Maria Prochipiuc
Verificat@maria-prochipiuc
mariacyt@yahoo.com
nu de muză ci de vână
găsește-ți o amazoană
să te ațățe la hârjoană
m-am hârjonit și eu un pic pe aici, nu mă pricep la epigramă, dar la epigramiști...sigur!
Pe textul:
„De ce nu mă iubește muza" de Sorin Olariu
nimenea cu nimeni nu a prea făcut
candidați de cerberi și-alte dobitoace
mai deasupra-s tare altfel pe sub scut – mi-a plăcut enorm poemul, are în el atâta nou, dar și vechi încă, spus într-un fel deosebit. Citind aceste versuri ești scos din starea de frumos și dus să rătăcești printre o mulțime de lucruri, care par că nu au nimic de-a face cu poezia, amănunte străine, parcă indiferente și aberante, rămâi tăcut și cu privirea mirată, iei înfățișare de sfinx. De ce oare? Poetul e cel ce știe prin asemenea moduri de reflectare să scoată în evidență lucruri ce nu pot fi exprimate de oricine, într-un mod atât de plăcut, specific autorului: nimenea cu nimeni nu a prea făcut – plăcut, și cu multe inerpretări. Primul vers are în el atâta esențialitate, dar și contrast: arde cu pace!
muștele din zonă au în trompă ace
sunt ciorchini pe leșuri de nepriceput
e zvâcnirea cărnii care li se coace
de pe țepii rumeni până la șezut – Realitatea de aici nu e compusă din lucruri și sentimente, ci exclusiv din acte; astfel este gândirea și tot astfel fantezia; nu există acte care să nu fie consecvente cu ele însele și, potrivit naturii lor, să nu-și urmărească fiecare propiul lor scop: leșuri de nepriceput, zvâcnirea cărnii...
nu mai curge Styxul fumegă băltoace
pe traseul urii de căldură mut
ni se plimbă mortul neajuns încoace
de la o planoară la un parașut – dezacordul dintre frumos și urât , e de fapt calul de bătaie al autorului, care are o doar o aparență de realitate și care ar putea fi acceptată ca un dialog în realitate, dar de cele mai multe ori lasă impresia că ar fi ceva imaginar, aici e toată frumusețea acestei poezii. Descoperim o diversitate de acte: curge Styxul, plimbă mortul, de la o planoară la un parașut, care nu se opun de fel unul altuia. Steluța să știi că există, o mai păstrez o perioadă!
Pe textul:
„caravan-seral" de Daniel Bratu
Și mă alcătuiesc din ficat, rinichi, ochi, umeri,
Plămâni, sânge, ginere și prieten. - ce-ai zice dacă acestui poem i-ai pune și o inimă, nu crezi că ar bate altfel? Asta doar ca să te provoc și spre ceva feminin, fiindcă refuzul acesta e tocmai acceptarea fimininului din tine, dar mai ales a femininului exterior. Feminitatea recreează poezia, e aici atâta căldură poetică, dar ea nu izvorăște spontan, ci e dirijată de un anumit ton- Ca imaginea într-o oglindă
Masculină este starea de a reproduce – masculinul e doar starea cum bine ai spus, pentru a retrăi ceea ce spui aici, mă duce cu gândul spre altceva, dar dacă vreau să retrăiesc cuvântul poetului, atunci versul trebuie reacordat cu semnificațiea lui, cu senimentul și realitatea de la care a pornit acest vers, dar sentimentul și realitatea pe de altă parte nu poate fi regăsită decât în transfigurarea făcută de poet în conținutul – formă a întregului.
Pe textul:
„Refuz profund" de Nincu Mircea
Pe textul:
„Anormal" de Anatol Dănilă
Verifică: Și când renasc din propia cenușă
Pe textul:
„Ascuțire" de Ioana Camelia Sîrbu
Pe textul:
„ochi rotund" de Gabriela Marieta Secu
De îmbunătățitPrima strofă pare a nu avea nici o legătură cu următoarele, dar de fapt e un fel de sfârșit, totul pare o ușoară incertitudine, care te face să meditezi și de ce nu , să visezi. Insist mai mult asupra primei strofe, fiindcă mi se pare un fel de coșmar, după care trezirea la realitate. Următoarele două strofe parcă ar încerca să descifreze ceva, dar cum spunea cineva ,, fațada rămâne intactă’’ Un fel de obsesie, i-aș spune – pledoarie într-o lume necunoscută!
