Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@maria-gabriela-dobrescuMD

Maria-Gabriela Dobrescu

@maria-gabriela-dobrescu

Câmpina
Mi-e foarte frica sa nu aflu despre mine adevaruri pe care nu le-am stiut...

-Născută la 31 martie 1967, în Câmpina -Licențiată în Filologie -Profesor

🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Laurențiu, te înțeleg perfect. Faci parte dintr-o altă generație și e normal să nu îți placă. Și mai e ceva... E greu să-i înțelegi pe afazici. Crede-mă!

Maria

Pe textul:

Afazie" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context
Călin, de ce nu mă mir că ai găsit cheia? Era atât de simplu. Da, era chiar în titlu... Și mai e ceva...Teama, pe care doar doctorii de suflete o pot citi și înțelege. Mulțumesc!

Maria

Pe textul:

Afazie" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context
Ce bine ar fi dacă am putea aduna peste noi bogăția cunoașterii renunțând la acele fructe amare al căror gust, deși neplăcut, îl căutăm uneori cu înverșunare.
Sper că mergând pe urmele celor șapte pași să adun lumina blândă a înțelepciunii.

Cu prietenie, Maria

Pe textul:

Celălalt Dalai Lama -- II --" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Visele vor fi mereu în culori, dacă le vom purta asortate cu eșarfe, iar așteptarea va fi mai ușoară cu cei dragi alături.
Cu tot atâta drag, Maria

Pe textul:

Afazie" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context
Silvia, pe tine te-am numit responsabilă cu optimismul și de fiecare dată când te citesc uit de tristețile mele. Îți mulțumesc pentru fereastra larg deschisă prin care gândurile mele au respirat sperând la încă o altă dimineață.

Domnule Emil, e greu să uiți o privire care ți-a dat fiori și pe care o căutai de mult timp. Vă mulțumesc și dvs. pentru încurajări și mă voi gândi la dimineți noi.

Cu prietenie, Maria

Pe textul:

Afazie" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context
Da, și eu cred că un vis poate deveni realitate dacă îți dorești cu adevărat și lupți pentru el. Voi urmări cu interes drumul inițiatic al lui Norbu.
Cu prietenie, Maria

Pe textul:

Celălalt Dalai Lama - I -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Teo, mulțumesc pentru semn și apreciere. M-aș bucura enorm dacă într-o zi vei citi și proză. Am citit odată într-un comentariu de-al tău că era să treci peste textul acela când ai vazut că era încadrat la proză și m-am întristat puțin. Dar mi-a trecut repede, pentru că scrii atât de frumos, încât nu pot să trec peste poemele tale. Semnul tău este o reală plăcere.

Maria

Pe textul:

Răsfoind timpul" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context
Cornel, ai dreptate. N-am știut niciodată cum să fiu: exactă sau nu. Cred că din această cauză am rămas singură. Cu aproximările am stat întotdeauna prost.
Mulțumesc pentru trecere și sper să revii asupra deciziei.

Maria

Pe textul:

Răsfoind timpul" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context
Visele pot deveni realitate dacă ne dorim cu adevărat. Dar pentru asta e nevoie ca amândoi să viseze același vis, altfel bați la porți nevăzute și luminile pe care le zărești în depărtare sunt doar raze palide de iluzii. Mi-a plăcut.

Maria

Pe textul:

Secțiune pe vis" de marius nițov

0 suflu
Context
Mi s-a părut deosebită partea aceasta: \"moartea mi-a dozat sufletul/și consumă o tabletă pe zi/pentru a nu lăsa urme\", iar comparația cu o femeie cu diferența că moartea nu te trădează niciodată, mi s-a părut de excepție. Am citit ca de obicei cu multă plăcere.

Maria

Pe textul:

Scrisoare cu destinatar necunoscut" de Teodor Dume

0 suflu
Context
Am vrut să știi că așa cum am promis am însoțit-o și de data aceasta pe Ana. Mi-a plăcut cum ai descris scenele de la spital. Știi să redai cu atâta veridicitate stările, încât lași impresia că le-ai trâit chiar tu. Fericirea Anei din final m-a copleșit.

