Maria Prochipiuc

Sorin, într-un anumit moment te-am descoperit nu numai ca epigramist, care trebuie să urmărească o anumită tehnică, dar și un bun mânuitor a versului așezat în poeme. Acest lucru îl faci și aici. Desigur că dorul de Eminescu ar spune unii îi apucă pe cei nostalgici, ei bine fac parte dintre ei. Mă bucur că departe de Eminescu, sufletul tău nu a uitat. Un poem deosebit! Felicitări!

Neostenit e versul tău așa cum e cântecul privighetorii în prag de seară, orice lucru și orice stare o transformi în vers, am scris ceva acum două zile parcă la un sonet, dar nu știu ce s-a întâmplat că …m-aș repeta, dar atunci aveam altă stare, acum e cu totul altceva. Ce pot spune cu siguranță e că estetica versului e impecabilă, forma sonetului expus de tine e deosebită, probabil următoarea carte va cuprinde doar sonete sub această formă. Poetul din tine știe să exprime și urâtul și frumosul cu delicatețe. E stigătul acela mut al poetului care dacă nu poate sub formă de urlet o face sub formă de sunete. Sonetele acestea te singularizeză și îl îndeamnă pe cititor să tălmăcească versul și să-i dea și alte nuanțe. Chiar dacă esența și valoarea frumuseții nu stă în versul de aici, ideea și cuvântul ne aduc în față o altă scenă a realității.

Cristian, tristețile vin și pleacă, au poate și ele rolul lor acolo, cuvintele sunt cele ce ne vorbesc de o anumită stare. Mulțumesc de trecere!

Poemul tău are o cumințenie deosebită, totul e pus sub lupă, tacticos privești fiecare lucru, intervine și așteptarea unui anumit moment cel al unei respirații, lumina difuză dă acea notă de mister, apoi din partea a doua a poemului totul reintră în alt registru cea cu îngerii decapitați, e de fapt aici o stare de latență a minții a stării înainte de a fi adormit sau inainte de trezire. Aș înlocui versul: dintr-o singură lovitură de rafturi, nu tot versul doar cuvântul rafturi. La fel mă gândesc și la titlu că l-ai putea schimba…decizia îți aparține!

Pretutindeni și niciunde mereu ni se va deschide o poartă. O estetică simplă a cuvântului transformat în versuri scurte cu trimitere directă spre albastru, te îmbeți în voluptatea simplității și ascunzi dincolo de cuvinte un suflet neliniștit? Sub această mască a cumințeniei se ascunde profunzime și sentiment. Doar atât pentru azi. Să ne fie anul ca sufletele noastre!

Operații inutile cu necunoscute – de la matematicieni adunate și la X derivate, fără ocolișuri, aluneci ușor spre inima cititorului precum o apa rece de izvor în palmele însetatului.

Bărfă - treci ușor de la o fracție la alta chiar și peste pragul de sensibilitate a poetului și orice lucru îl tranformi în zvon, în bârfă.

Deși-s fin și pus pe glume vin cu toți să le dau nume – fiecare catren are savoarea lui, acest gen de exprimare nu stă la îndemâna oricui, din această cauză consider că e un merit pentru cel ce reușește în patru versuri să concentreze atâtea lucruri și să le pună la un numitor comun.

O tipă ne-mulțumită – versul e ușor spontan și plin de umor, pentru mine acest gen mi se pare capriciu genurilor literare, doar cel ce știe a mânui cuvântul îi poate da diverse tonalități reale într-o multitudine de mulțimi

Ca să nu îi mai fiu frate eu renunț la sănătate - spiritul ușor umorist, nu obositor, catrenul are rolul de a distra cititorul. Patru versuri spirituale ajung pentru buna dispoziție a unei zile întregi, chiar dacă funcția e…injectivă!

La cercul de tir cu arcul - spiritul sarcastic este foarte bine pus în funcție aici, fin, fiecare catren poate fi interpretat dacă te antrenezi și nu te lași păgubaș, aici catrenul nu e ca o lamă ascuțită, te îndeamnă doar la un duel și chiar polemică cine are dispoziția necesară.

Aberație – aici aș fi scris unu în loc de 1, sensul cuvântului se îndreaptă chiar spre autor și își permite ca arma să fie ascuțită. Catrenele au un rol bine definit: ațâță curiozitatea cititorului, chiar dacă e vorba de un subiect oarecare, fiindcă în mod ciudat cititori sunt mai mulți decât unu.

Niciunul nu e drept - catrenul ne lasă surpriza la sfârșit, ne conduci așa lent spre final când aflăm cât de obtuză e problema, nu e înțepătoare așa cum te aștepți. Catrenele ,,așa zise’’ Epigrame sunt ca mici săgeți ce trebuie să țintească punctul central pentru a provoca rana.

