pot să descriu viața incredibil de exact
s-o așez în forma cea mai perfectă posibil
deși nu sunt lângă tine și nu am cu cine vorbi.
intru acum într-o nouă iubire
dar nu iau seama la ce
ningea
nu îl așteptau atât de devreme
s-a trezit toată casa de bucurie: Iori, Maria, Sultana…
era o casă neterminată la care lucrau toți
făceau mereu câte ceva
o cămară o aplecătoare un coteț un
seară de seară se strâng toate ca pe o scenă.
e întâlnirea lor de tăcere în jurul unei mese de lemn cu picioare lungi.
scaunele sunt înalte
niște jilțuri grele
care ar face un zgomot hârșîit pe
se poate merge prin foșnete o vreme.
dar garantez
dacă un timp
suficient de mult
nu întâlnești nimic
o să vină și momentul
când nu o să mai poți
să auzi nimic.
abia atunci
o să te
tot ce putem spera e să murim tineri evitând nu singurătatea ci vreo două-trei întrebări care au tendința de a ocupa foarte mult spațiu.
dar ni se refuză și această șansă
da iubitule
deja
tata aprindea focul
în godin îndesa năluciri și moroi
când a plecat l-am ținut de mână și mai strâns
nu știu cum e să părăsești
eu n-am murit niciodată doar am așteptat ca miezul de nucă
am urcat cu toții prin soare până la cimitir
acolo ne-am așezat la umbră și așteptam să vină preotul
pe deal nu ajunsese seceta
iarba era înaltă
mișunau printe noi bărzăuni și furnici
femeile
mă urmărește imaginea unor porți.
sunt porți fără cruce care închid intrarea într-un cimitir.
gusturi fade date de pomană
mirosuri umede împărțite în ploaie
suferința târâtă prin
aș prefera să mă retrag undeva.
la Craiova unde nu cunosc pe nimeni
să mă bag într-un sarcofag și să aștept sfârșitul lumii
pe care oricum îl trăiesc în direct.
mă întreb dacă au sarcofage la
s-a terminat
a durat doar câteva luni
și ce înseamnă câteva luni într-o viață de om
în tot timpul ăsta
vrăbiile rele nu s-au oprit
înfometate
speriate
mâncau
totul
speranța că
ce nu e cu
bunica era tăcută
mama plângea cu suspine
în negru amândouă erau
neînchipuit de frumoase și tinere
era dimineață
întunericul primăverii era subțire
aerul era plin de miresme de tămâie
și de
în scara blocului acolo mă așteaptă toate.
toate angoasele: aia a morții a sorții a golului interior a lipsei de sens a vinei și a condamnării.
(probabil mai erau și altele da\' nu le-am remarcat
ML