MDMaria Del
Verificat@maria-del
orașul de vis
„Tu Doamne învii și spui: Iată, totul e nou! Si lumea e bună foarte.”
„din adâncurile pământului iarăși m-ai scos”
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ
Cronologie
Alexandru, iată aici o afirmație care se contrazice frumos prin poezie: niciodata ingerul nu e mai viu decât la finalul ei, când ochii cresc unul din altul.
Pe textul:
„Adânc pe adânc cheamă" de Alexandru Mărchidan
0 suflu
ContextAnni, ce poveste frumoasa, descrisa cu umor, tandrete, dar acurat - poate nu prin grija sau atentie exagerata, ci prin parfumul amarui-improspator al adevarului.
Pe textul:
„La cules de rodii în cartierul Rahova 24" de Anni- Lorei Mainka
0 suflu
ContextFelicitari, Anni-Lorei, si sa fii intotdeauna un copil al bucuriei si inspiratiei!
Pe textul:
„Lansare \"Burgundia\" - 2010 Gaudeamus" de Anni- Lorei Mainka
Recomandat0 suflu
ContextStefania, e aici o frumusete de fotografie bland- burata
E aproape întuneric, uite,
nu plouă –
doar un contur de păsări, departe,
și poeziile tale, toate, pe tâmplă-mi,
Sa ai o seara ca un vers, un contur de pasari, departe...Acele pasari pe care nu le putem prinde noi insine, dar care vin pe tample cateodata, fara sa stim cum s-a intamplat.
E aproape întuneric, uite,
nu plouă –
doar un contur de păsări, departe,
și poeziile tale, toate, pe tâmplă-mi,
Sa ai o seara ca un vers, un contur de pasari, departe...Acele pasari pe care nu le putem prinde noi insine, dar care vin pe tample cateodata, fara sa stim cum s-a intamplat.
Pe textul:
„Bacău într-un contur de păsări" de Ștefania Pușcalãu
0 suflu
ContextInteresanta aceasta pendulare intre captivitate si libertate, ordine imuabila si spontaneitate, eleganta fireasca si haos, densitate si o subtila usurinta a lucrurilor in mireasma nesfarsita, in suflul viu privind tacut - in final aproape uitat? de acea lume pierduta, unde nici greierii nu mai canta, nici tramvaiele nu se mai aud peste pod
Pe textul:
„Poveste de septembrie" de Adriana Marilena Stroilescu
0 suflu
ContextElia, ce frumos scrii si ce simplu e, chiar asa cum spui. Nu vreau sa las cuvinte pompoase aici, nu s-ar potrivi cu poezia ta, doar atat, ca ea insasi devine un prieten de care in esenta nu iti poti desparti niciodata sufletul, chiar si cand, atunci cand timpul vine, parasesti pagina...Fiindca veni vorba de „timpul vine” mi-a placut mult folosirea expresiei acesteia si apoi continuarea ei, prin personificarea timpului, e frumos sa reflectezi asupra expresiilor ,si sa nu folosesti cuvintele automat, ci sa le vezi ca un copilas, cu ochi proaspeti, viu.
când vine timpul,
își alege o clipă,
și îi roagă, în șoaptă, să nu mai facă risipă
Cand vin aici la tine, vreau doar sa spun: multumesc...
când vine timpul,
își alege o clipă,
și îi roagă, în șoaptă, să nu mai facă risipă
Cand vin aici la tine, vreau doar sa spun: multumesc...
Pe textul:
„Când se despart prietenii?" de Elia David
0 suflu
ContextUitasem, e mai frumoasa citirea daca folositi diacritice.
Pe textul:
„Radacini." de constanta mezdrea coman
De îmbunătățit0 suflu
ContextLas un semn de trecere si revenire aici, nu ca un semn al unei cantariri si evaluari intr-un sens strict, ci ca un gest de reala amprentare interioara. Poate ca o mai atenta (sau mai neclintită) privire asupra esentei care este cuvantul ar stavili si incorseta ingenuitatea mai intai, dar poate ca, asumandu-si riscurile ranilor, ar imbogati-o in cele din urma.
”visul meu...descult ca un copil
ranind pamantul sub oglinda brumei...”
”visul meu...descult ca un copil
ranind pamantul sub oglinda brumei...”
