Maria Prochipiuc

toți îți spun că ești înPană
nu de muză ci de vână
găsește-ți o amazoană
să te ațățe la hârjoană

m-am hârjonit și eu un pic pe aici, nu mă pricep la epigramă, dar la epigramiști...sigur!

peisajul arde pe-nserate pace
nimenea cu nimeni nu a prea făcut
candidați de cerberi și-alte dobitoace
mai deasupra-s tare altfel pe sub scut – mi-a plăcut enorm poemul, are în el atâta nou, dar și vechi încă, spus într-un fel deosebit. Citind aceste versuri ești scos din starea de frumos și dus să rătăcești printre o mulțime de lucruri, care par că nu au nimic de-a face cu poezia, amănunte străine, parcă indiferente și aberante, rămâi tăcut și cu privirea mirată, iei înfățișare de sfinx. De ce oare? Poetul e cel ce știe prin asemenea moduri de reflectare să scoată în evidență lucruri ce nu pot fi exprimate de oricine, într-un mod atât de plăcut, specific autorului: nimenea cu nimeni nu a prea făcut – plăcut, și cu multe inerpretări. Primul vers are în el atâta esențialitate, dar și contrast: arde cu pace!

muștele din zonă au în trompă ace
sunt ciorchini pe leșuri de nepriceput
e zvâcnirea cărnii care li se coace
de pe țepii rumeni până la șezut – Realitatea de aici nu e compusă din lucruri și sentimente, ci exclusiv din acte; astfel este gândirea și tot astfel fantezia; nu există acte care să nu fie consecvente cu ele însele și, potrivit naturii lor, să nu-și urmărească fiecare propiul lor scop: leșuri de nepriceput, zvâcnirea cărnii...

nu mai curge Styxul fumegă băltoace
pe traseul urii de căldură mut
ni se plimbă mortul neajuns încoace
de la o planoară la un parașut – dezacordul dintre frumos și urât , e de fapt calul de bătaie al autorului, care are o doar o aparență de realitate și care ar putea fi acceptată ca un dialog în realitate, dar de cele mai multe ori lasă impresia că ar fi ceva imaginar, aici e toată frumusețea acestei poezii. Descoperim o diversitate de acte: curge Styxul, plimbă mortul, de la o planoară la un parașut, care nu se opun de fel unul altuia. Steluța să știi că există, o mai păstrez o perioadă!

Refuz toate părțile ce se numesc feminine
Și mă alcătuiesc din ficat, rinichi, ochi, umeri,
Plămâni, sânge, ginere și prieten. - ce-ai zice dacă acestui poem i-ai pune și o inimă, nu crezi că ar bate altfel? Asta doar ca să te provoc și spre ceva feminin, fiindcă refuzul acesta e tocmai acceptarea fimininului din tine, dar mai ales a femininului exterior. Feminitatea recreează poezia, e aici atâta căldură poetică, dar ea nu izvorăște spontan, ci e dirijată de un anumit ton- Ca imaginea într-o oglindă
Masculină este starea de a reproduce – masculinul e doar starea cum bine ai spus, pentru a retrăi ceea ce spui aici, mă duce cu gândul spre altceva, dar dacă vreau să retrăiesc cuvântul poetului, atunci versul trebuie reacordat cu semnificațiea lui, cu senimentul și realitatea de la care a pornit acest vers, dar sentimentul și realitatea pe de altă parte nu poate fi regăsită decât în transfigurarea făcută de poet în conținutul – formă a întregului.

Dacă ai încerca să mai revii asupra textului, cred că ar ieși un poem reușit, idei sunt, scheletul poeziei e conturat, cred , după mine desigur că trebuie să-l îmbraci cu mai multă atenție, poezia indiferent cât de ,,absurdă,, ar fi, trebuie să ne lase măcar o nuanță din ceea ce vrea să ne comunice. Apoi cele trei cuvinte pe care le-ai scris cu majuscule își pierd din însemnătate, sau cine știe poate chiar asta ai intenționat. E doar părerea mea!

Văd aici un poem prelucrat după anumite idei, e un fel de trecere în revistă a unei stări. Am remarcat:Plătesc vamă cu plăcere prin plăcere;Durerea calculată e doar în proba de verificare...


