Maria Elena Chindea

Ionuț, și nu am sesizat abundența pronumelor! Mulțam pentru observație. Deocamdată am folosit în mare parte sugestiile tale! Dar o să mă mai gândesc ce mai pot schimba! Mulțumesc de urări!

și semnul lăsat! O bucurie prezența ta, întotdeauna!

Ștefan de empatie și semn. Așa l-am vrut, molcom!

ca un lied, te vrăjește făr să prinzi de veste c-un pocal de taine aurii. Nu mai poți decât să-i aduci ofrandă suflețelul tău! Altfel nu-i chip! :)

munca ta de rob pe ogorul cuvântului, sau așa cum a zis Maria, miner în subteranele poeziei. Mi-au plăcut modificările tale, îmi plăcea poezia și înainte afară de acel cuvânt! Felicitări!
Mult succes pe mai departe!

floare din „Micul prinț”, deși aceea era un strop conștientă și certăreață. Poate inocența ființării - față de complexitatea compromisurilor ființei umane în urzeala vieții? Habar-n-am. Știu doar că l-am văzut îmbujorat încercând să descheie culorile... Simpatică suflare!

bine clădit. Admir tenacitatea ta. Și eu sunt ambițioasă, da numai până la un punct, când dau cu toate de pereți!:) Perseverența îi mama reușitei, știe tăt creatorul și omul decis să reușească! Să ai spor în continuare!

cadența

în întreg fără să-l ciobească, poate, vizibil.Nu am numărat silabe, nu intru în tehnicile riguroase ale poeziei în formă fixă. Scriu doar vers alb, dar recit în cap versurile clasice (de nu le pot citi cu voce tare) și aici mi s-a rupt cademța:„Spune lumii vorbe istețe” „Cea scundă dintre glumețe”. La al doilea vers este dă-di, cei mai riguroși condeieri la formă considera grupajul de astfel de silabe chiar cacofonii.
Ți-am zis asta pentru ca mi-ai cerut, altfel oricum am savurat poezia, mi-a plăcut energia și umorul, de mai șlefuiești o țâr sau nu poezia îi bună.

pe toți ceilalți i-am citit (atât cât am reușit să găsesc operele lor), le-am introdus texte cu sutele în mediul online ca un dar al meu pentru cei avizi de cunoaștere în acest domeniu. Nu am fost atentă la zodia lor, i-am iubit pe toți (fie scriitori de vers clasic fie alb) încât i-am pus sub reflectoare, să nu mai fie ascunși doar în filele cărții și dacă volumele dispar fizic ei se disipează. Da, poate sunt toți zodii de foc, dar depinde și de ascendent (care se manifestă cu precădere după patruzeci de ani) și de harta natală a fiecăruia, ce alte elemente are să-i îmblânzească puterea cotropitoare a focului. Eu sunt berbec cu săgetător (foc mitralieră - cum îmi spune o prietenă de-a mea) și precum mai spusei cinci planete în foc pe hartă. Ce vreau să spun este că am mai mult de șlefuit la asperități decât,poate, au alții. Și de tot zisăși de Nichita și „ rafinamentul absolut al simplității” fă o comparație între poeziile anilor de început ai lui și poemele maturității, mai ales cele din volumul „Omagiu”. Diferența e uriașă! Și cred că însăși scopul venirii noastre în această dimensiune este să ne rafinăm energiile, nu te contrazic, sunt perfect de acord cu tine. Singura mea problemă este că se consideră epatare când omul se manifestă sincer și firesc în ritmul și cadența lui, așa cum îi e personalitatea. Că se poate și mai bine, asta cu certitudine; șlefuim care cu șmirghelul, care cu toporul, fiecare cu ce are în arsenal, hi hi hi... Și eu îmi domolii considerabil focurile față de ce eram acu 20 sau 30 de anișori! :) Da acest proiect e în lucru, nu lipsește de pe biroul meu sufletesc și spiritual, numa că durează. Orice lucru autentic nu se obține bătând din palme, ci investind trudă, sudoare, sânge, uneori bucăți din tine. Și să nu uităm că există și Beethoven nu doar Mozart sau Bach! Mă gândesc că poate universul are nevoie și de nota mea (aspră, poate dură) în simfonia universului! Că mâine voi fi altfel, sesizabil sau nu, cu siguranță. Sunt în continuă mișcare a undelor. Autentică cum sunt azi. Mâine va fi autenticul de mâine.
Mulțumesc!

