Maria Prochipiuc

Cuvintele călătoresc cu siguranță pe un traseu bine stabilit, e aici o realitate deghizată, strecurată ușor după cuvinte, e un amalgam de imagini: coapsa unui măr dulce= ispită; șobolanul strecurat pe sub…= urâtul lucrurilor; umplându-mi fața …= semnele treceri; sunt doar câteva simboluri pe care am încercat să le redimensionez în cuvinte. Foarte interesant!

Corect: Pasila de ...uite că m-am întors, asta mi se întâmplă doar pentru faptul că nu mi-am spus măcar mie la ce gândeam când am citit aici, dar nici ce am gândit după, așa că voi merge să iau o pastiluță. Un text bun, după cum am spus să te dispună. Aștept suplimentul de mâine dimineață.

O terapie a gândului, a gândului transferat celuilalt, îți închipui dacă am încerca doar o clipă să spunem cu adevărat la ce gândim, ar fi... dar hai să lăsam astea, tu la ce te gândeai acum aproape patru ani când... ei glumesc și eu desigur, încerc să intru în starea dialogului, că ar fi unicat nu e chiar așa, dar că îți lasă o stare de bună dispoziție e foarte sigur.

N. Nicolae – uite că și după ce se stinge lumina mai există câte un cititor care reușește să descifreze calea și să lase semn pe acolo pe unde umblă. Știi foarte bine care e sursa acestui poem. Noi putem să fim ceea ce suntem, dar mereu ne vom redesoperi, suntem mereu în schimbare și ne minunăm de ceea ce vedem în noi. Poezia e doar o formă de exprimare, dar cel mai important lucru e trăirea, trăirea care uneori e foarte greu de exprimat. Netrăirile la fel sunt în noi, dar mereu ne spunem: așa trebuia să fie, dar dacă poate trebuia să schimbăm și ne-am lăsat fără să luptăm? Nu vom ști niciodată!

P.S Tindem spre dumnezeire nu?

Bine ai venit în lumea agoniei, o intrare furtunoasă, cu 30 de epigrame într-o singură ședință, sunt multe care merită ridicate la un înalt nivel, adică însteluțate. Nu am acum la îndemână ,,Muze, dive și neveste \'\', sunt în altă locație, dar mă voi uita dacă ai postat toată minicarticica. Felicităr! Așteptăm să vină spadasinii, ei au ce se duela, eu mai puțin în epigramă.

Silviu - tu lași urme pe care eu apoi trebuie să le descifrez, e ca un fel de încifrare a ceea ce scriu eu. Faptul că te-ai oprit și că ai ales două dintre sintagmele acestui poem care au o mare importanță pentru mine - e un lucru deosebit.

Victoria -\"hai să zămislim în palme întoarcerea\"... ai zărit printre cuvinte tocmai esențialul și nu întâmplător am lăsat ușa întredeschisă, am fost cu gândul, că, măcar un cititor va fi curios să pătrundă în poemul meu. Se pare că lumina a fost văzută…

Vasile – e o schimbare, doar dacă te referi la ultimele texte, fiindcă tablouri suprapuse sunt concentrate pe o anumită schemă nu întâmplător se suprapun, nu întâmplător sunt o romantică, și dacă ceea ce scriu mai este și bun… ai sesizat acea transferare către cititor și nu numai, sunt cumulate aici două stări… mai las frâu liber imaginației și interpretărilor ce vor mai fi ( dacă vor mai fi, dacă nu…). Mulțumesc pentru descifrarea stării poemului meu.

Gelu - poezia este precum viata, iar viata nu este mereu o poezie, de asta uneori ne oprim si privim in urma, incercam sa rfacem traseul, ne dam seama pe lanaga ce-am trecut asa cum bine ai spus...nu putem spune ca nu au fost si himere...nici nu ne putem da seama cat de simplu e sa lasam macar o privire in poezie. Multumesc!

Cristina- Schimbare spui? Da poate fi o schimbare, dar referitor la ce spui tu eu mai cred că se poate și invers și de jos în sus. Ai intuit, fiindcă ai încercat să treci dincolo de cuvinte, îmi plac oamenii iscoditori. Să lăsam să ne deseneze El așa cum suntem, fiindcă ne iubește foarte mult!

