Depărtare

mi-ar fi plăcut să am degete lungi
să le rătăcesc după clapele mărilor
printre delfini să fiu un salt
sau un țipăt – adevăratul țel a celui ce va rămâne un veșnic visător , un fel de pictor în versuri suprarealist, reușești să convertești cuvintele în imagini învăluite în voalul versului, de o bucată de vreme văd cum cizelezi cuvintele le dai o nouă formă, ce văd la tine că este greu de ținut în frâu e imaginația, așezi prea multă într-un singur poem.

mi-ar place ca degetele tale să descrie culori
pe coama timpului trecut așezat peste ridurile frunții
vântul mai elegant ca oricând să orchestreze clapele inimii
trăgând linii de la inimă spre minte
ca o punte ce ne leagă mâinile
a dorințe sfâșiate
de fantasmele
trecerii

nu pot altfel. imaginile se aseaza singure odata cu versurile si nu le pot controla. daca sunt prea multe si obosesc cititorul, chiar imi pare rau. probabil va veni si ziua in care se va schimba ceva in versurile mele. multumesc de semn si ma bucur sa te regasesc pe un text de-al meu. multumesc si pentru poem. :)