Cum se respiră în dragoste

..textul m-a condus cu mintea catre o infasurare a realitatilor,o convietuire a lor in aceeasi piele,una prin alta..
\"se spală picioarele lui cu mîinile femeii desculțe
se înfășoară trupul lui cu femeia
și se pune un strop din ea peste tot\"
imi place respirarea lui prin viata ei si supravietuirea ei prin.. supravietuirea lui prin ea..

imaginile poetice mi-au creat senzatia ca traiesc la inceputul lumii..

frumos....

se ia o dimineață
și un băiețel de trei ani

se dau sfaturi
se pun interdicții
n-ai voie aia
n-ai voie aialaltă
se obțin priviri candide
și răspunsuri năzdrăvane
se iese în curte
n-ai voie să râzi în hohote
în prezența lui
să nu-i strici educația

această materializare a iubirii. O rețetă de dincolo de lume ce poate fi luată, oricînd, drept un început. Gîndul că în orice femeie trăiește o Maria Magdalena este benefic faptelor noastre.

Frumos și nedrept de trist se respiră în dragostea ta, Maria. Poetice și răscolitoare imagini ale dăruirii...
Și totuși, întregul acesta mă duce cu gândul la respirația artificială, la ajutorul ce trebuie dat din afară pentru a supraviețui.

Mulțumesc , Mihaela, fiecare dragoste e un început de lume.
Dan, Gelu, mulțumesc vouă pentru lăsatul gîndului către aici.
Loredana, Loredana, Loredana... este atît de evident? Hmm, trebuie să mai lucrez cu femeile aceastea ale mele... Nici una nu învață unde începe și unde se tremină poezia. Mulțumesc “de avertisment” ...