Pe textul:
„Radacini." de constanta mezdrea coman
De îmbunătățit0 suflu
ContextStefan, imi pare rau, abia mult dupa ce am facut comentariul meu m-am gandit ca poate nu m-am exprimat destul de clar, eu nu stiu de ce vazusem o finete si o caldura ascunsa aici, o negare a negatiei, data de o oarecare ezitare (ezitare mi s-a parut ca citesc) „o realitate sunt eu in sfarsit o realitate”. Deci aceste elemente pe care eu le-am intrezarit m-au facut sa iti apreciez poezia ca in acelasi timp sobra si graitoare. Fara acea caldura ascunsa n-ar fi nimc sobru si graitor.
Pe textul:
„liniștește-te, dormi" de Ștefan Petrea
0 suflu
ContextFrumos poemul tau, asa sobru si graitor:
„o realitate ești tu și nu te iubesc
cum ar fi cuviincios cu tresăriri de inimă
o realitate sunt eu în sfârșit o realitate”
si
„mă îmbrac bărbătește
și îmi lipesc tălpile
de drum”
„o realitate ești tu și nu te iubesc
cum ar fi cuviincios cu tresăriri de inimă
o realitate sunt eu în sfârșit o realitate”
si
„mă îmbrac bărbătește
și îmi lipesc tălpile
de drum”
Pe textul:
„liniștește-te, dormi" de Ștefan Petrea
0 suflu
ContextLa multi ani si din partea mea. Simpatica poezia ta, merge la inima...Cel mai mult mi-au placut pasajele acestea:
„Unde fericirea se măsoară în smiley-uri,
Unde cuvântul n-are decat o imagine,
Unde lacrima e un semn.”
si mai ales
„Mi-e dor.
Iar singura vinovată sunt eu.”
„Unde fericirea se măsoară în smiley-uri,
Unde cuvântul n-are decat o imagine,
Unde lacrima e un semn.”
si mai ales
„Mi-e dor.
Iar singura vinovată sunt eu.”
Pe textul:
„În zori mi-e dor de tine" de Anca Pepelea
0 suflu
ContextCe imi place in poeziile tale e aceasta simplitate cu care povestesti si fiecare element al povestii, cred ca nu intamplator, capata o lumina simbolica, de exemplu ziua de pasti abia incheiata si cei opt copii ai lui Niculae, opt fiind cifra perfectiunii, a infinitului, simbolul zilei de dupa cele sapte, simbolul odihnei nesfarsite. Nu zic ca te-ai gandit la astea de exemplu in mod constient, asa cum le-am vazut eu, dar faptul ca ele exista in poezia ta e real si cred eu neintamplator. Eu cred ca tu tesi in naratiunile tale poetice intotdeauna o retea de simboluri, ba ea se tese singura cand stii sa asculti si ea se poate citi apoi de cititor in nesfarsite feluri. In acelasi timp ramane o poezie simpla, care nareaza de multe ori ceva real, de cele mai multe ori incarcat de o drama sau de o tragedie, dar e intotdeauna ceva primordial,sau care ameninta si apasa primordialul (ca aici) si primordialitatea aceasta sau amenintarea ei e cheia care imbogateste textul cu sensuri mereu proaspete.
Pe textul:
„păcala făgețelului (XIX)" de Petruț Pârvescu
0 suflu
ContextMi-a placut mult poemul tau, se incheie frumos ca o spirala si cu un piculet de umor, asa, un piculet taiat elegant cu acel „stafide”, o dulceata concentrata de timp, timp care darama, timp care creste in case, in oameni.
Pe textul:
„burgundia 42/despre așteptare" de Anni- Lorei Mainka
0 suflu
ContextE o curgere interesanta aici, o contopire cuceritoare pentru cititor intre intelepciune, intre ceea ce stii pe de o parte si ceea ce simti pe de alta parte, adica ceea ce iubesti, ceea ce te cuprinde, misca si invaluie, purtandu-te intr-un acolo pe care nu l-ai vazut de la inceput, pe care nu l-ai ”stiut”, dar care a rasarit, si chiar langa tine, purtator de fruct bun, fruct gustos, fruct hranitor.
Pe textul:
„Sophia" de Florin Andor
0 suflu
ContextEla, frumoasa alunecare are aceasta poezie, unde tacerea din final are in mod neasteptat, paradoxal,puterea sa imbrace in cuvinte cadoul acesta infinitezimal si nesfarsit care se numeste viata, pe care il primim pur si simplu, din iubire...
