o moarte

bunica era tăcută mama plângea cu suspine în negru amândouă erau neînchipuit de frumoase și tinere era dimineață întunericul primăverii era subțire aerul era plin de miresme de tămâie și de sufletul bunică-mi lumini aprinse candele lumânari surorile ei Raina și Pepa uscate și bătrâne desfăceau boccele întindeau o velință pregăteau straie pentru moartă pe ușa deschisă a intrat un necunoscut nu se mai văzuse pe pământ un bărbat atât de frumos și-a făcut cruce a rămas tăcut în picioare aș fi vrut să-l întreb cine e ce poftește o clipă m-am temut că e vreun înger al morții pe care doar eu îl văd dar eu nu văd îngerii doar tata îi vede am întrebat-o pe Pepa un băiat de pe aici a Maricăi din capătul uliței am văzut lumină… am venit dacă e să ajut… n-ai ce să ajuți băiatule n-ai ce să mai ajuți că a murit a murit săraca a murit repeta Raina din ce în ce mai tare și mai cântat a murit. mama nu mai plânge începe bocetul și spune cum nu s-a mai văzut pe pământ o viață atât de frumoasă în casă a venit moartea e tăcută și surâzătoare ne deschide încet pumnii țărâna cade prin lumina subțire a dimineții