Vasile- mă faci mă faci să mă simt mică de tot, mă ridici la rangul de poetă, ceea ce mi se pare foarte mult, pe mine mă bucură faptul că există măcar un cititor care se poate spirala pe versurile mele și să rezoneze, e un lucru mare, că mă pot face înțeleasă, e un poem mult prea simplu față de cum scriu eu acum, dar se pare că am un ,,mentor” de la care pot învăța simplitatea versului, nu știu cât am reușit, fiindcă și ceea ce este aici la mine e un fel de spirală ancorată pe scheletul unui alt poem. Să fie oare un fel de trecere prin evenimentele vieții acest scurt poem? Rămâne de văzut, dacă se mai oprește cineva și ce impresii va avea. Spui că îmbrățișările nu pot fi imitate, eu consider că da, e vorba doar de un gest care poate însemna anumite lucruri, iar viața, da viața nu și nici trăirile...

Răzvan – Nu numai corpul cuvintelor, dar și umbra lor e desculță uneori, atunci când încerci să dai alte sensuri viații, himerele sunt la tot pasul, totul e să nu te lași copleșit de ele. E aici momentul când vrei să faci un bilanț și...atunci decoperi netrăirile și vrei ceva profund. Mulțumesc!

Lucian- e bine când mai revii printre texte, descoperi că ai cititori despre care nu ai fost anunțat, îmi place că ai definit anumite momente ale poemului, dar spuse în așa fel încât dă mai multă frumusețe și candoar epoemului îți mulțumesc pentru acest lucru

Uite ca după atăta amar de vreme acum cînd îmi fac un inventar al textelor descopăr că e valabilă și acum spusa:

uite așa plecăm dintr-o iubire
ca din amurgurile toamnei
strivind sub tălpi
o patimă închipuită

Sperăm într-o revigorare a anilor ce au trecut. Eu chiar mulțumesc tuturor pentru faptul că am reușit să cresc aici!

1. Sunt câteva sintagme care dau o anumită stare, această parte e doar o construcție, poate ar trebui să o revitalizezi, să-i dai mai multă vibrație, dar poate fi un fel de început ,,filozofic’’ la ceea ce urmează, e poate descrierea stării înainte de ceea ce se proconizează a se întâmpla.

2. aici e o altă stare deja se conturează o reacție, un fel de tresărire, propunere:

Inima mea te privește în somn ca o candelă
Prin meandre îți descojește fața - înclini
Paharul singurătății spre buzele mele
Trebuie să plec, brusc, precum un arbore
Cu umbra sfâșiată de ghearele felinelor gânduri
Fosforescentele borne au răstignit noaptea

3. pentru această aș acorda o stea, sunt pasionată de miniaturi, cu toate că nu scriu așa, dar răspund povocări. Interesantă construcția! O senzație extraordinară de primăvară de verde, de revitalizare!

4. Nu pot spune nimic am citit de multe ori, dar nu am reușit să rezonez cu textul, poate încerci o prelucrare, nu știu, poate nu le am eu… ]n momentul acesta

5. Comparabil cu trei

PS.Sper să nu te deranjeze spusele mele, dar sunt crunt de sinceră!

Căutam să citesc ceva proză, fiindcă de o bucată de vrme m-am axat doar pe poezie și te descopăr, cum să las o așa bucată? Un stil deosebit, dialogul curge atât de cursiv, încât nici nu-ți dai seama când ai ajuns la sfârșit, dar acest sfârșit nu există fiindcă poate continua și cititorul dialogul. Ce e interesant la textele tale e faptul că apare părerea de rău atunci când termini de citit, simți că autorul mai acea ceva de spus și atunci îți închipui tu ce mai putea urma, aici e deosebitul prozelor tale. Felicitări! Nu mai dau steluță acum o păstrez pentru următorul text.