al afectelor, al filtrelor prin care percepe viața. Eu, de ar fi să-mi fac un crochiu al personalității, pot spune că sunt un om al cuvintelor bolduite și al culorilor tari! Sunt zodie de foc, cu ascendent în foc, pe harta personală am cinci planete în foc din cele zece. Iar din câte știu focul ne te mângâie ca un firicel de apă, deși și apa poate fi înspăimântătoare ca forță! Astea sunt datele cu care am venit pe această planetă, armura datorită căreia fac față intemperiilor de-aici. Le pot îmbogății aceste date, le mai pot șlefui, dar nu-mi pot distruge osatura, calapodul, doar așa, ca să fiu în ritmul acceptat de ceilalți. Am nevoie de acest calapod dat de tătuca, cursa de obstacole (viața) la care trebuie să particip în picioare are traseul atât de dur încât fără ea aș fi praf, aș trece pârleazul dincolo într-o secundă. Se vorbea acu oleac de timp pe site de ”punctul 0”, eu chiar l-am trăit; punctul unde nu mai încape nici o glumă, e ori-ori, dur, frust, ghilotină. Dacă Tătuca mi-a dat a doua viață (sunt 23 de ani de atunci) înseamnă că am răspuns bine examenului.
Să ști că am auzit de multe ori expresia „naturalețe a simplității” agățată ca un reproș la formele manifestării mele, nu numai în poezie... Nu pot înțelege acest pat al lui Procust în care trebuie neapărat înghesuită toată manifestarea. Nu suntem fiecare unici? Nu avem fiecare simfonia lui??? Hai să ne uităm la lumea plantelor, creație divină, care nu-și schimbă straiele după mode și interese sociale ale lumii lor. Să zicem că laleaua are o frumusețe a „naturalețe a simplității” luată ca etalon. Trandafirul sau bujorul cu formele lor luxuriante și culorile lor excedentare crezi că vor să epateze, să șocheze? Eu cred doar că ăsta-i straiul lor „simplu și firesc” și cu el ies pe podium să fie iubite și admirate, să-și dăruiască bogăția de culori și parfumuri lumii întregi. Ca și ele eu sunt firească și naturală așa, prin opulența de metafore, prin liniile frânte, prin operații pe cord deschis în miezul lucrurilor care-mi vibrează sufletul. Nu vreau nici să epatez nici să șochez - ăsta-i instrumentul meu prin care respir și mă respiră viața. Că pot vibra ocazional (depinde și de subiectul adus sub lupă) și alte nuanțe mai blânde și mai subtile, asta-i altceva! Dar în ceea ce scriu sunt sinceră și naturală așa cum ies pe podium, iubesc metafora, gândesc în metafore și alegorii, și în conversațiile cu prietenii sunt tot așa, de altfel cred că se vede puțin și din comuri.
Mulțumesc Ionuț pentru comentariu, chiar de n-am obținut aprecierea integrală! :)

întâmplat un miracol: a venit Crăciunul mai devreme! Copilăresc de multe ori Tego, e o formă a mea de-a face față încercărilor vieții și de-a da cu tifla doamnei cu coasa, prea serioasă pentru gustul meu - da acum am o stare de derdeluș, sanie și chiuituri! Știi tu, din filmul cela cu Ciubotărașu trăindu-l pe Ion Creangă: eu îs mogâldeața cu căciula cât juma din el și opinci uriașe chiuind pi derdeluș!...
Când mi se va mai estompa starea poate o să pot spune și ceva serios, afară de secul mulțumesc pentru poem și înstelare!

crește un înger, Dragoș. Și dacă ai armură de îngeri, poți ușor transmuta energiile negative, să le faci ambrozie! Și-i bună și „notorietatea”! Transform-o, alchimizeaz-o, precum preotesele din ”Dune”!