Abia azi am reusit să mă loghezi, cu toate că am scris comentariu din ziua apariției textului, probabil au fost ceva probleme pe site, nu știu de ce nu mă puteam loga, dar asta este...
Pe textul:
„Mă tai la un deget pentru tine" de Marinescu Victor
Pe textul:
„Tușeu delicat într-un rubato discret" de Adriana Marilena Stroilescu
între pleoape i-au încremenit străzile
până și ochii felinarelor
s-au scurs printre franjurii verii
aidoma privirilor unui bărbat
admirând o femeie frumoasă – Chipul tău se vede perfect în oglindă, versurile îți desenează conturul ochilor, a gurii... tu dorești să nu te vezi pe tine , ci o persoană total diferită, dar versurile nu greșesc imaginea. Dincolo de oglindă, freamătul sau nemișcarea nasc poezia. Această stare de nemișcare, are nevoie de intervenția unui masculin, privirea lui înviorează tabloul.
dincolo de crengile teilor stă luna
ca un buchet de mireasă în bolta cerului aruncat
peste umărul stelelor înflorind axa lumii- O redare frumoasă a peisajului, pot considera fundalul din tablou. Expresia poetică domolește și transfigurează sentimentul:nopțile se așează una în brațele celeilalte
precum bețele de chibrit adunate în cutia lor mică
poți aprinde cu ele oricând dimineața de mâine
sau poți să-ți arzi succesiv amintirile
însă nu știu dacă asta ar folosi la ceva sau cuiva - Ceea ce se întâmplă dincolo de poezie este simțit ca ceva deosebit, iar reproducerea acelei stări are caracter individual. Conținutul poemului se particularizează, purtând o anumită distincție: memoria e un magician la fel de nemilos ca și tine
Un poem deosebit, m-am oprit din comentariu aici, fiindcă altfel i-aș strica din frumusețe și poate aș intra prea mult în sufletul poemului...
Pe textul:
„Tușeu delicat într-un rubato discret" de Adriana Marilena Stroilescu
Versurile au energie: unde apa curge în altă apă și lumina este de cer cu tălpi de nisip. Cunoscându-l pe autor, știu că nu iubește perfecțiunea, dar caută neobosit perfecțiunea, resemnându-se uneori doar cu fantezia ei.
Realizări deosebite:
mâini de zăpadă și bulgări de cuvinte
copacul care se ține de pământ doar să fie verde
lumina este de cer cu tălpi de nisip ( aici aș spune: lumina este spre cer cu tălpi de nisip)
îmbrățisările noastre vor avea aceeași lungime de noi
Pe textul:
„de Iunie" de Marinescu Victor
Vâslirii-n val de crud corăbier,
Dar știu c-atunci aveam să frâng anostul
Și să presar uimirile-n eter.
Pe textul:
„Strada Bisericii Sfantul Nicolae (3)" de Adrian Munteanu
Pe textul:
„Tăcerea copilului din tine" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Sărutul cerului" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Sărutul cerului" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Tăcerea copilului din tine" de Maria Prochipiuc
Codrina, cea mai mare bucurie a fost că după drumul de la gară la bibliotecă,
chiar dacă nu a fost așa de lung am fost întâmpinați cu atâta dragoste și prietenie de toți cei de acolo parcă ne cunoșteam de-o veșnicie. Colierul despre care vorbești era pentru ziua ce urma să vie, când floarea de cireș se deschidea răspândind parfumul primăverii.
Pentru cei care nu au ajuns la Galați le pot spune că volumul lui Valeriu va fi lansat și la Iași, voi anunța din timp. Pe cei din Iași îi aștept cu mare drag, evenimentul va avea loc la Gaelriile Grumăzescu, urmează să se stabilească data.
Pe textul:
„Subtila evadare a lui Valeriu Barbu cu volumul \"Din cioburi\" sub braț" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Subtila evadare a lui Valeriu Barbu cu volumul \"Din cioburi\" sub braț" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Petrecere la Bicuță" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„Port în palme urma sărutului" de Maria Prochipiuc
Ai intuit anumite nuanțe, puterea despre care vorbești e doar intuitivă, sufletul de cele mai multe ori știe cel mai bine să exprime ceea ce simte, mai greu în cuvinte, aici ceva sau cineva mi-a luat cuvintele și mi le-a înșirat pe ață.
Starea de a fi, e poate cel mai important lucru, dar de cele mai multe ori te și întrebi: cum?
Pe textul:
„Port în palme urma sărutului" de Maria Prochipiuc
