sau altii scrise alb pe negru. Cu sau fără Stratan , parola și fereastra vor râmîne deschise, iar copacul așa cum l-am văzut eu ultima dat e ca salcâmul care uneori înflorește de două ori pe an…și nu uita să mai iei un bilet la loto și pentru mine fiindcă mă voi ține de cuvânt și în locul tău, măcar să iasă ceva…să auzim doar de bine, fiindcă la Iași nu este nici un festival, dar cine știe paote va fi o întâlnire de suflet, în alt mod decât cel obișnuit.

Scrierea de aici, dar și altele conțin meditații asupra modului de a pune realitățile vieții sub formă de povesire-dialog. Pentru cineva familiarizat cu scierile autorului nu este greu să-l poată descifra în cele mai interesante subiecte. Azi, aici, Sorin, s-a eliberat de ceea ce îl măcina de o bucată de vreme, din momentul când a pornit la drum cu Plumbuita și când primea sugestii ce și cum, apoi a urmat inițiativa cu specatcolul InDArt-ului în mai multe locuri, unul dintre ele Craiova… dar viața uneori este atât de dură încât nu reușim să o înțelegem și… Scrierea aceasta este dedicată publicului care nu a cunoscut-o pe Liana, autorul încearcă că o facă cunoscută, este poate o experiență unică, irepetabilă în viața unui scriitor să pipăi gândurile, să te transpui dincolo de cuvinte… desigur nu întâmplător am spus de cei care știu scrierile, fiindcă aici e dramă, departe de umoristul pe care îl cunoaștem, e drama unui om. E concentrat aici totul, redus la esență, punctate doar câteva aspecte, nu a vrut să pătrundă mai departe, de ce? Poate chiar el ne va spune!

Este remarcabilă credința autorului în arta scrisului, doar așa te poți elibera, cât de ușor sau cât de greu i-a fost să aștearnă aceste rânduri, doar el știe, mai ales că trebuia să se transpună în celălalt personaj.

O realizare deosebită

mi-ar fi plăcut să fii ascet
cu ochi încercănați de rugăciune
cu plete nespălate, de cărbune,
căzând rebele pe umeri și pe piept. – te regăsesc azi altfel decât ieri, ieri erai sub o formă de alb, azi te așezi frumos sub cupola rimei și a ritmului, ca la fiecare poezie de acest gen nu voi sta să număr silabele să văd în care context de silabe ești, eu citesc poezia aceasta cu mintea, ea îmi cântă frumos, cuvintele sunt alese cu grijă, și poemul acesta poate fi privit din diverse unghiuri. O poți citi ca într-un cerc, forma este așezată, directă, cu structură bine închegată și cu simboluri pe ici pe colo.

P.S - o stea imaginară, pentru azi...

de la mine și până la biserica sfântului anton
orașul înghesuie pe la colțuri
statui fumurii sau cerșetori flămânzi
sunt zile când am de lucru la fișa de zbor
ploaia coboară pufoasă și grea
pe vârfuri de case
avioane cu picioare teribil de roz
trec porumbeii planând
prin terase – În ziua aceasta când zborul planează a îmbulzeală de cuvinte, când se scormonește până dincolo de suflet să poți afla ce se ascunde acolo, undeva deasupra caselor se simte nevoia de glas, nevoia de cutezanță, fiindcă chemările sunt dor, iar dorul nu rămâne niciodată repetent, rozul aprinde lumini buclucașe, așa cum sunt lumânările de pe tort într-o zi de nenumărare a anilor, chiar și cerșetorii se bucură undeva pe la colțuri.

pălării se ridică la tot al cincilea copac
eu trag după mine o simfonie
cu descânt printre brațe
noaptea pene-nspinând
în zori zbor
ploaie, vânt
vijelie - e ziua când toți își ridică a semn de întrebare pălăriile, se aud sunete de simfonie, de trandafiri primiți, iar fața, da, fața ta, capătă culoarea unei zile cu descântec de brațe, tresari uneori în zorii unui zbor spre trecerea unui nou anotimp. Este o zi cu desăvârșire senină, chiar dacă în spatele norilor se mai ascunde câte o lacrimă, și chipul tău zâmbește, la atingerea ploii într-un sărut.

ai să știi că ești tu, când vei primi în căuș
grele fișe c-un azi survolând monocrom
pe genunchi poposind și-n destin de colos
îți voi trece-ntr-un zbor
teribil de roz- copacii te privesc poposindu-și a necunoștință de cauză cuvinte…la mulți…te…asta e, cred că lipsesc cavalerii de aici, să ne poată apăra de sunetul telefoanelor mobile, care sună a doua zi după, pentru cuvinte schimbate așa a la…încercând să prindă firul acestui zbor într-o altă variantă.