Bun textul, merita înstelarea!

a identității noastre conștiente de sine! E forma cea mai pură de rugă și locuire a luminii ce suntem. Onorată de ofrandă. Simplu sau prețios, pasul meu mângâie cuvintele cu sinceritate și smerenie.

în toate formele de energie, grosiere sau elevate. Lumină modulată în pulsiuni palpabile sau eterice, tot lumină este, vas de lumină!
Mulțumesc Luana de înstelare!

Tătuca-i spiridușul ce-a condus mâna.:) Deci eu nu-s de-vină, numa divină! :)
Mulțam de înstelare, o trimiț mai departe „inculpatului”, hi hi hi... Păi ce crede El, că scapă așa ușor?!:)

recomandare a textului. Nu prea găsesc eu totdeauna îmblânzitorul perfect, dar câteodată, cu ajutor divin, reușesc!
Onorată de apreciere și înstelare!

Copil al zodiacului am o poftă nebună de joc, poate și pentru că împrejurările, poticnișurile vieții mi-au lăsat copilăria fără jocuri jucate. Am de recuperat foarte mult - sper să nu fiu o exemplificare a proverbului cela cu „bătrânii ce dau în mintea copiilor”, hi hi hi, să fie o chestie doar la nivel energetic nu faptic. Promit că nu-mi iau suzetă să umblu pe străzi cu ea, da tumbe de toate felurile și pe toate planurile nu promit că nu fac! :) Mi-amintesc parcă (nu m-o lovit încă scleroza) că și fratele nost a zisără: „Lăsați copiii să vină la mine!” Și zâc că o fi știut El ceva când zâse; și-i clar că nu s-o referit doar la vârsta biologică.
Deci felicitări că ești furnicuță hărnicuță foc!
Să ai hambarul metaforic cât mai plin!

jeloase de nada ta de prins „istețe”. :) Poem în „ȚE” despre durerile mari ale unei nații infestate de aceste căpușe, care, ne place sau nu, dintre noi s-au ridicat și s-au înmulțit datorită toleranței noastre și a lipsei de reacție la atacurile lor subterane.
Am savurat construcția în „țe” a pamfletului, chiar dacă pe alocuri ai sacrificat ritmul și muzicalitatea pentru formă. Întregul e simpatic deși subiectul real e un cancer în metastaze!

agățată în întrebarea de final. Ultimul vers nici nu l-am mai „văzut” cu mintea, doar ochii au trecut peste el ca o părere. Am rămas într-un fel de vârtej din care se desfăceau căi fulgurante spre... Minute în șir mi-au tot trecut imagini, filtre de diverse coloraturi, crochiuri de lumi cu borne schimbate, parcă eram pe scaunul oftamologului și vedeam clar sau în ceață alte litere ale lumii în funcție de lentila schimbată.
Apoi am citit comentariile și am văzut că vroiai ca aceea să fie zidul de care se izbește revelator cititorul. Păi eu cred că ai reușit. Nu ai cum să nu rămâi agățat în întrebare. Și să producă seisme în tine.
Și eu personal nu cred că istoria e făcută de cei puternici. Poate ei sunt cei mai vizibili aparent. Dar istoria integrală a omenirii e făcută din miliardele de istorii ale noastre ale tuturor, din filtrele prin care privim și ne privim pe noi și pe alții, din energiile fulgurante pe care le emitem, le rupem din noi, sau le rotunjim. Cei care sunt chimiști pot explica perfect ceea ce eu intuiesc doar. Într-o mixtură cum e istoria, lipsa sau prezența unei particule, pot schimba toată mixtura trăirii. Cam asta a cioplit în mine poemul tău! Strașnic poem, deși forța lui rezidă din curenți de mare adâncime, uneori neperceptibili.