Lungimea cercului - verva epigramistului nu scade spre sfârșitul catrenelor sale, ci crește din ce în ce mai mult, cu intuiția neînduplecată țintește frumos chiar dacă se află pe undeva printre cei ,,ținutuiți’’ că deh sunt ... doi Pierre !

Politică – ei ultima, nici nu mă gândeam că măcar un pic nu o să atingă înaltul, chiar dacă unele versuri sunt opuse, la vârf se află doar poetul!

Felicitări!

De exmplificat în mod deosebit: O tipă ne-mulțumită, Aberație, Lungimea cercului

Genule dragă, eu nu-ți pot răspunde cum o faci tu, citesc, mă dispun, ți-aș răspunde cu o glumă, dar mai mult nu cred, poate dacă aș încerca și aș insista mai mult cine știe. Tu ai reușit în numai patru versuri să subtitui poemul meu, desigur așa cum ți-a picat ție bine - o dată, de două ori și cine știe încă de câte ori. Mulțumesc pentru lectură și pentru faptul că ai reușit să te inspiri de aici de la mine. Despre poemul meu ai spus tu într-un fel anume, dar mai poți insista cine știe ce mai descoperi. Să ne auzim cu bine. Cu ridicatul la cer mai rămâne de văzut!

Poem-poveste, așa văd eu versurile tale, e atâta realitate aici, încât oricât ai vrea să te desprinzi de ea nu poți, fiindcă e în imediata ta privire. Desigur că nu oricine poate să modeleze o realitate trecută atât de simplu și interesant: mergeam la casa cu lei și beam krepkaia / strong votca și pepsi. Începutul poemului mi-a adus aminte de Creangă, apoi încet chiar dacă nu mai ești la scăldat sau pe undeva pe la cireșe, te transpune poetul într-o altă imagine mult mai apropiată de tine: după două luni s-a spînzurat cu / o curea / limba îi atîrna vînătă / deasupra pateurilor cu brînză / calde / și noi îl priveam prin geamul prăvăliei / pînă cînd ne-a zis unul / circulați bă.

Un poem ce îți stârnește curiozitatea, și atunci când îl termini de lecturat parcă ai mai vrea, aduce puțin și a proză versificată. Pentru originalitate și frumusețea cuvântului toată aprecierea mea.

Un poem de o sensibilitate aparte, un poem al iubirii de dincolo de noi, versul te caută printre cuvinte ți se așează pe suflet, iar tu poetule îl respiri cuibărindu-te în palma lui Dumnezeu. Atît de simplu se poate spune: te iubesc! Limba dragostei e cea mai cunoscută, iar acest sentiment este lăsat chiar de Dumnezeu. Chiar dacă unii spun că sentimentul acesta de iubire este perimat sau lăsat undeva... spunânu-se: despre iubire au vorbit ...aici se simte sensibilitatea spirituala a poetului. E aici versul curat inundat de lumina iubirii...

Jurnal de imagini intermitente, cu locuri pe unde se mai ascunde câte o tristețe și ea deznădăjduită de prea mult vânt, de prea multă alungare. O pagină de jurnal ce merită așezată pe foile unei cărți. Confesiune și îndemn, are misterul jurnalelor vrei să le citești, fiindcă vrei să pătrunzi în misterul autorului. Uneori cuvintele sunt cifrate fiindcă se pare că anumite pasaje sunt ca o dedicație doar pentru ochii unui cititor. Pentru că m-am oprit în această pagină de jurnal nu voi omite să-ți spun și eu un: La mulți ani cu bucurie și cu tot ce îți dorești!

Nu e târziu de tine e doar prea adânc de mine
Mă înseninezi cu ultimul cuvânt
Pustiind privirea cu lacrima unui zâmbet
Mă las împietrită într-o caldă îmbrățișare
După o noapte lungă până în zori
De unde ai fi
Să-mi fii

verifică ultimul vers de la prima strofă:îm ultimul meu ceas... in rest am și eu un motiv să-ți urez un an cu multe bucurii!

Un poem plin de sensibilitate, un joc al sufletului, o umbră nostalgică reflectată de dincolo de tine, un sentiment reflectat în vers, așa cum numai tu o poți face. Când te citesc îmi aduc aminte de începuturile mele pe poezie, tu ai fost unul din cei ce au pus încredere în mine. Iți mulțumesc și pentru că încă este momentul îți spun un : La mulți ani!

Liviu- îți mulțumesc pentru cele sesizate, am renunțat la cântat în prag de seară parcă sună mult mai bine, referitor la final mă mai gândesc, mai las un pic să se așeze și după voi interveni, de modificat nu cred, doar să renunț. Mulțumesc mult pentru tot!