Am prins din zborul tău, cădura iubirii în lumea aceasta în care suntem doar călători, o zbatere de aripă, de inimă, de un august , de o zi ce poartă numele unor manifestări…îți voi cânta poate, cântecele mele de dor, tulburând liniștea întinselor cuvinte…eu cred în dragoste și în…afară plouă într-o zi deosebit de senină.

Pagină de jurnal, de jurnalul celui ce și-a pierdut diacriticile undeva la malul mării și mai vrea să mai transmită de la Mamaia? Nu e rău fă lucrul acesta, fiindcă literele se adună în silabe, iar silabele se răsfrâng în cuvinte. Scrisoare- jurnal, nu te cunoșteam și sub această formă, dar vezi tu cel ce se joacă cu semnele, le unește într-o nuntă, apoi le desface din nou în drumuri, poate fi în stare de orice. Mie îmi face rău marea, dar aș fi făcut efortul să fiu și la Agigea, să pot transmite în direct, cum a fost acolo, dar așa se întrâmplă când vrei totul…Aici la tine conținutul tinde cel mai mult spre scrisoare, dar faptul că e scrisă de undeva de sub ape, din când în când am citit cu stropi sărați anumite cuvinte… ai grijă de unde bate briza, ai grijă că furtunile stau gata de cuvinte, ai grijă să scrii frumos despre Mamaia… mie îmi place mai mult starea ermetică a lucrurilor...și noi suntem bine, a fost furtună, s-a spart și un geam de la stropii mari de ploaie, dar...

înainte
îmi mulțumeai într-un cuvânt,
mă iubeai în două,
mă iertai în trei.
- în primul rând aș schimba titlul,nu știu de ce dar după citirea versurilor l-am privit altfel. Simplitatea versurilor cuprind o multitudine de sensuri. Fantezia nu-și are loc pe aici, cuvintele merg mână în mână și își spun ce au de spus. Versurile nu au sensuri ascunse, ele se prezintă direct transmise într-un stil propriu și direct

mi-ar fi plăcut să am degete lungi
să le rătăcesc după clapele mărilor
printre delfini să fiu un salt
sau un țipăt – adevăratul țel a celui ce va rămâne un veșnic visător , un fel de pictor în versuri suprarealist, reușești să convertești cuvintele în imagini învăluite în voalul versului, de o bucată de vreme văd cum cizelezi cuvintele le dai o nouă formă, ce văd la tine că este greu de ținut în frâu e imaginația, așezi prea multă într-un singur poem.

mi-ar place ca degetele tale să descrie culori
pe coama timpului trecut așezat peste ridurile frunții
vântul mai elegant ca oricând să orchestreze clapele inimii
trăgând linii de la inimă spre minte
ca o punte ce ne leagă mâinile
a dorințe sfâșiate
de fantasmele
trecerii

Daniela – arborele vieții este în noi, iar cîntecul inimii poate fi exprimat în multe feluri, aici a fost altfel , mult altfel, mai mult decât o rugă, chiar dacă s-au aflat pe alocuri oamenii care văd dintr-un unghi strâmb al inimii lor.

Carmen Mihaela – referitor la versul \"înfiază-mă tu maică și fă-mă părtaș crucii\", am sesizat că aproape toți cei care s-au oprit aici l-au consemnat, are o semnificație aparte pentru mine, eu nu-l văd înfricoșător, îl văd ca pe o bucurie, devenind fiu al Maicii, sunt sigură că mă pot împărtăși cu jertfa Fiului care nu se găsește în altă parte decât în sfântul potir, cam acesta este sensul și semnificația și mai pot fi și altele, dar așa l-am gândit eu atunci când am scris, acum au mai apărut și alte semnificații. Mulțumesc de toate și pentru toate!

Daniel - frumos spui tu versuri de rugăciune, așa vreau să cred că sunt, că această rugă e un poem, până la urmă orice rugăciune poate fi o poezie, fiindcă e închinată divinității și te aștept să ne plecăm împreună ghenunchii și în rugăciune așa cum am făcut de atîtea ori în poezie.