Pe textul:
„nu îmi mai ies păsări prin umeri" de Ela Solan
0 suflu
ContextEcaterina - poeta sensibilitatii pana la pretul ascutit al unei vulnerabilitati gata oricand sa se transforme intr-o rana care chiar priveste moartea in fata cu un fel de curaj sfidator si mai ales a refuzului banalitatii, tocelii comerciale si tocelii intre oameni, acea toceala intre oameni care te face sa iti doresti un fel de gardulete imposibile, gardulete care atat separa, aparandu-te de invazia celuilalt cat si unesc si daruiesc libertate...repet, imposibile in banalitate si toceala.
Pe textul:
„prima zi" de Ecaterina Ștefan
0 suflu
ContextGeorge, citisem o poezie foarte interesanta si plina de seva ieri si chiar ma gandeam sa las un comentariu, dar n-am facut-o din pacate...si acum ai sters-o...e o boala care se molipseste?...e o boala, hotarât!
E aici in miezul acestei poezii ceva ce te framanta, ceva atat de miscator si de cu neputinta de prins incat te face sa rabufnesti asa, mocnit, acelasi si totusi schimbator in fiecare clipa.
E aici in miezul acestei poezii ceva ce te framanta, ceva atat de miscator si de cu neputinta de prins incat te face sa rabufnesti asa, mocnit, acelasi si totusi schimbator in fiecare clipa.
Pe textul:
„atelierul albastru" de George Pașa
0 suflu
ContextAnni, ce extraordinara, subtila si in acelasi timp in sensul cel mai bun al cuvantului vadit-dezvaluitor-copilaros-dezarmanta pledoarie pentru adevar, adevarul care e si somn, si paine si tot, chiar si mai ales iubire, atotcuprinzatoare ca o, (lasand la o parte putinul nostru omenesc care sforaie, deci lasand la o parte acel mic omenesc si trecand la cel atotcuprinzator), deci repet atotcuprinzatoare ca o nara de necuprins, din care rasufla viata adevarata in noi...
Pe textul:
„La cules de rodii în cartierul Rahova 10" de Anni- Lorei Mainka
0 suflu
ContextAnni, iti multumesc, ma simt bine-venita in pivnita asta cu adieri de coaste straine si totusi atat de acasa - si nu stiu exact cum am trecut pe aici si nici unde ma va purta vantul, si nici daca e faianta italiana sau vinul burgund, inmiresmat cu rodii, cuisoare si lamai, sau uleiul de migdale, sau daca e toate astea si ceva mai mult in aceasta atmosfera, ceva ce lumineaza cotloanele, ceva tamaduitor, chiar si cand le lasa in continuare intr-o aurie semi-umbra, in atmosfera aceasta care iti poarta amprenta.
Pe textul:
„burgundia 39" de Anni- Lorei Mainka
0 suflu
ContextEla, doua lucruri vreau sa zic: unul ca imi este atat de apropiat felul in care scrii, incat mi se intampla ceva ce nu mi se prea intampla, sa mi se para ca eu scriu si nu altcineva. E cam ciudat, stiu, ma impotrivesc pe data ideii, ceva totusi trebuie sa difere, sigur difera,da, poate mult. Poate ca o explicatie partiala e ca avem aceeasi varsta, aceeasi generatie, poate o parte de lectura in comun, dar asta nu poate explica in totalitate apropierea aceasta pe care o simt fata de limba ta.
Al doilea lucru pe care voiam sa il spun aici e ca totusi regasindu-ma in limba ta nu ma regasesc in prea adanca scufundarea acestei poezii, e un refuz in acest final, in acest cuvant, neant, si nu pot decat sa refuz refuzul si sa desenez in aer un gest plutitor, un gest de ridicare.
Neantul nu exista, nu te poate tine, din el te ridici...
Al doilea lucru pe care voiam sa il spun aici e ca totusi regasindu-ma in limba ta nu ma regasesc in prea adanca scufundarea acestei poezii, e un refuz in acest final, in acest cuvant, neant, si nu pot decat sa refuz refuzul si sa desenez in aer un gest plutitor, un gest de ridicare.
Neantul nu exista, nu te poate tine, din el te ridici...
Pe textul:
„neant" de Ela Solan
0 suflu
Context