Cu prietenie, Maria

Pe textul:

Ana" de Emma Greceanu

0 suflu
Context
Bănuiam că urmează să-l cunoaștem pe Filip, poetul singuratic, veșnic nemulțumit, încorsetat în tabieturi la care nu ar renunța pentru nimeni și nimic. L-ai descris perfect. În timp ce citeam, imaginile descrise mi se derulau ca și cum eram acolo și îl priveam de undeva dintr-un colț. Există totuși o ființă pe care poetul tău a acceptat-o aproape. Un animal de companie. Asta înseamnă că, totuși, undeva în sufletul lui rănit a mai rămas un loc ce trebuia umplut cu iubire. Poate era doar într-o pauză. Ce m-a făcut să cred asta? Felul în care vorbește despre Amy. E un nou suspans pentru noi. Nu îi știe vârsta, dar pentru prima dată după mult timp își dorește să se întâlnească cu cineva. Și asta cu tot dinadinsul.

Iubirea pentru Francesca îl trage mereu înapoi. Îi simte lipsa, în holul în care fusese altădată camera lor e mereu iarnă, își dorește să meargă cu ea la Praga, chiar dacă asta înseamnă o singură zi. Mi-a plăcut mult ideea locului în care vor fi decernate premiile. Un loc care va dispărea, un loc care există doar pentru o zi.

Sunt multe lucruri de spus. Mă opresc aici cu speranța că am înțeles ce trebuia înțeles și că tu vei scrie la fel de bine până la final. Final pe care eu una mi l-aș dori fericit. Știu că poeții se tem de liniștea și de echilibrul, despre care cred ei, că o femeie poate să ți le ofere, mi-ai spus-o chiar tu când am scris \"Labirintul\". Dar dacă...?

Aștept continuarea. Maria

Pe textul:

Rochia de bal (III)" de Călin Sămărghițan

0 suflu
Context
Mi-a plăcut și mie acest poem în care îți rostești atât de firesc resemnarea. Într-adevăr, e atât de curgător și limpede încât transmite cu ușurință mesajul.

Maria

Pe textul:

Fallen" de Cornel Ghica

0 suflu
Context
Sincer, nu mă așteptam să scrii texte așa de lungi. Ca să te parafrazez, te prinde și proza. Și încă foarte bine. Din perspectiva femeii îmi place ideea acestei proze. Îmi place și Francesca și aștept să aflu ce poveste vei țese în jurul ei. Sunt convinsă că vom avea multe surprize. Ai reușit să-mi stârnești curiozitatea.

Maria

Pe textul:

Rochia de bal (I-II)" de Călin Sămărghițan

0 suflu
Context
Am citit și această parte care mi-a plăcut la fel de mult ca toate celelalte scrisori netrimise. Dacă e vorba despre un roman aștept și eu finalizarea lui... și spor la scris!

Maria

Pe textul:

Scrisori netrimise (7)" de Florentina-Loredana Dalian

0 suflu
Context
Într-adevăr, nu poți fi și îndrăgostit și cerebral în același timp. Când plouă e cel mai potrivit moment să ne șlefuim tristețile. Ploaia va șterge orice urmă de pulbere și iubirea va rămâne albă, golită de \"neliniști de porțelan\". Vei vedea.
Cu drag, Maria

Pe textul:

dragostea e o formă de nebunie temporară" de cezara răducu

0 suflu
Context
Adriana, îmi place să te citesc pentru că uneori mă regăsesc în versurile tale. Tocmai urcam spre mine și descoperisem un bătrân scrin în podul cu vechituri, resturi din inima mea colbuită, când am citit poemul acesta.

Maria

Pe textul:

abur" de Adriana Lisandru

0 suflu
Context
Am auzit de aici orologiile voastre și m-am grăbit să vă spun că mi-a plăcut cum v-ați sincronizat. Mi-a plăcut mult \"plimb moartea o alungesc apatică/îi croiesc margini de neliniște violet\".

Cu prietenie, Maria

Pe textul:

doar un cenușiu risipit în silă" de herciu

0 suflu
Context
M-am gândit de când am citit răspunsul d-voastră că finalul va fi tragic pentru Demetrian, dar nu am crezut că atât de tragic. Încă o lecție din care să înțelegem ceea ce trebuie înțeles.
Cu prietenie, Maria

Pe textul:

Twilight - II -" de Emil Iliescu

0 suflu
Context
Ai dreptate, Marius!Timpul pierdut nu îl pot recupera. Sper doar să profit de cel care va veni. Și uite că sunt și optimistă. Chiar dacă de multe ori nu par a fi.

Maria

Pe textul:

Răsfoind timpul" de Maria-Gabriela Dobrescu

0 suflu
Context