Uite un text ce nu l-aș fi încadrat aici, chiar nu este de ce, am întâlnit texte de un… dar asta e altă treabă, de foarte multe ori textele încadrate la această sectiune nu le citesc, dar când este vorba de un autor cunoscut, curiozitate mă duce direct la text (imi zic în mintea mea și el sau ea?).

CUR, cururi, s.n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus.

CUR s. v. anus, dos, fund, popou, șezut.

cur s. n., pl. cúruri

Poezia modernă are puterea de a se detașa complet de anumite rigori și cultivă o realitate uneori chiar crudă. Autorul are puterea să recepteze și să asimileze echilibrat lucrurile realității, versificându-le într-o sinteză demnă de invidiat. Un poem de 17 versuri redând o realitate ce poate fi extinsă prin intuiție și semnificațile cuvântului. Vasile este un tehnician al cuvântului, are conștiința stîpânirii, folosirii lui în diverse situații, stăpânind arta poetică.

Luana – tristețea e doar ceea ce ne cuprinde, nimic nu se poate face, situații de genul acesta au fost în toate vremurile , dar nu ridicate la nivel de lege.

Silviu – Finalul e poate un semnal de alarmă, cum adică nu putem refuza realitatea? O primim ca pe un dat? Putem reacționa, chiar dacă credem că noi nu vom face nimic, măcar avem mulțumirea că nu acceptăm orice.

Djamal – ar fi minunat ca din palmele noastre să țâșnească răsăritul soarelui, ai dat o notă de speranță în acest peisaj atât de sumbru.

Lucia – nu am citit textul lui Florin, dar voi merge acum să-l citesc, poate pe acesti oameni nu-i poate schimba nimeni, dar pe cei ce urmează după ei? vezi finalul poemuului. Sunt situații și situații, desigur, că binele și rău vor exita la infinit, atunci când va fi o lume a armoniei, va veni cineva care va spune că e prea multă iubire și așa nu se poate, să ne aducem aminte de Eden , unde era armonia…și este adevărat unii din ei , din cei de acolo au avut poate prea multă dragoste, dar o dragoste înțeleasă greșit, și merg pe faptul că dacă între ființa umana și divinitate nu există nici un fel de relație, poate oricând să cadă de cealalată parte a lumii.

Vasile – ai intuit corect mesajul, e tocmai ce am spus mai sus, nu întîmplător este așezat acel vers de început italic, parcă scos din context, tocmai pentru a înțelege mesajul.

Răzvan - de fapt nu cred că sunt niște învinși, ei reprezintă o stare a societății, e de fapt ceea ce parcă se urmărește- decăderea ființei umane și odată cu aceasta decăderea tuturor ce este legat de aceasta, mai ales a părții sentimentale, uneori îi privești te vezi neputincios de a face ceva și… și mergi mai departe. Ce se poate face? Ne întrebăm, dar cred că nici nu ne dăm un răspuns, prea puțin ne mai interesează ce se întâmplă cu celălalt de lângă noi, fiindcă nu mai există iubirea de aproapele…

Mulțumesc vouă pentru popasul în realitatea acestui poem, dacă l-aș da la prietenii mei acest poem, e posibil să nu mă recunoască, dar e realitate, nu?

Am făcut o sinteză a celor trei părți ( dar voi posta la fiecare separat), tot ce voi concluziona, vor fi părerile mele legate de ce ai scris tu. Această parte a eseului m-a dezarmat într-un fel, ai ales calea sinuciderii? La ce se referă: Ca să termini cu lumea asta decadentă, în care iubirea este vâscoasă și dulceagă, îți trebuie într-adevăr curajul de a trece în neființă, de a nu mai ființa în durere sau bucurie și o credință în Dumnezeu, de a crede într-o formă sau alta de a exista după moarte.