Verifică: Și când renasc din propia cenușă

Un gând rotund, colorat în toate culorile curcubeului, un fel de aducere aminte, dar și o realitate, m-am oprit azi la tine, fiindcă în celelalte vremuri te citeam mai des, nu fac nici un fel de analiză a ceea ce ai scris, las aici doar semnul unor aduceri aminte, dar și a zilei de azi!

Dacă aș reuși să privesc poemul acesta prin prisma inimii tale poate aș înțelege și cele mai simple lucruri, dar e posibil și să nu înțeleg nimic, fiindcă așa mi se citeștie mie acum acest poem, este ceva ce iese din realitate și duce spre acele picturi enigmatice care ațâță curiozitatea și lasă loc de interpretări.
Prima strofă pare a nu avea nici o legătură cu următoarele, dar de fapt e un fel de sfârșit, totul pare o ușoară incertitudine, care te face să meditezi și de ce nu , să visezi. Insist mai mult asupra primei strofe, fiindcă mi se pare un fel de coșmar, după care trezirea la realitate. Următoarele două strofe parcă ar încerca să descifreze ceva, dar cum spunea cineva ,, fațada rămâne intactă’’ Un fel de obsesie, i-aș spune – pledoarie într-o lume necunoscută!

Abia azi am reusit să mă loghezi, cu toate că am scris comentariu din ziua apariției textului, probabil au fost ceva probleme pe site, nu știu de ce nu mă puteam loga, dar asta este...

Verifică te rog versul:un fel de romantismn dus la extrem desuet, nu e atât de grav, dar pentru a nu fi nici un fel de...romantism pus în discuție, am revenit!

orașul nici măcar nu clipește
între pleoape i-au încremenit străzile
până și ochii felinarelor
s-au scurs printre franjurii verii
aidoma privirilor unui bărbat
admirând o femeie frumoasă – Chipul tău se vede perfect în oglindă, versurile îți desenează conturul ochilor, a gurii... tu dorești să nu te vezi pe tine , ci o persoană total diferită, dar versurile nu greșesc imaginea. Dincolo de oglindă, freamătul sau nemișcarea nasc poezia. Această stare de nemișcare, are nevoie de intervenția unui masculin, privirea lui înviorează tabloul.

dincolo de crengile teilor stă luna
ca un buchet de mireasă în bolta cerului aruncat
peste umărul stelelor înflorind axa lumii- O redare frumoasă a peisajului, pot considera fundalul din tablou. Expresia poetică domolește și transfigurează sentimentul:nopțile se așează una în brațele celeilalte
precum bețele de chibrit adunate în cutia lor mică
poți aprinde cu ele oricând dimineața de mâine
sau poți să-ți arzi succesiv amintirile
însă nu știu dacă asta ar folosi la ceva sau cuiva - Ceea ce se întâmplă dincolo de poezie este simțit ca ceva deosebit, iar reproducerea acelei stări are caracter individual. Conținutul poemului se particularizează, purtând o anumită distincție: memoria e un magician la fel de nemilos ca și tine

Un poem deosebit, m-am oprit din comentariu aici, fiindcă altfel i-aș strica din frumusețe și poate aș intra prea mult în sufletul poemului...

Un poem ce poate sta cu fruntea sus oriunde s-ar afla și poate chiar acolo unde te-ai aștepta mai puțin. Prin cuvinte poetul sculptează în toată forța lui fizică imagini și tabolouri deosebite. Spiritul când creează este ca un cărbune pe jumătate stins, dar suflu invizibil din interior ca un vând nestatornic îl trezește la o clipă de strălucire. Această forță vine dinlăuntru: când n-am să mai fiu copacul care se ține de pământ doar să fie verde și pălește spre exterior, așa cumîși schimbă floarea culoarea de când începe să se deschidă.

Versurile au energie: unde apa curge în altă apă și lumina este de cer cu tălpi de nisip. Cunoscându-l pe autor, știu că nu iubește perfecțiunea, dar caută neobosit perfecțiunea, resemnându-se uneori doar cu fantezia ei.