Corina – aș vrea să pot să te învii, dar oare ce vers sau ce sintagmă ar trebui să folosesc?

Cristina – Cum distanțele se tot măresc, am început să ne găsim și noi aici la fiorul unei rugi, să ne împărtășim chiar dacă a trecut sărbătoarea vor veni altele.Pupici celor trei Deisisi.

Gabriela – poezie-rugă, rugă- poezie, așa îmi place să cred că este, și poate nu vreau, dar nici nu încerc să fiu modestă, cred cu adevărat că e o poezie-rugă, ceea ce nu-i scad valențele poetice, nu că vreau să mă laud, dar simt acest lucru. Mulțumesc pentru popas întru sărbătoare.

Nastia - izvorul bucuriei versului să ne împresoare pe fiecare dintre noi să ne lumineze inima să putem vedea dincolo de buruieni.

Ovidiu – dincolo de cuvinte îți mulțumesc de popas, îți mulțumesc că te-ai făcut părtaș poeziei.

Florin - frumos ai interpretat tu psalmul acesta versuit, prin cuvintele tale ai adus un strop de bucurie și să ne fie întru mulți ani în ale poeziei și mai ales pentru lumină!

Ioane- da bine spui felicitării tuturor Mariilor și Măriilor, sănătate tuturor celor care au făcut popas întru poemul meu

Maria – O altă Mărie, la fel și ție toate cele frumoase întru ale cuvântului!

Dan – Să ne dăruiască Cuvântul bunătatea lui să ne putem exprima așa cum simte inima noastră.

Victor – Tehodor – și ție copile toate cele frumoase să te bucuri de Cuvântul ce se revarsă întru noi atunci când reușim să gustăm din jertfa LUI!

Valeriu – ruga să ne fie auzită, și a vostră, fiindcă popasul vostru aici arată ca și voi ați participat întru totul, să ne auzim cu bine și sănătate!

Octavian Sergiu - frumos ai completat tu rugă cu versurile tale, icoana bucuriei să ne ridice sufletele spre cele folositoare nouă. Mulțumesc de popas, e un lucru minunat când vezi că bobul pe care l-ai așezat a găsit pământ prielnic și deja a înflorit

Sorine- tu omule, care ai trecut nu numai cu gândul oceanul ci te-ai transpus total…îți mulțumesc și hai să-ți spun un secret, te mai aștept pe 8 septembrie, atunci deschid și șampanie, acum a fost doar cuvântul…

Claudia – mulțumesc pentru iconița așezată aici întru Adormirea Celei ce a dat Cuvântului viață, mulțumesc pentru faptul că reușim să ne adunăm…

Laurențiu Ionuț – mulțumesc!

Aurelian – bunătatea cuvântului să ne fie privire, iar icoana să ne fie cuvânt, ca totul să ne fie cale spre cele ce urmează… Mulțumesc!

Florentina-Loredana – Scopul poeziei este cel ce a vrut să fie, dar libertatea fiecăruia e să se exprime așa cum simte, eu mulțumesc pentru toate, iar vindecarea de cuvinte să ne îmbrace în altele mai frumoase

Nuța – lumina cuvintelor să se prelingă dinspre soare apune spre zorii unei noi zile, întru ele să fim așezați și să ne putem bucura cu întreg cerul!

Valeriu – toate cele de la domana…și ție celui ce cuvântul îți vorbește în altfel, așa cum doar inima și mintea ta o poate spune…

Horia – semnul tău îl iau de bine , în rest, nu cred că este o greșeală așa de mare pot scrie cu majuscule și să nu cred în nimic…uite că se mai poate!

Mihai- dulceața cuvintelor tale le-am primit sub formă de do, re, mi, toate frumoase și ție!

Mihai – Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Mângâierea e faptul că acest poem în mare și-a atins scopul, adică cel de închinăciune Fecioarei!

Liviu Florian – mulțumesc pentru poem, dar la dar cu bucurie, referitor la sugestia ta eu îți mulțumesc, ruga această e întoarsă cumva invers spre mine, conștient sunt făcute sau dacă vrei simțite toate versurile, adică punctând toate atributele Maicii, dar întorcându-le spre mine cea care am nevoie de ele, cum altfel pot să mi le împropietăresc? Mulțumesc mult pentru tot!