Dar revii, era doar o stare pe care o subliniai, această parte e plină doar de urâțenia lumii și a ființei umane care se degradează. Iubirea în această parte a eseului e privită prin toate prismele: iubirea imorală, iubirea desfrânată, vânzarea cărnii pentru sexualitate, este foarte departe de a se considera iubire, simt că făcând asemenea asociații distrugi acest cuuvânt, il dezbraci de toată puritatea și îl arunci în mâna celor care nu cred în așa ceva și mai devreme sau mai târziu îl vor ucide. Mulți se ghidează pe faptul, că trebuie să-i dai cărnii ce îi aparține, sexul în anumite medii este considerat divin. Este propagat acest lucru, cum poate fi considerat divin sexul, când se materializează în grup, unde este acea unire? Eu cred că partea aceasta, putea să fie baza unui alt eseu specializat pe moralitatea femeii, dar si a barbatului, fiindcă știm foarte bine că sunt și bărbați care se prostituează, deci să-mi fie iertat, la fel pot fi catalogați și dumnealor, nu? Eu privesc realitatea în față așa cum cred că ai făcut și tu, dar te-ai axat doar pe partea feminină a lucrurilor.

Si da: Iubirea, în diferitele ei ipostaze, este o continuă căutare a eului nostru în celălalt, un pact între rațiune și inimă, căci “inima are rațiunile ei, pe care rațiunea nu le cunoaște

Adun aici frumusețea cuvântul așezat în cele trei părți ale eseului, e interesant și merită evidențiat mai ales pentru faptul că tot ce este scris aici nu e luat de prin alte surse, ci cred că autorul își folosește propria cunoaștere asupra lumii și a ființei umane, și sunt păreri proprii.

O stea pentru cele trei părți! (de vor mai fi, vom mai vedea).

Am făcut o sinteză a celor trei parti ( dar voi posta la fiecare separat), tot ce voi concluziona, vor fi părerile mele legate de ce ai scris tu.
Iubirea ar trebui să fie doar zbor, iar căderile să fie o nouă treaptă spre înalt. Oare iubirea pasională nu e doar una a firii? A trupului dacă vrei, de fapt nu e iubire, răspundem unui instinct, dacă am avea puterea ca, în acel moment să lăsam pe mai târziu acea îngemănare, oare cum crezi că ar fi? Sunt întrebări pe care mi le pun, desigur că fiecare din noi răspundem aproape la primul impuls, ni se sfâșie sufletul, simțim că pierdem totul dacă nu acționăm acum. Eu cred că acesta ar fi un examen al pasiunii, abia atunci iubirea adevărată ar izbucni din nou

Uite ce este extrordinar: Iubirea este transfigurată în credința integrală în celălalt și în Dumnezeu, ca două respirații fierbinți și neprihănite din îngemănarea cărora se naște chipul lui Dumnezeu.În acest caz, iubirea este văzută și ca o întregire prin celălalt, ca o nouă viață, mai intensă, purificată de nemernicii, trăită în spațiul fără ură și interese meschine, alături de Dumnezeu.

Și această parte a eseului este bine realitzată.

Am făcut o sinteză a celor trei parti ( dar voi posta la fiecare separat), tot ce voi concluziona, vor fi părerile mele legate de ce ai scris tu. Uite cum văd eu iubirea poetului: poetul se îndrăgostește în orice moment, poate trece ușor de la o iubire la alta, această trecere are cumva o explicație și anume: dacă iubirea este sursa sa de inspirație, atunci mereu îi trebuie o schimbare, ceva nou, dar, ei da sunt și poeții care își păstrează prima iubire și o divinizează, aici e actul acela poetic despre care vorbesti tu, transfigurarea nu trebuie să fie numai la nivelul poetic, ci și la nivelul umanului. Spui la un moment că iubirea poate degenera, se poate degrada, nu cred că se mai poate numi iubire, indiferent de mulțimea anilor lângă persoana iubită, atunci când iubești cu adevărat, descoperi în parteneri noi resurse, atât bărbatul cât și femeia reprezintă un pământ al făgăduinței, dar iubirea trebuie să fie reciprocă... și da doar poeții pot trece ușor sau greu peste decepțiile iubirii....

Un eseu bine documentat și probabil o parte din el trăit cu adevărat, sau luat din experiențele lumii. Felicitări!

Interesant primul vers cu secunde instante, ai picurat și tu frumos cuvintele printre stări și ai dat vieții o nouă logică. Nu te știam atât de simplu, patru versuri care să te caracterizeze. Cred că poate fi dezvoltat poemul, merită