hainele de doliu rochia de mireasă

ningea nu îl așteptau atât de devreme s-a trezit toată casa de bucurie: Iori, Maria, Sultana… era o casă neterminată la care lucrau toți făceau mereu câte ceva o cămară o aplecătoare un coteț un șopron un cuptor de căramidă. furau și ei ce se putea tata mai ales și cine să ne prindă dă-i în moaș-sa pe ghiață și erau foarte săraci și foarte fericiți ca țiganii. mama vede totul așa vede ea. de parcă a fost ieri. tata îi spune porumbița mare și nouă porumbițele mici. și bunicul ce om drept a fost, băieții nu mai sunt chiar așa. și Constantin, Iori Maria Nicolae Sultana Joița Hristu cu tot neamul lor adormit. ninge mult un obicei prost, uneori ajută. e o țară ca oricare alta, se poate rămâne, se poate pleca. nu se poate ajunge. acolo locuiește mama întro țară departe acolo ea merge cu tata prin zăpadă