tatăl meu mare farmazon

am urcat cu toții prin soare până la cimitir acolo ne-am așezat la umbră și așteptam să vină preotul pe deal nu ajunsese seceta iarba era înaltă mișunau printe noi bărzăuni și furnici femeile începuseră să împartă pomenile tata începuse să fie sătul de atât așteptat popii hai cu mine pe aici pe undeva e mormântul străbunică-tii Marușa care a murit în timp ce cânta ce cânta nu se știe. era în bulgărește n-o înțelegea nimeni străbunică-ta asta era o fermecată la bătrânețe i se albăstriseră ochii de unde îi avusese toată viața negri am găsit cu greu mormântul era plin de știr cu frunza deasă crucea de piatră înverzise de licheni e totul intact s-a declarat tata mulțumit privind cu încântare groapa aia năpădită de tăcere nu se deosebește cu nimic de celelalte morminte… n-ai spune… mare mare farmazoană străbunică-ta asta…a mai adăugat zâmbind cu admirație l-am pândit de atunci să văd când încep să i se albăstrească ochii. e decembrie e frig n-a venit încă moș Niculae tata s-a hotărât și plecă singur altceva nu se mai întâmplă nimic nimic doar cerul e foarte aproape de pământ