Realizări deosebite:

mâini de zăpadă și bulgări de cuvinte
copacul care se ține de pământ doar să fie verde
lumina este de cer cu tălpi de nisip ( aici aș spune: lumina este spre cer cu tălpi de nisip)
îmbrățisările noastre vor avea aceeași lungime de noi

Un sonet al aducerii aminte, a unor vremuri care te-au marcat, de fapt fiecare timp are marca lui. Poezia pură are tendința către tăcere, asta doar pentru cei ce pot asculta versul în surdină, dar mai ales pentru cei ce îi aud melodia. Jocurile de versificare sunt superbe, mereu noi și noi imagini , definite prin versuri care le suțin:

Vâslirii-n val de crud corăbier,
Dar știu c-atunci aveam să frâng anostul
Și să presar uimirile-n eter.

Lucian- regăsirea întru versul meu m-a făcut să trec în lumea ta și să descopăr că un nume e pomenit acolo, voi reveni cu versuri sau chiar cu un comentariu la poemul respectiv. Îți mulțumesc pentru ceea ce ai văzut în acest poem!

Răzvan – mă bucură oprirea ta aici pe marginea acestui vers, subtilitatea e modul meu de a ascunde anumite stări, e modul care mă caracterizează, transformând o stare în alta. Mulțumesc!

Îți mulțumesc de popas, am corectat, e bine să știi că cineva pătrunde în universul tău și gustă din frământarea ta. Căutarea de cele mai multe ori pornește din noi, din foamea de celălalt. Oricum trebuie să fim conștienți că vremurile se destramă peste noi, iar noi, devenim umbra acestor vremuri, putem lumina sau nu...

De trei ori D, mulțumesc de popas, da e un poem trăit, mai puțin suferit, dar poate nu mi-am dat seama, e tocmai ceea ce aș fi vrut să simtă cel/cea care citește, sufletul meu întreg a fost în acel moment al scrierii cu totul în acest poem.

Codrina, cea mai mare bucurie a fost că după drumul de la gară la bibliotecă,
chiar dacă nu a fost așa de lung am fost întâmpinați cu atâta dragoste și prietenie de toți cei de acolo parcă ne cunoșteam de-o veșnicie. Colierul despre care vorbești era pentru ziua ce urma să vie, când floarea de cireș se deschidea răspândind parfumul primăverii.

Pentru cei care nu au ajuns la Galați le pot spune că volumul lui Valeriu va fi lansat și la Iași, voi anunța din timp. Pe cei din Iași îi aștept cu mare drag, evenimentul va avea loc la Gaelriile Grumăzescu, urmează să se stabilească data.

Maria și Dana am adus atmosfera bibliotecii din Galați aici, am uitat să menționez unele lucruri, legate de ajunsul nostru, adică al meu si a lui Florin Caragiu la Galați, dar astea erau doar picanterii, așa că am considerat că aici voi reda doar atmosfera acelei stări. Mulțumesc mult celor din Galați pentru ospitalitate, celor de la bibliotecă, care ne-au primit pe toți cu brațele deschise și în mod deosebit Codrinei Verdeș, care ne-a plimbat în timpul dintre două trenuri și o lansare, îmi pare rău că nu am ajuns și pe faleză, dar ...

Mulțumim celor ce s-au oprit măcar o clipă la crâșma lui bicuță, lansarea a fost cu adevărat frumoasă, eu nu am putut cuprinde decât o parte din ce-a fost acolo, de fapt cea mai frumoasă, îi dorim lui Liviu și personajelor lui viață îndelungată și așteptăm următoarea strigare.

dl. sorin ene, dacă vreți e un fel de întărire a ceea ce am vrut să subliniez, din punct de vedere gramatical nu este nici o greșeală, dar dacă numai atât nu ați înțeles, nu e chiar atât de grav, las numai sub numai \"sub privirea ta\", în rest să auzim numai de bine!

Dana – popasul întru cele ale mele este o bucurie pentru mine, e primăvară, iar acest început de mai are pentru mine o semnificație deosebită.

Ai intuit anumite nuanțe, puterea despre care vorbești e doar intuitivă, sufletul de cele mai multe ori știe cel mai bine să exprime ceea ce simte, mai greu în cuvinte, aici ceva sau cineva mi-a luat cuvintele și mi le-a înșirat pe ață.

Starea de a fi, e poate cel mai important lucru, dar de cele mai multe ori te și întrebi: cum?