Iubire și sex (Partea întâi)

Iubirea la poeți este diferită de iubirea vulgului care crește din instincte, căci poetul, privit ca un excentric și ca un visător, își sublimează iubirea prin artă, o scoate din realitatea prozaică și o transfigurează poetic transformând-o într-un sentiment mai înalt, purificat de avânturile creatoare. Iubirea se poate degrada și degenera într-un simulacru de menaj fantomatic, în care cuplul trăiește într-un spațiu indiferent, monoton, dacă entuziasmul este înlocuit de rutină, voluptatea devine o datorie de a face sex în spatele căreia se ascunde sațietatea, iar atracția de la început se pierde în lucruri mărunte, aruncată la mașina de gunoi a falsității.În acest caz iubirea devine absență și anihilare a sentimentelor.Bărbatul a cărei iubire este atinsă de spleen, simte o dorință de eliberare temporară a lăuntricului de iubita ce-i înăbușă sufletul, de a respira liniștea și singurătatea ostracizate de iubire măcar un timp, în loc de respirațiile intense și constrângătoare ale partenerei. Iubitul este abandonat în spațiul desuet al unui refuz permanent sau al unei acceptări formale și false și este descompus de o iubire moartă în veniri și plecări, în prezențe insuportabile și absențe stenice ce induc o nostalgie a statutului existențial avut înainte de cunoașterea partenerei. Sonoritățile eufonice ale iubirii au devenit disonanțe erotice create de certuri, neînțelegeri, deziluzii și plictis.Iubirea se diluează în ceva ambiguu și confuz și se împarte în fracții reductibile la nefericire, lacrimi, îndoieli și dezamăgiri. Þipătul răzvrătirii de sclavia iubirii degradante devine disonant, isteric și copleșitor și urcă în ființă ca un val de greață.Iubirea care înainte făcea din doi unul, acum s-a sfărâmat în două jumătăți separate, ireductibile, distanțându-se într-o depărtare evanescentă.Astfel, peste parteneri se așterne o tăcere acuzatoare, fiecare dând vina pe celălalt pentru eșecul în iubire și doar minciuna mai salvează aparențele, deși fiecare are conștiința lucidă a ireparabilului. Înstrăinarea se depune ca o mâzgă pe structura atrofiată a iubirii, iar zbuciumul îndoielilor și vacarmul gândurilor concentrate spre iubire, sunt înlocuite de reproșul acuzator și de o tăcere a stărilor emoționale provocate de surogatul dragostei și de dorința greu reprimată de a o înlocui cu iubita cea mai fidelă : singurătatea.Sentimentele efervescente create de o iubire inițială aflată la apogeu și care fluidizau impulsurile carnale s-au stins în timp, vândute la anticariatul dezolării, alături de volume de blazare și cărți de tristețe. Doar poeții pot trece ușor peste decepțiile în iubire, care la unii iau formele unei calamități ființiale, căci ei o pot înlocui cu femeia seducătoare a poeziei, cu care fac sex în planul spiritual, modelând-o cu materia poetică, iar la sfârșit își admiră opera și cad în extaz.Poeții sunt alcătuiți din altă materie decât oamenii obișnuiți, iar percepția asupra realității este alta, trecută prin filtrul rațiunii și a contemplării esoterice. Viața e un amestec inefabil de iubire si dezgust : iubirea în faza incipientă ce creează noul, începutul și încrederea în sine, și dezgustul ce avortează desuetul, sfârșitul și durerea ; din acest melanj de stări și emoții evoluăm și devenim atinși de stigmatul viciilor și păcatului, bandajând cu experiență rănile existențiale, iar uneori moartea ia înfățișarea unei ambulanțe care ne duce către necunoscut și neștiut.