Dumitru – e un poem al firului numit viată cu tot ce cuprinde ea: iubire, de aici trebuie să pornim, restul vine așa pe neașteptate. Mulțumesc de urări și mă bucur că te-am inspirat, am citit ce ai scris. Să ne auzim cu bine în anul ce ne bate pe la uși.

Constantin – ai intuit frumos ceea ce am vrut eu să spun, ar fi minunat ca din fiecare zi a vieții să facem o șezătoare a iubirii, acolo unde izvorul să nu secătuiască, să fie întreținut de îngemănarea sufletelor pornite pe drumul vieții împreună…și dacă va fi să fie, oricât de puțin ar mai fi, poate valora cât o întreagă viață. Ridicând pe celălalt te înalți pe tine, fiindcă mereu dorești să fii la înălțimea celuilalt, spunea cineva că are atâta iubire încât abia așteată să o dăruiască…dăruind vei dobândi!

Mircea – dacă ai gustat din cupa aceasta numită poezie și se pare că ți-a și plăcut, bucuria mea este foarte mare, ai dat culoare poemului meu, așa l-aș fi dorit, nici nu mă gândeam că va descoperi cineva culoarea, e culoarea iubirii, a darului către celălalt.

Poeveste cu zâmbet național aș spune eu, fiindcă nu numai acei moldoveni au râs sau numai au zâmbit, ci în acestă poveste s-a adunat o țară-ntreagă. Srierea are o frumusețe aproape individuală, e greu să-i definești abilitățile exprimării. Am avut impresia că stau în fața sobei și ascult o poveste care se derulează frumos, în fața ochilor imagine după imagine. Dar impresionat a fost faptul, că m-am văzut trecător prin acestă poveste. Cursivitatea discursului și frumusețea limbajului colorat pe alocuri cu imagini, dă scrierii trimiteri spre o cronică modernă. O cronică scrisă în stilul Florinei, inconfundabil. Dacă aș lua puțin din emoțiile Florinei, așa cum spune ea că a fost emoționată, să par și eu la fel de emoționată m-ar fi dus undeva pe la demisolul clădirii. Mereu îmi impun să scap de emoții să fiu eu, dar mereu vocea își face de cap, o ia înaintea mea, mâiniile ce țineau Obsesia Iubirii, tremurau parcă erau cuprinse de fiorul… Sper din tot sufletul să nu fi supărat pe nimeni, nici măcar pe Moș Crăciun, fiindcă ultima dată când m-am cântărit am constatat că am luat 3 kg :) Peste toate, mulțumesc și eu tuturor celor ce ați venit la Iași, dar și celor din Iași pentru frumusețea momentului, pentru faptul că am reușit să ne mai cunoaștem cu cei care nu au fost până acum la Iași…și mai ales poeziei care ne-a adunat sub acoperișul ei și ne face pe toți frumoși..

cu un lăuntric suspin ropotul ploii
îngroapă în palme
verdele frunzelor

Bine ai revenit , fie ca inspirația să te poarte în buzunarul de la piept, iar cuvântul să se poată descrie așa cum îl simte inima. Succes!

Un poem deosebit, un poem ce alunecă precum ascuțișul sabiei, fiecare vers poate fi dezvoltat, comentat , voi puncta doar versurile care au forță și mesaj independent de întregul poem:
mâinile se țin de balustrada inimii tremură a vertij
te ridici brusc plângi ca o vioară
cuvintele mi se clatină în gingii, nu pot să mai mușc
Un poem care ascunde ușor neputința, dar și forța de a o lua de la capăt, un poem care poate fi citit pe două fețe, ce se vede aici e un fel de prescurtare a celor simțite, iar dincolo de această față e cu totul altceva. E poem de stea, dar, obiceiul meu e ca prima stea pe care o dăriuiesc să o păstrez undeva în culcușul dintre coste și mâinile lui Dumnezeu!

Domnule Genuneanu - dacă versul pe care l-ai semnalat ți-a produs plăcere, tot este bine. Mă bucur foarte mult că ai avut timp să te apleci asupra acestei file de acatist, spusă așa cum inima mi-a dictat. Rugăciunea e în fiecare din noi!


Cristina- așa este , dar am vrut foarte puțin să ating acest lucru, doar titlul este cel care aduce specificația, prin el am devenit și noi iubitori de Hristos, pentru și în Hristos. Vezi că în Iași pe 16 decembrie este cenaclul de poezie la Casa Pogor, poate reușim să ne vedem. Tot binele!

Gelu - prin ochelarii tăi ai sesizat corect acea inversare de litere, e specificul meu, ți mulțumesc de oprire, fiecare dintre noi ne trecem și petrecem într-o lună numită decembrie. Multe din cuvintele de aici nu-mi aparțin le-am împrumutat, așa ca un semn al aprecierii mele. Mulțumesc de oprire!